Mănăstirea Râmeţ – o gură de rai

Motto: “Tot ce-i românesc nu piere și nu va pieri” (cântare pe care o cânta părintele Dometie, menționată în muzeul Mănăstirii)

Manastirea Ramet.jpg (23)

Mănăstirea Râmeţ este o mânăstire de maici, deși a fost inițial de călugări și se află în comuna Râmeţ, satul Valea Mănăstirii, nu departe de Teiuș (cca 18 km).

Noi am ajuns să vizităm Mănăstirea Râmeţ de la Pensiunea Casa Butnarului, ce se află numai la 5-6 km de aceasta, o pensiune plăcută cu oameni ospitalieri, care s-au oferit să ne fie ghizi atât pentru a ajunge la Mânăstire, cât și pentru a vizita Cheile Râmeţului.

Drumul spre Mânăstire te revigorează, te farmecă și te face să uiți de toate problemele și să te pierzi în frumusețea locurilor.

Manastirea Ramet.jpg (1)Manastirea Ramet.jpg (2)

Imediat ce am trecut de poarta Mănăstirii, pe sub clopotniţă, lăsând magazinul cu obiecte bisericeşti in dreapta, am rămas plăcut impresionată de cadrul natural în care este așezată, chiar într-o vale, de Munții Trascăului ce parcă o apăra, de florile ce flanchează aleile, dar mai ales de verdele aprins al firului ierbii și pomilor, dar și de curățenia desăvârșită.

Manastirea Ramet.jpg (21)

Mai întâi am vizitat Biserica Veche, o biserică mică, imaculat de albă în exterior, cu un singur turn, ce are în interior picturi suprapuse strat peste strat, primul datând din 1300, ultimul din 1809. Hramul Bisericii este ”Izvorul Tamaduirii” și ”Nasterea Maicii Domnului”.

Manastirea Ramet.jpg (11)Manastirea Ramet.jpg (14) Manastirea Ramet.jpg (13)

M-a impresionat poarta bisericii ce pare ruptă dintr-o poveste cu castele ferecate…

Manastirea Ramet.jpg (15)

Am pășit mai apoi pe aleea ce duce la Muzeul Mănăstirii, găzduit de o clădire cu prispă închisă și flori la ferestre, fostă şcoală.

Manastirea Ramet.jpg (12)

Manastirea Ramet.jpg (16)

Muzeul înființat de părintele Dometie expune în exterior diferite obiecte reprezentative cum ar fi o piatră din Sfânta Golgota adusă din Ierusalim, o piatră cu rugul Maicii Domnului adusă de la Muntele Sinai, dovezi ale existenței unui fund de mare la Sfânta Biserică din Geoagiu de Sus, sub forma unor scoici și stele de mare, cărămizi de la fundația Castrului Apulum, iar în interior obiecte de îmbrăcăminte cu caracter etnografic specific zonei, precum opinci din piele, costume, ii, veşminte de cult.

Manastirea Ramet.jpg (17)

Se mai pot găsi icoane pictate pe sticlă şi lemn, un scrin, un jilț preoțesc, o colecție de numismatică cu monezi imperiale descoperite la Geoagiu de Jos, un leagăn de copil, o bancă din lemn de la prima școală românească, pe care se odihnește o mașină de calculat, dar și desagi cu care părintele Dometie, devenit preot duhovnic la Râmeţ în 1959, foarte căutat de credincioși pentru puterea să duhovnicească, se plimba pe dealuri per pedes apostolorum (adică pe jos, ca apostolii). Să nu uităm că părintele Dometie a fost în tinerețe și la Mănăstirea Prislop.

O machetă cu complexul mânăstiresc ne ajută să avem o vedere de ansamblu a Mănăstirii.

Manastirea Ramet.jpg (18)

Ne-am îndreptat mai apoi spre Biserica Nouă, ce se înaltă spre cer dominând întreg așezământul monahal, având ca hram “Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfintii Apostoli Petru și Pavel”.

Manastirea Ramet.jpg (26)

Biserica are un pridvor deschis, iar arhitectura acesteia poartă amprenta stilului bizantin, registrul superior prezentând elemente decorative sub forma unui șir de ocnițe între două brâuri împletite, acoperișul semănând izbitor cu cel ale bisericilor din Moldova, așa cum am văzut la Sucevița și Voroneț.

