Paphos, orașul în apropierea căruia s-ar fi născut Afrodita…

Indiferent de sezon, Cipru oferă oportunități ample de a experimenta ceva nou și interesant, de la activități și obiceiuri, până la locuri unice și speciale pentru insulă.

Unul dintre orașele care ar putea fi următoarea destinație de vacanță este Paphos, iar din România se ajunge cu un zbor direct din București în numai doua ore, la un tarif care pornește de la 35 de euro pe segment pentru un adult. Chiar și cazarea în cameră dublă poate începe de la acest preț, un alt motiv pentru care un concediu în Paphos, locul de naștere al Afroditei, zeița iubirii și frumuseții, reprezintă o alegere potrivită.

Ce putem vizita în acest oraș mistic, care a aparținut odinioară zeilor și zeițelor Greciei antice?

Paphos, orașul cel mai încărcat de istorie al tarii și fosta capitala în vremurile antice, ar putea fi vizitat primăvara sau toamna, ca să vă bucurați de o vreme perfectă.

Prima întălnire cu orașul care se află în partea de vest a insulei, ar trebuie să înceapă din pitorescul port. Localurile și terasele din port vă vor îmbia nu numai cu mojito, iar priveliștea va fi pe măsură. În zare veți vedea Castelul sau Fortul Paphos, care a fost construit din blocuri masive de piatră, inițial de bizantini în secolul al XIII-lea pentru a proteja portul, apoi de turci în timpul dominației otomane.

Vizitați și Mormintele Regilor, care se află la circa 2 km nord de port și care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO. Acestea aparțin perioadei Eleniste și Ptolemeice, iar unele dintre ele sunt ornamentate cu coloane dorice, însă situl adăpostește, de fapt, doar capete aristocrate și înalți oficiali. Mormintele se aseamănă cu cele egiptene, în sensul că după moarte, persoana trebuia să aibă o casă similară cu cea din timpul vieții.

După o plimbare prin soarele arzător, dacă vreți să vă răcoriți puțin o puteți face cu niste sucuri și înghețate delicioase pe care le veți găsi la chioșcurile din zonă. O porție de răcoare o puteți avea și în interiorul bisericii Kyriaki Chrysopolitissa, prima catedrală episcopală a Paphosului, iar în ansamblul arheologic din jurul bisericii veți vedea un pilon de marmură de care ar fi fost legat și biciuit Sf. Pavel din cauza credinței sale. În apropiere se află Băile Turcești, care au rămas în folosință până în anul 1950 și au fost restaurate în anul 2015.

Cât privește gastronomia cipriotă, de sorginte greacă cu influențe turcești și britanice, plină de arome mediteraneene, vă va ademeni cu binecunoscutele meze din care nu lipsesc salatele cu legume și brânză feta, sosurile grecești servite pe pită, preparatele din pește, fructele de mare și fructele proaspete, acompaniate de un vin tradițional, care este unul dintre punctele forte cu care veți fi întâmpinați în orice restaurant. Ca desert, alegeți baclavale sau tarte cu fructe. Nu vă temeți că o să adaugați câteva kilograme în plus, pentru că în Paphos se practică o varietate de sporturi de apă, dar și golf, iar copiii au la dispoziție parcuri de distracție și acvatice.

Nu plecați din Paphos, fară o mică excursie către o plajă plină de mistere care se află la câțiva kilometri. Legenda spune că Afrodita, zeița frumuseții și a dragostei, fiica lui Zeus, ar fi ieșit din mare chiar în acest loc. Veți admira Stâncile Afroditei doar după ce veți traversa un tunel lung pe sub șoseaua care leagă Paphos de Limassol, însă priveliștea vă va fascina iremediabil, cât să vă doriți să reveniți în Cipru pentru a petrece vacanțe și în alte orașe ale acestei frumoase insule, a treia că mărime din Marea Mediterană după Sicilia și Sardinia.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.