Muzeul Marțipanului, un muzeu dulce în Budapesta

Nici nu știam de Muzeul Marțipanului, dacă nu l-aș fi zărit când admiram Bastionul Pescarilor din Budapesta și miresele ce făceau ședințe foto pe scările acestuia, în vacanța mea prin Europa din 2010.

Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (23)

Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (15)

Atenția îți va fi, cu siguranță, atrasă de tortul imens din vitrina aflată la parterul unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din Budapestei, respectiv hotelul Hilton. Tortul urias a fost făcut din 1.400 de ouă, 84 de litri de frişcă, 34 de kilograme de zahăr, 40 de kilograme de făină, 28 de kilograme de ciocolată și 15 kilograme de masă decorativă, fiind decorat cu 54 de kilograme de ornamente din zahăr și 250 de trandafiri din marţipan! Greutatea acestuia ajunge la 250 de kilograme… Și eu care credeam că la nunta mea am avut cel mai mare tort 🙂 .

Muzeul Marțipanului este, de fapt, o mini-expoziție internatională a cofetariei “Szabo Marcipan” care, pe langă tortul uriaș, expune… mobilă, fructe, goblen, hărți, dantelă, tablouri și alte opere realizate din marțipan, care nu este decât o pastă preparată din zahar, albuș de ou și migdale, cu arome diferite și pe care o putem considera o adevarată delicatesă, fiind la rang de cinste de mai bine de 3000 de ani, chiar de pe vremea egiptenilor!

Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (69)

Poți vedea scene din povești (Guliver în țara piticilor, Ștrumfii haioși, câțiva dalmațieni din cei 101, Mica Sirenă, Albă ca Zăpada și cei sapte pitici, Cei trei purceluși, Shrek şi Harry Potter) și construcții reprezentative ale Budapestei sau ale lumii, precum clădirea Parlamentului, un castel, un vultur mitologic  ce reprezintă monumentul din Tatabanya, o pagodă, celebrul Pod cu Lanțuri pe sub care trec vapoarele pe Dunăre, Biserica Mathias, Bastionul Pescarilor, Catedrala Sf. Vasile din Moscova pe care am văzut-o pe viu când eram adolescentă, chiar și pe îndrăgita Împărăteasă Sissi, realizată în mărime naturală o putem admira, statuia din martipan cântărind 50 de kilograme.

Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (66) Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (67)

Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (44) Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (60)Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (54)

Vă dați seama că am rămas mută de uimire, admirație și, mai ales,… poftă la vederea atâtor minunății și bunatăți realizate de bucătari harnici și pricepuți, chiar dacă la intrarea în muzeu am primit o mostră din martipan spre degustare!

În a doua sală a expoziției, am trecut pe langă o vitrină cu obiecte din ceramică decorativă și alta cu cactuși înfloriți, crezând că sunt decor, realizând mai apoi, că e vorba tot de martipan, asa de reale păreau.

Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (79)

Interesant de știut este faptul că pentru aceste opere de artă s-a muncit ore sau luni pentru fiecare în parte, un motiv pentru ca Muzeul Marțipanului să fie considerat unul dintre obiectivele turistice căutate din Budapesta.

Pentru mine, vizitarea Muzeului Marțipanului, a fost o experiență dulce și placută, pe care vă invit să o încercați și voi în Budapesta când ajungeți. Nu se poate să nu vă cumpărați ceva, pentru că intrarea în muzeu se face chiar prin cofetăria care vă atrage cu dulciuri viu colorate și frumos ambalate realizate din marțipan, această  “hrană a zeilor”, cum i se mai spune marțipanului, iar dacă nu e pe gustul vostru, puteți mânca o înghețată super delicioasă! Numai bine să vă răcoriți când admirați Bastionul Pescarilor ori Biserica Sf. Mathias, la doi pași de Muzeul Marțipanului.

De reținut:

  • cost bilet: 400 de forinți
  • adresă: str. Hess András 1-3, 1014 Budapesta

Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (27) Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (57) Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (59) Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (35) Budapesta Muzeul Martipanului si Bastionul Pescarilor (37)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

4 Responses

  1. Alexandra V says:

    Superbe opere de arta! Incerc sa imi imaginez ce gandesc copiii cand vad atata dulce acolo 😛

  1. 24 August, 2015

    […] cât de limitat vă este timpul, neapărat să includeți vizitarea Bastionului Pescarilor și a Muzeului Marțipanului, dar mai ales, faceți o croazieră pe Dunăre, ce vă trece pe sub o parte din podurile orașului, […]

  2. 7 October, 2015

    […] hotel de lux din Budapesta, în curtea căruia se regăsesc ruinele unei biserici, ce adăpostește Muzeul Marțipanului într-una din sălile sale de la […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.