Mobilierul din interior este executat din lemn de stejar, inclusiv catapeteasma.

Manastirea Ramet.jpg (22)

În partea dreaptă a altarului se află o raclă cu moaştele Sfântului Ierarh Ghelasie, egumen al Mănăstirii Râmeţ, capul acestuia păstrându-se în altar.

Urcând apoi spre încăperile unde se țes covoare de către măicuțe, am vrut să le admirăm, dar nu erau expuse afară ca altădată, din câte am înțeles de la Maria, proprietara Pensiunii Casa Butnarului, ghida noastră ad-hoc, însă ne-am bucurat de priveliştea care se vedea de sus asupra intregului aşezământ.

Manastirea Ramet.jpg (28)

Mănăstirea Râmeţ,  ce se spune că ar fi una dintre cele mai vechi mănăstiri din Transilvania, are o istorie zbuciumată, lovita de inundaţii şi tunuri, îngropată în mâl şi pietre ani de zile, a reuşit să supravieţuiască, refăcută fiind pentru a aduce alinare şi speranţă.

Am mai zăbovit puțin în aceste locuri sfinte, iubite si de marele poet Adrian Paunescu, care i-a dedicat chiar şi o poezie Mănăstirii și am plecat încărcați de energie pentru a explora o parte din Cheile Rametului, altă minune Dumnezeiască!

Accesați Propunerile de weekend pentru a afla unde puteți merge la sfârșit de săptămână!

Notă: Vacanţă la Alba Iulia-2013

Manastirea Ramet.jpg (27)Manastirea Ramet.jpg (25) Manastirea Ramet.jpg (24)Manastirea Ramet.jpg (19)Manastirea Ramet.jpg (10) Manastirea Ramet.jpg (9) Manastirea Ramet.jpg (8) Manastirea Ramet.jpg (7) Manastirea Ramet.jpg (6) Manastirea Ramet.jpg (5)Manastirea Ramet.jpg (3)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

13 Responses

  1. Superb locul si foarte frumos povestit.
    Prin intermediul subiectului am vizitat si noi manastirea. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa-i trecem pragul.

  2. Minunate locuri, minunate povestiri…

  3. craciun ionita says:

    Am fost la aceasta Manstire RAMET,D.zeu sa ii dea sana tate la Maica Stareta ERUSALIMA,asa fiinta VREDNICA mai rar. Dumnezeu sa le dea SANATATE si VIATA LUNGA. Din Suceava IONITA si LENUTA CRACIUN.

  4. Ionela says:

    Doamne , cita frumusete , un adevarat colt de rai! Ma rog la Bunul Dumnezeu , sa pot sa ajung si eu pe 30 iunie de ziua Sfantului Ghelasie ! Doamne Ajuta celor care au postat si celor care se ingrijesc de aceasta Sfanta Manastire ( dar nu numai lor , la toata lumea ).

  1. 29 June, 2013

    […] cred că am fi găsit o locație mai potrivită pentru a vizita Mănăstirea Râmeţ și Cheile Râmeţului ca Pensiunea Casa Butnarului, având în vedere că nu se află mai departe […]

  2. 3 July, 2013
  3. 4 July, 2013

    […] importante ale judeţului ALba, vă puteţi caza la Pensiunea Casa Butnarului, care este aproape de Mănăstirea Râmeţ şi de Cheile […]

  4. 21 July, 2013

    […] ne-am cazat la Pensiunea Casa Butnarului, de unde am vizitat Mănăstirea Râmeţului aflată la circa 6 km de pensiune, urmând încă câţiva km până în rezervație, cu […]

  5. 6 September, 2013

    […] istorice, cetăţi, enumerând, de exemplu, Cetatea bastionară Alba Carolina, Cheile Râmeţului, Mănăstirea Râmeţ,  Peştera Gheţarul Scărişoara, şoseaua Transalpina (care face legătura dintre oraşele […]

  6. 1 January, 2014

    […] Mănăstirea Râmeţ – o gură de rai, 29 iunie […]

  7. 28 April, 2014

    […] ne-am cazat la Pensiunea Casa Butnarului, de unde am vizitat Mănăstirea Râmeţului aflată la circa 6 km de pensiune, urmând încă câţiva km până în rezervație, cu […]

  8. 28 November, 2014

    […] Mănăstirea Râmeţ – o gură de rai […]

  9. 1 December, 2014

    […] Ramet Monastery […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture