Mănăstirea Dintr-un Lemn adăpostește una dintre icoanele făcătoare de minuni din România
Doar întâmplarea a făcut să ajungem la această mânăstire și ne-am bucurat nespus de mult, deoarece este unică în felul ei și adăpostește icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Mănăstirea Dintr-un Lemn se află în județul Vâlcea, în comuna Frâncești, satul Dezrobiți, la cca 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Ansamblul monahal este format din Biserica din Piatră, Biserica veche Dintr-un lemn, chiliile de maici și Biserica Nouă care poartă hramul Nașterii Maicii Domnului.
Înainte de a intra în perimetrul mănăstirii, chiar în curtea exterioara a acesteia, am rămas intrigată de niște monumente cărora nu le găseam explicația: o ancoră din fier negru, un monument din marmură cu o elice albastră și o cruce. Nedumerirea mea ivită de prezența acestor simboluri a fost spulberată atunci când am aflat că în perioada 1938-1940, acest lăcaș monahal, ctitorie a Basarabilor și Cantacuzinilor, a fost restaurat de Ministerul Aerului și Marinei de atunci, devenind simbolic “altar de închinare pentru aviatori și marinari”, astfel că aceste monumente sunt ridicate în cinstea celor căzuți la datorie.
În prima curte interioară se află și o fântână care adăpostește sub micuțul acoperiș o icoană cu Maica Domnului și Pruncul. Clopotnița a fost restaurată în anul 1715 de către Ștefan Cantacuzino și se aseamănă cu cea de la Mănăstirea Hurezi. Trecând pe sub ea ajungem la stejarul secular și bisericuța dintr-un lemn.
În a doua curte interioară se înalță Biserica din piatră, monument istoric din secolele XVII-XVIII, bogat și interesant ornamentată cu motive geometrice și rozete, pe care nu le-am întâlnit la alte biserici, arhitectura acesteia purtând amprenta lui Matei Basarab.
În etajul superior al bisericii, imediat sub streașina acoperișului, se poate zări un brâu format din dinți zimțați ieșiți în relief, cunoscuți sub denumirea de “dinți de fierăstrău”, de culoare verde, galbenă și albastră, intercalați de alte brâuri de aceleași culori, care fac o notă distinctivă de restul decorațiunilor, adevărate arabescuri, care m-au pus pe gânduri încercând să găsesc semnificația unei alte lumi. Motivele florale se îmbină armonios cu celelalte elemente prezente.
Picturile din pridvor care datează din anul 1715, restaurate în anul 1841 surprind câteva scene biblice. Biserica este înfrumusețată de icoane executate de iconarul Mănăstirii Hurezi. Catapeteasma bisericii este una monumentală, icoanele fiind despărțite de adevărate coloane care o susțin.
Ceea ce m-a mai surprins la această biserică au fost icoanele împărătești de mărimi impresionante (1.50 m/1.10 m), de cea a Maicii Domnului fiind legată istoria Mănăstirii Dintr-un lemn. Aceasta este îmbrăcată în argint și securizată într-o casetă transparentă, aidoma cu a altor opere de mare valoare din lume. Se spune despre chipul Maicii Domnului că ar fi pictat după modelul lăsat de Sfântul Apostol Luca și că icoana ar fi fost pictată în secolul IV, la Mănăstirea Theothokos din Grecia. Totodată, se pare că doar trei icoane asemănătoare mai sunt în lume. Totuși, despre această icoană circulă mai multe legende și nu se știe exact cum a ajuns la noi în țară.
Cadrul natural care înconjoară această biserică este deosebit, prin vegetația bogată formată inclusiv din pomi pitici fructiferi.
Ca să ajungem, însă, și la Biserica Dintr-un Lemn, cea care da numele acestui ansamblu monahal, am trecut pe sub o altă cupolă spre stejarul secular și am urcat niște trepte din piatră cubică, întâlnind în cale, pe partea stângă, un ansamblu care mi-a adus aminte de Masa Tăcerii a lui Constantin Brâncuși. La capătul scărilor se află curtea micii biserici din lemn, care adăpostește și un cimitir, fundația bisericii fiind din piatră.
La Mănăstirea Dintr-un Lemn, sunt îngropați doamna Maria, soția voievodului Șerban Cantacuzino și Gheorghie Cantacuzino Basarab, fiul acestora.
Legenda spune că numele bisericii provine de la faptul că a fost executată din lemnul provenit de la un singur stejar, la începutul secolului al XVI-lea, care a dezvăluit unui călugăr sau cioban ce trecea pe acolo, o icoană a Maicii Domnului chiar în scorbura acestuia, icoană ce se află în Biserica din Piatră (Zid).
Bârnele groase din lemn care formează biserica sunt încheiate în coadă de rândunică, iar catapeteasma, cu o vechime de cca 200 de ani, este sculptată în lemn de tei, și este formată din casete ce încastrează icoane care reprezintă scene biblice, în planul superior fiind decorata cu două animale fantasmagorice care flanchează o cruce, însă nu mi-am dat seama ce a vrut să reprezinte această simbioză de elemente simbolice.
Impresionantă nu este numai catapeteasma, dar și icoanele cu sfinții care parcă te privesc în ochi, încercând să afle ceea ce te-a adus în aceste locuri sfinte.
Mănăstirea Dintr-un Lemn surprinde prin bogăția arhitecturală și simbolistică, dar și prin cadrul natural de o frumusețe aparte în care se află.
De reținut:
- Cum ajungi: dinspre București spre Râmnicu Vâlcea, pe drumul ce duce spre comuna Păusesti se ajunge la un pod care trece peste răul Otasau, iar pe partea dreaptă se ajunge la Mănăstire
- Fotografiatul este interzis în interior