Piaţa de Crăciun din Bucureşti, 2013

Impresii din prima zi de la Piaţa de Crăciun din Bucureşti, 2013

Am reuşit să ajung încă din prima zi la Bucharest Christmas Market, curioasă fiind cum va fi faţă de anul trecut, când s-a deschis pentru prima dată, reprezentând târgul oficial de Crăciun al Primăriei din Bucureşti, ce poate fi vizitat în perioada 6 decembrie 2013-5 ianuarie 2014.

piata de craciun Bucuresti (98)

piata de craciun Bucuresti (16)

piata de craciun Bucuresti (34)

Piaţa are loc pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii din capitală, unde sunt amplasate 65 de căsuţe din lemn şi după cât de aglomerat era în prima zi, cred că ar trebui ales un loc mult mai spaţios. Impresia mea a fost că eram la o manifestaţie în toată regula, circulam umăr lângă umăr şi nu reuşeam să văd mai nimic, cu greu strecurându mă printre oameni pentru a fotografia produsele expuse.

În afară de asta, carele de televiziune şi alte maşini care probabil trebuiau să fie acolo, blocau foarte mult din spaţiul destinat târgului, chiar dacă erau pe margine.

Cozile cele mai mari erau la cei care vindeau produse tradiţionale alimentare, cum ar fi vin fiert (5 ron paharul), dulciuri de casă (5 ron o plăcintă/prăjitură), sarmale cu mămăliguţă (5 ron porţia) şi altele similare.

Mi-a fost greu să gust atmosfera de sărbători în astfel de condiţii, chiar daca auzeam colinde în surdină, zgomotul mulţimii era mult prea pronunţat.

În afară de cei care umpleau piaţa, mai erau şi cei care priveau de pe margine luminile oraşului şi care făceau dificilă intrarea în perimetrul acesteia.

piata de craciun Bucuresti (132)

Ce putem găsi la un astfel de târg de Crăciun?
  • obiecte tradiţionale din lemn cioplit, pânză şi alte materiale
  • articole din ceramică pictată
  • icoane pictate pe lemn
  • decoraţiuni de brad
  • costume şi măşti tradiţionale
  • dulciuri de sezon, precum turtă dulce, plăcinte, prăjituri de casă şi cozonaci
  • castane coapte
  • produse apicole
  • cârnaţi, tobă, brânzeturi
  • jucării

piata de craciun Bucuresti (57)piata de craciun Bucuresti (64)piata de craciun Bucuresti (102)piata de craciun Bucuresti (125)piata de craciun Bucuresti (110)piata de craciun Bucuresti (52)

În centrul Pieţei se află Casa lui Moş Crăciun, un Carusel pentru cei mici şi o scenă unde vor urca ansambluri de muzică populară şi grupuri de copii şi colindători. Evident, piesa centrală este bradul înalt de 15 metri decorat cu 2000 de beculeţe!

piata de craciun Bucuresti (4)piata de craciun Bucuresti (10)piata de craciun Bucuresti (21)

Recomandări pentru cei care doresc să viziteze Piaţa de Crăciun din Bucureşti
  • mergeţi în ore mai puţin aglomerate, cum ar fi dimineaţa
  • înarmaţi-vă cu răbdare dacă doriţi să staţi o jumătate de oră la coadă pentru un pahar de vin fiert
  • atenţie la bunurile de valoare, la genţi şi buzunare
  • atenţie la copiii care se pot pierde uşor în mulţime

Una peste alta este un târg pe care trebuie să îl vizitaţi dacă sunteţi din Bucureşti, pentru a vă integra în atmosfera de sărbători din acest an, programul acestuia putând să îl vedeţi pe site-ul oficial şi nu uitaţi că mini târguri de Crăciun puteţi găsi şi în parcuri, în faţa magazinului Unirea şi în mall-uri, iar cadouri mai consistente puteţi cumpăra la Târgul de Crăciun de la Sala Dalles, care este mult mai reuşit în acest an.

