Sfintele Sărbători de Paşti petrecute la ţară

Semnificatia sarbatorilor de Pasti este una aparte, in care transpare dorinta de a fi alaturi de familie, de a pregati bucate specifice si de a merge impreuna cu cei dragi la slujba de Inviere.

La tara, pregatirile de Pasti sunt de fiecare data la superlativ, respectandu-se traditiile si obiceiurile. In zilele premergatoare acestei mari sarbatori se pregatesc foarte multe feluri de mancare, mai ales dulciuri.

Anul acesta, noi am preparat nelipsita salata de beuf (fara vacuta, desigur, tinand cont ca majoritatea preparatelor contin carne), stufat de miel, sarmale, ciorba de gaina, carne si carnati la gratar, legume fripte (dovlecei, vinete si ciuperci, cu aroma de carne…).

Gospodinele din satul prahovean Puchenii Mari, sat din care fac parte si socrii mei, se intrec la cozonaci, pasca si placinte si, cum e momentul in care avem mai mult timp de noi, vizitele curg si gustam din fiecare sa vedem pe cine laudam mai tare :). Iar daca vremea e insorita, frumusetea naturii ne bucura sufletele.

Cu preparatele gata pentru masa de Pasti, satenii se indreapta inainte de miezul noptii la biserica pentru slujba de Inviere, pentru a lua lumina si Paste.

Am fost si noi la mica biserica pictata de Grigorescu, aflata chiar pe DN1, la 45 de km de Bucuresti si 15 km de Ploiesti, devenita neincapatoare. Un moment in care ne revedem cu multe persoane cunoscute, uneori chiar si numai o data pe an, in noaptea cea sfanta.

Dupa ce am luat lumina, ne-am indreptat spre cimitirul din sat, aflat langa o alta biserica pentru a duce lumina si la cei care au plecat dintre noi. Pot spune ca e singurul moment in care noaptea in cimitir nu este inspaimantatoare. Spectacolul din cimitir este dezarmant. Candele aprinse si lumanari lumineaza mormintele si sufletele celor ca nu mai sunt cu noi, dar au ramas profund in memoria si in inima noastra. M-am bucurat sa vad foarte multi tineri veniti sa aduca lumina.

Noaptea de Inviere are magia ei. Uitam de grij, de necazuri, de framantarile de zi cu zi, ne strangem laolalta si ne gandim ce a facut Iisus pentru noi. E o noapte a carei magie nu se risipeste nici a doua zi, cand, bucurosi, ciocnim un ou inrosit si spunem “Hristos a Inviat!” Pentru noi a murit, pentru noi a Inviat si daca ne aducem din cand in cand aminte de sacrificiul suprem facut, atunci ne putem da seama cat de mult exageram cu nimicurile si cat de important este sa traim frumos si sa ne bucuram de viata cu aceeasi putere cu care El si-a daruit-o pe a Lui noua…

Farmecul satenilor in aceste zile, foiala gospodinelor, ciripitul pasarilor in gradina si care imi gadila placut urechile acum cand scriu aceste randuri la umbra unui cires batran, glasul copiilor ce zburda prin iarba, nu se compara cu momentele in care am petrecut Sfintele Sarbatori de Paste in oras sau in afara tarii.

Numai la tara intalnesti acea atmosfera calda si blajina, numai aici te strapunge mirosul de cozonaci dincolo de portile propriei case, numai aici iti bat vecinii in poarta sa te cinsteasca cu bucatele facute de ei, numai un Paste la tara are darul sa iti transmita farmecul si semnificatia acestei sarbatori…

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

4 Responses

  1. Frumos mod de a sarbatori Pastele alaturi de familia intregita. Ma bucur mult pentru voi. M-a surprins un obicei si chiar nu am mai auzit pana acum de asa ceva: dupa inviere sa te duci cu lumina in cimitir, pe timpul noptii! La noi se merge a doua zi!

  2. Se merge pentru a duce lumina si sufletelor celor morti…La biserica luam mai multe candele, cateva le ducem acasa si cateva le ducem la cimitir, unde mai aprindem si alte lumanari, tot cu lumina de la Inviere.

  1. 11 May, 2013

    […] aici, fiind si biserica de la care am luat lumina adeseori in Noaptea de Inviere, inclusiv in Pastele ce tocmai a […]

  2. 10 April, 2015

    […] de Paşte… Ce am putea face în acest weekend decât să ne bucurăm de aceste sărbători împreună cu familia şi prietenii, fie că suntem în vacanţă, fie […]

Leave a Reply to povestidecalatorie Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture