Ministerul Turismului a lansat Ghidul Turistului Responsabil, în cadrul campaniei #TravelEnjoyRespect

Ministerul Turismului a lansat Ghidul Turistului Responsabil, în cadrul campaniei demarate de Organizația Mondială a Turismului, #TravelEnjoyRespect

Pe 27 septembrie 2017 s-a sărbătorit Ziua Mondială a Turismului, ocazie cu care a fost lansat Ghidul Turistului Responsabil, un proiect al Ministerul Turismului, care face parte din campania demarată de Organizația Mondială a Turismului, #TravelEnjoyRespect, o campanie care încurajează responsabilizarea turistului prin ocrotirea și respectarea naturii, a culturii locurilor pe care le vizitează și a valorilor comunităților locale.

Ghidul Turistului Responsabil a fost editat in 25.000 de exemplare care vor fi distribuite în București, Brașov, Sibiu, Cluj, Timișoara, Alba Iulia, Oradea, Constanța, Tulcea, Iași și Suceava la nivelul aeroporturilor, unităților de cazare și obiectivelor turistice. Pliantul cuprinde un set de 10 reguli de bună conduită:

1.Informează-te înainte!

Află informații despre destinația pe care urmează să o vizitezi: limba, religia, cultura, regulile și specificul local.

2. Folosește coșul de gunoi !

Aruncă gunoiul doar în locurile special amenajate. Nu uita să protejezi natura

3. Sprijină comunitățile locale și păstrarea tradițiilor

Alege să consumi produse locale. Achiziționează obiecte realizate de meșteșugari autohtoni

4. Degustă mâncarea în porții mici

Fii întotdeauna selectiv și cumpătat la masă. E destul de greu, mai ales când ești gurmand, dar e important să nu risipim mâncarea

5. Contribuie la păstrarea unui aer mai curat!

Folosește în vacanțele și călătoriile tale transportul public, închiriază o bicicletă sau mergi pe jos pentru a explora locurile pe care le vizitezi

6. Poartă hainele potrivite!

Înbracă-te adecvat siturilor culturale pe care le vizitezi. Este o dovadă de respect și te adapezi 100 la sută locului

7. Explorează locul în care te afli

Ascultă, privește, experimentează și împărtășește! Fii tolerant, cu mintea deschisă, respectă locul în care te afli

8. Nu încuraja cerșetoria!

Nu oferi bani cerșetorilor, copii sau adulți. Sprijină, în schimb, comunitatea locală, implicându-te în proiectele pe care le desfășoară

9. Evită risipa!

Redu consumul inutil de apă și de energie electrică. Stinge luminile și aerul condiționat când părăsești camera de hotel și folosește prosopul timp de mai multe zile

10. Contribuie la respectarea habitatelor naturale

Protejează speciile de animale, păsări, pești.

Ghidul a fost promovat inclusiv în mediul online, prin intermediul bloggerilor de călătorie, în cadrul unui brunch, în București având loc la Simbio, o locație drăguță în centrul capitalei, eveniment la care au fost prezenți Răzvan Marc și Andrada Crânguș, din partea Ministerului Turismului. Campania #TravelEnjoyRespect a OMT îndeamnă orice călător să posteze o fotografie relevantă pentru turismul responsabil, utilizând hashtag-ul #TravelEnjoyRespect.

Eu am încercat, de-a lungul timpului, să fiu un turist responsabil 🙂 , fără să conștientizez acest lucru, pentru că așa mi s-a părut normal și firesc și cred că atunci când călătorim des ni se dezvoltă acest simț al responsabilizarii față de țara care ne este gazdă. Și acest lucru pentru că fiecare experiență pe care o acumulăm prin călătorii ne dezvoltă într-un mod atât de frumos, în care niciun alt domeniu nu o poate face!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture