Noutăți la Târgul de Turism al României
Așa cum spuneam în articolul TTR își deschide porțile pentru ediția de primăvară 2014, astăzi a avut loc Conferința de Presă ocazionată de ediția de primăvară a TTR din acest an.
La conferinţa de presă au vorbit:
- Corina Martin – Vicepreședinte ANAT
- Rodica Pencea – Secretar General, Organizația Patronala a Turismului Balnear din România
- Florentina Dospinescu, Secretar General ANTREC – România
- Dragoș Răducan – Vicepreședinte, zona București – Ilfov, FPTR
- Mariana Suciu, Secretar General Romexpo
Ce am aflat de la invitații prezenți?
- vor fi oportunități pentru turismul balnear, prelungindu-se, chiar, decada balneară
- s-a înființat primul cluster termal în România (clusterul Transilvania) ce reunește atât stațiuni din zona Transilvaniei, cât și unități de învățământ, agenții și autorități locale
- există programe geriatrice ce vor deveni o motivație pentru cei care doresc să vină în stațiunile balneare
- turiștii interesați de turismul balnear provin din Germania, Israel, Austria, Federația Rusă, iar stațiunile solicitate sunt Buziaş, Călimănești, Sovata
- se aniversează 20 de ani de ANTREC, la târg urmând să fie reuniți cei care reprezintă județele Brașov, Alba, Iași, Argeș
De la Corina Martin am aflat că nicio destinație externă nu oferă reduceri atât de mari ca litoralul nostru, datorită înscrierilor timpurii existând peste 20% din pachete vândute până acum. Mai mult decât atât, crește interesul pentru litoralul nostru, în comparație cu cel bulgar. “Bulgaria a avut momentul ei de glorie pentru romani!”, a declarat Corina Martin.
Mamaia va veni la târg cu un carnaval, o paradă după modelul brazilian în frunte cu primarul Constanței, însoțit de o echipă de dansatoare. De altfel, Mamaia va fi prezentă în viitor și la târgurile internaționale cu conceptul Mamaia Style.
Ca o paralelă cu Târgul de Turism de la Berlin, Dragoș Răducanu a precizat că “ori târgul nostru devine din ce în ce mai bun, ori cel de acolo scade în valoare”. Eu, personal, mi-aș dori să văd mai multă imaginație și animație la TTR! 🙂
Târgul de Turism al României rămâne un târg de vacanțe și călătorii ce se adresează consumatorului final, chiar dacă se și pot pune bazele unor viitoare colaborări între jucătorii din industria turistică și se pot schimba păreri și idei. Prin urmare, este păcat să îl rataţi, mai ales că puteţi beneficia de reduceri considerabile pe perioada târgului!
Deschiderea oficială va avea loc joi, 13 martie, ora 11.00, în cadrul pavilionului C3. La deschidere vor lua cuvântul:
- Florin Nicolae Jianu, Ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri și Turism
- Răzvan Filipescu, Președinte ANT
- Lucia Morariu, Președinte ANAT
- Mohammad Murad, Președinte FPTR
- Mişu Chiruc, Președinte executiv ANTREC
- Nicu Rădulescu, Președinte OPTBR
- Mariana Suciu, Director General Romexpo
Ne vedem la târg!
Update 12 martie 2014: vă invit să vedeţi o parte dintre standurile amenajate înainte de prima zi a târgului de turism!
Ne bucurăm să fim din nou împreună, comunitatea celor care iubesc turismul românesc și nu numai…
Si eu!
Foarte interesantă ideea de stand al celor de la Happy Tour.
Macar e ceva inedit!
E amuzantă cel puțin comparația dintre TTR și Târgul de Turism de la Berlin făcută de vicepreședinte FPTR. Cine a fost acolo știe :).
Corect! Sunt curioasa maine ce animatie vedem pe la noi…