Mănăstirea Războieni – ctitorie a lui Ştefan cel Mare

Manastirea Razboieni se afla in comuna cu acelasi nume si poarta hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, fiind ridicata in 1496, in cinstea celor care au murit in lupta in care Stefan cel Mare a fost invins de Mohamed al II-lea, fapt mentionat in pisania care descrie marea batalie.

IMG_1197

Am vizitat aceasta manastire de nenumarate ori, in drumul meu dinspre Piatra Neamt spre Razboieni, distanta fiind de circa 30 de kilometri. Din sosea mai este numai un kilometru pana la manastire.

Turnul Clopotnita pe sub care se intra in incinta manastirii este diferit de arhitectura acesteia, tinand cont ca a fost ridicat mai tarziu, ulterior biserica beneficiind si de lucrari de restaurare. Aceasta este executata din piatra cioplita si poarta amprenta stilului gotic si moldovenesc, fiind lipsita de picturi exterioare sau interioare.

IMG_1243

Singurul contrast este dat de braurile din caramida ce inconjoara biserica, aflate sub cornisa si de ornamentele sub forma de discuri de culoare verde lucios.

Chiar daca biserica nu este pictata, aceasta este infrumusetata de icoane, iar catapeteasma este formata din stucaturi aurii. Deasupra portii imparatesti exista un tablou ce reprezinta “cina cea de taina”.

IMG_1222

Biserica este cam intunecata, singurele surse de lumina naturala fiind cele cinci ferestre mici lipsite de vitralii.

O asemanare cu aceasta biserica am vazut la Biserica Sf. Ioan Domnesc din Piatra Neamt, dar nu e de mirare, tinand cont ca este construita tot de marele domnitor.

Maicile care salasluiesc aici confectioneaza vesminte preotesti in atelierele din incinta.

In curtea Manastirii se gaseste si Cimitirul Eroilor, unde sunt inmormantati soldatii cazuti in cel de-al doilea razboi mondial. Tot aici se regaseste o troita ridicata pentru a sarbatori 500 de ani de la zidirea bisericii. Troita il infatiseaza pe Stefan cel Mare gata de lupta, stema Moldovei si Isus rastignit.

IMG_1239

In parcul comunal din Razboieni, la un kilometru de Manastire, se mai poate vedea si un monument ridicat in 1897 de catre Regimentul 15 Razboieni in amintirea luptelor de pe dealurile de la Valea Alba. Anual, aici se desfasoara Sarbatoarea Razboienilor, unde este cinstit Stefan cel Mare prin depunerea de coroane de flori in semn de omagiu.

Linistea ce inconjoara satul nu te face sa te gandesti cata lupta si zbucium era aici odata. Acum cate un satean mai trece domol si numai copiii mai alearga neobositi in joaca lor nebuna…

IMG_1199 IMG_1232IMG_1241 IMG_1240IMG_1228IMG_1208IMG_1219 IMG_1213 IMG_1214 IMG_1215 IMG_1216 IMG_1217 IMG_1218IMG_1210IMG_1205 IMG_1200 IMG_1201 IMG_1202 IMG_1203 IMG_1204IMG_1247IMG_1254 IMG_1251 IMG_1252 IMG_1253IMG_1272 IMG_1265 IMG_1266

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. 29 October, 2013

    […] mi-a adus aminte de locuri dragi mie si de nea Vasile, profesr de istorie la şcoala din Războieni, cel mai citit om pe care l-am cunoscut, după tata, plecat însă mult prea devreme dintre noi. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture