Poarta Lumii: Hamburg, cel mai mare port din Germania

În rândurile următoare, vă voi purta prin Poarta Lumii, adică prin Hamburg, cel mai mare port din Germania. Orașul este o importantă destinație de croazieră și unul dintre cele mai mari porturi de escală pentru pasagerii navelor care călătoresc peste Atlantic sau vin din Norvegia și Marea Baltică.

Citește și 7 motive să alegi o croazieră

Hamburg, al doilea oraș ca mărime din Germania după Berlin, de unde mii de vapoare pornesc pentru a străbate Marea Nordului, deține câteva atracții turistice irezistibile.

Unul dintre cele peste 60 de muzee din Hamburg, Muzeul Miniaturilor, reprezintă o distracție pentru copii, dar și o atracție uimitoare pentru adulți. În Miniatur Wunderland, care găzduiește cea mai mare machetă de trenulețe electrice din lume, veți admira cei 13 kilometri de cale ferată care este circulată de nu mai puțin de 900 de trenuri în miniatură.

Nici muzeul Panoptikum nu este de ocolit, deoarece în ele sunt expuse figurile de ceară ale personalităților istorice și contemporane, iar în Muzeul Maritim veți face cunoștință cu istoria maritimă a orașului și puteți descoperi tainele navigatului.

Tot figuri importante veți găsi în Piața Beatles, sub forma de statui care îi reprezintă pe cei patru componenți ai faimoasei trupe, și asta pentru că de Hamburg îi leagă numeroasele concerte susținute în oraș, de-a lungul carierei lor.

Citește și La pas prin Liverpool, mini ghid de călătorie: Albert Dock, Beatles Story, Clubul Caverna, Catedrala Metropolitană şi alte atracţii turistice de top

O atracție dulce este, însă, Muzeul de Ciocolată Chocoversum. Într-un tur de 90 de minute, veți fi ghidați prin muzeu, în care vi se va povesti de procesul de fabricare al ciocolatei de toate tipurile și vi se va permite să gustați din mostrele delicioase. Și pentru ca experiența să fie deplină, vă puteți crea propriul baton de ciocolată cu care să vă mândriți la întoarcerea acasă, dacă veți mai avea cu ce!

Dacă vacanța voastră în Hamburg nu include copiii, atunci aruncați o privire pe celebra strada Reeperbahn, care reprezintă Cartierul Roșu al orașului, un adevărat vulcan pe timpul nopții, plin de momente de divertisment și spectacole incitante. Ori poate vreți să vizitați Muzeul Erotic, unde veți vedea peste 1800 de exponate sub forma de obiecte, gravuri și poze erotice….

După câțiva pași relaxanți prin Parcul Plantelor și Florilor, care este renumit în Germania pentru grădinile și serele tropicale minunate, urcați-vă în turnul Bisericii Sf. Mihail, înalt de peste 100 de metri, pentru ca să vă bucurați de cea mai bună panoramă a orașului.

Citește și Bad Langensalza – oraşul trandafirilor, una dintre destinaţiile romantice ale Turingiei

Impresionați veți rămâne și de clădirea Chile, veche de 100 de ani, care are forma unei nave. Aceasta are 10 nivele și a fost construită din circa 5 milioane de cărămizi închise la culoare.

Iar dacă nu aveți timp să vizitați decât o parte dintre atracțiile cu care și-a castigat atâta popularitate Hamburg, o plimbare cu vaporașul pe canalele traversate de mai multe poduri decât Veneția, Londra și Amsterdam la un loc, vă va determina să vă gândiți la următorul sejur în această capitală verde a Europei…

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

  1. Iuliana says:

    Mi-a placut articolul, big like!

  2. Oana says:

    Interesant, multumesc pentru informatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.