Sărbători fericite cu multe bucurii şi linişte sufletească vă doresc!

piata de craciun Bucuresti (1)piata de craciun Bucuresti (3)piata de craciun Bucuresti (18)piata de craciun Bucuresti (19)piata de craciun Bucuresti (22)piata de craciun Bucuresti (24)piata de craciun Bucuresti (28)piata de craciun Bucuresti (33) piata de craciun Bucuresti (29) piata de craciun Bucuresti (30) piata de craciun Bucuresti (31) piata de craciun Bucuresti (32)piata de craciun Bucuresti (35)piata de craciun Bucuresti (54) piata de craciun Bucuresti (53)piata de craciun Bucuresti (59)piata de craciun Bucuresti (68)piata de craciun Bucuresti (76)piata de craciun Bucuresti (78)piata de craciun Bucuresti (90)piata de craciun Bucuresti (94)piata de craciun Bucuresti (96)piata de craciun Bucuresti (97)piata de craciun Bucuresti (101)piata de craciun Bucuresti (107) piata de craciun Bucuresti (106)piata de craciun Bucuresti (109)piata de craciun Bucuresti (116) piata de craciun Bucuresti (115)piata de craciun Bucuresti (127)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

11 Responses

  1. Am vizitat si anul trecut targul de la Universitate si a fost tot o mica-mare nebunie..seara. Da, pt. evitarea aglomeratiei, e bine sa vizitam ziua, dar…Parerea mea este ca orice Targ de Craciun merita vizitat in special seara, cand se aprind luminitele si intram si simtim cel mai bine spriritul sarbatorilor de iarna. Ma bucur ca in sfarsit putem spune si noi ca avem targuri de Craciun frumoase in mai toate orasele din Romania. In fond, peste tot este inghesuiala…ma refer la Europa, de ex. 🙂 Sarbatori fericite tuturor!

  2. K. R. says:

    Este extrem de scump acest targ de la Universitate, foarte foarte, si mai exact dorim sa ni se dea bon la produsele cumparate chiar si Traditionale Romanesti….oare o sa pricepeti dragi nostri producatori ca nu suntem nebuni si dorim sa nu mai fim furati pe fata. Se fura la gramas ca in codru daca nu este fiscalizat……..

    • Am observat ca preturile sunt mai scumpe la targuri, probabil o fi chiria mare. Si degeaba va adresati mie vizavi de acest aspect, ca nu sunt producator…Si eu sunt un vizitator si cumparator potential 🙂

  1. 9 December, 2013

    […]  ce ne facem cumpărăturile ne aşteaptă un vin fiert în Piaţa de Crăciun din Bucureşti, dar şi sarmale cu mămăliguţă! Nu uitaţi sa puneţi o dorinţă […]

  2. 13 December, 2013

    […] uitaţi şi de Târgul Cadourilor de Crăciun de la Galeria Dalles ori de Piaţa de Crăciun din Bucureşti, de unde puteţi cumpăra diferite obiecte de […]

  3. 24 December, 2013

    […] – vizitați Piața de Crăciun din Bucureşti […]

  4. 1 January, 2014

    […] Piaţa de Crăciun din Bucureşti, 2013, 7 decembrie […]

  5. 4 January, 2014

    […] Astfel, încă mai putem vizita Bucharest Christmas Market care rămâne deschisă până mâine inclusiv, aşa că avem ce să povestim cu prietenii la un pahar de vin roşu, poate despre cum am petrecut Revelionul ori să ne încărcăm bateriile pentru noul an pe care sperăm să îl avem mai bun! Cum arata Piaţa de Crăciun în acest an şi despre ce putem găsi de cumpărat am scris în articolul Piaţa de Crăciun din Bucureşti, 2013. […]

  6. 10 November, 2014

    […] Piața de Crăciun din București (Bucharest Christmas Market), ce s-a inaugurat pentru prima dată în 2012, destul de târziu, totuși, pentru o capitală europeană, reprezintă târgul oficial de Crăciun al Primăriei din Bucureşti. […]

  7. 21 November, 2014

    […] Bucharest Christmas Market, which was opened for the first time in 2012, rather late, however, for a European capital, is the official Christmas Fair in the city of Bucharest. […]

  8. 28 November, 2014

    […] dintre aceste târguri de Crăciun este cel din Sibiu, iar Piața de Crăciun din București și-a deschis porțile pe 28 noiembrie. Christmas Fairs’ Marathon este un alt târg de […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *