Orașe pe care să nu le ratați într-o vacanță în Cehia
Dacă până nu demult, planurile noastre de călătorie se bazau pe vizitarea destinațiilor cele mai interesante sau pe care nu le-am văzut până în acel moment, astăzi, din dorința de a petrece un concediu în afară, căutam acele destinații în care să nu existe restricții de călătorie și, mai ales, să fie cât de cât sigure. Pentru o vacanță în perioada imediat următoare, vă recomand să treceți Cehia pe lista voastră, deoarece Romania nu mai este o țară cu riscuri epidemiologice pentru Cehia și a fost trecuta pe lista verde a țărilor în care se poate călători, după cum se precizează și pe site-ul MAE.
Poate că atunci când vorbim despre Republica Cehă ne gândim invariabil la Praga şi la Karlovy Vary, insă Cehia ascunde multe locuri frumoase pe care merită să le vizitați.
Karlstein
Unul dintre locurile cehești în care vă invit este Karlstein, care se află la 30 de kilometri de Praga, și care a apărut în epoca medievală odată cu ridicarea Castelului cu același nume, în timpul conducerii lui Carol al IV-lea, pentru a deservi locuitorii castelului. În Turnul Marian se aflau bijuteriile Coroanei Boemiei. Astăzi veți admira doar o copie a coroanei Sf. Wenceslas, sfântul care patronează poporul ceh și care este una dintre cele mai preţioase coroane pe care numai Arhiepiscopul din Praga avea permisiunea să o pună pe capul regilor. Din balconul Palatului Imperial veți putea privi întreaga vale. Karlstejn este o localitate destul de mică și cuibărita printre dealurile împădurite. Deoarece este dedicata în întregime turismului, veți găsi numeroase magazine și restaurante chiar pe drumul care urcă spre castel.
Krivoklat
Un alt oraș în care vă invit într-un circuit prin Cehia, este Krivoklat, care se află într-o zonă puternic ozonată și verde, o arie protejata, datorita habitatului și diversității sale geologice. În anul 1977, aceasta a fost inclusă printre rezervațiile Biosferei UNESCO. În Krivoklat veți putea să vizitați unul dintre cele mai vechi castele ale Cehiei, care a fost construit în scop de vânătoare pentru prinții și regii cehi. Acesta are o arhitectură neo-gotică și a fost refăcut de regele Vaclav al IV- lea și modificat ulterior de către regele Vladislav. În castel există o bibliotecă cu zeci de mii de volume și manuscrise rare și este considerată una dintre cele mai mari din Republica Cehă.
Brno
Ce puteți vedea, însă, în Brno, al doilea oraș că mărime după Praga? Un osariu, o cripta, dar și un adăpost pentru bombe nucleare!
Daca nu sunteți interesați de atracțiile turistice inedite, o plimbare prin orașul vechi, care este destul de cochet, vă va revigora, mai ales când veți savura o bere spumoasă, chiar în Piața Centrală. Și în Brno veți avea parte de un castel, cum altfel, știut fiind faptul că Cehia abundă în castele și palate? Castelul Spilberk, care a fost construit prin secolul al XIII-lea și care a fost transformat mai tărziu într-o fortăreață barocă și o închisoare de temut în perioada regimului habsburgic. Sub acest castel veți găsi câteva buncăre nucleare construite în perioada nazistă. În vechea cazemată, veți avea ocazia să vizitați o expoziție de instrumente de tortură.
Citește și Castelul din Praga, cea mai veche fortăreață medievală din lume
Pentru o minunată panoramă a orașului, urcați pe dealul Petrov, în vârful căruia se înalță splendida catedrala Sfinții Petru și Pavel. Interesant este și Labirintul care se află sub Cabbage Market – un sistem de coridoare în care veți găsi diverse comori, cum ar fi un laborator de alchimie din timpurile de altădată. Nu ratatu nici Galeria Moraviei, unde veți găsi colecții de arte, inclusiv picturi, desene și sculpturi, expuse în mai multe clădiri impresionante ale orașului.
Urcați și în Turnul Primăriei Vechi (Stara Radnice) ca să vă delectați cu priveliștea panoramică asupra orașului. Rețineți și faptul că Brno este plin de viață deoarece este un oraș universitar și un important centru cultural și de divertisment. Prețurile sunt accesibile, atât la cazare, cât și la mâncare, iar bucătăria tradițională cehă este pur și simplu delicioasă! Vă recomand supa de usturoi și renumitele găluști knedliky pe care le puteți savura fie cu mâncare, fie că desert, stropite cu smântână!
Harrachov
Și pentru că iarna nu e departe, vă recomand să vă gândiți la o vacanță în Harrachov, care este cel mai cunoscut centru de sporturi de iarnă din Cehia și care se află în apropierea graniţei cu Polonia. Harrachov se situează la altitudinea de 650 de metri şi este faimoasă datorită concursurilor internaţionale de sărituri cu schiurile. Priveliştea asupra Munților Riesengebirge este uimitoare.
Staţiunea datează încă din secolul al XVII-lea şi a fost în trecut un centru foarte cunoscut de prelucrare a sticlei. Puteți face chiar tururi ghidate în fabrica din oraș, unde veți vedea și veți vedea procesul de fabricare a sticlei. Excursia include, de asemenea, o vizită în camera istorică unică de tăiere a sticlei, veche de 123 de ani. Aproape fiecare utilaj de aici a funcționat în forma anterioară și este complet funcțional din 1895. După turul fabricii, puteți să vizitați cea mai mare colecție de sticlă Harrachov la Muzeul care se află vizavi de Sticlărie. Anual, în stațiune are loc și un Festival al Berii.
Cehia este și o țară plină de resurse naturale, dacă ar fi să menționez numai de celebra stațiune Karlovy Vari, cu care a fost asemuită deseori Băile Herculane, datorită izvoarelor termale cu calități terapeutice, astfel că un circuit prin cele mai frumoase orașe ale sale vă vor oferi oaza de relaxare și de energie de care aveți nevoie într-o vacanță.