Mănăstirea Dervent, lăcașul în care se înfăptuiesc minuni

M-am îndrăgostit de Dunăre și de Deltă și cred că o voi străbate în lung și în lat ori de câte ori va fi posibil, numai anul acesta am văzut-o de patru ori! Ultima oară am ajuns la Ostrov unde am vizitat Domeniile Ostrov și cum distanța nu era mai mare de 20 de kilometri am reușit să vizităm Mănăstirea Dervent, aflată în comuna Lipnița. Nu eram pregătită spiritual pentru vizita la mânăstire în acea zi, dar părintele ce ne-a fost ghid a avut darul acela de a-ți transmite pilde și învățături care să te pună pe gânduri.

Mănăstirea Dervent, care a fost ridicată în anul 1923, se ivește din șosea, iar Turnul Clopotniță prin care intri în incinta acesteia, cu poarta masivă din lemn sculptat, este reprezentativ pentru arhitectura dobrogeană. Legenda spune că își trage numele de la o cetate antică ce se află în apropiere, distrusă în 1036, Dervent însemnând în limba turcă trecerea peste ape.

În pronaosul bisericii se află Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în partea stângă, pe un iconostas din lemn, pe sub care putem trece, cerând ajutor și mijlocire către Isus Hristos. Multe minuni se spune că s-ar fi înfăptuit aici.

În zonă s-au descoperit și patru cruci ce au puteri tămăduitoare și chiar la Izvorul Tămăduirii, izvor aflat la circa 200 de metri de biserică, există o pictură cu această semnificație. Sunt considerate cruci de leac ieșite uimitor din pământ după martirizarea a patru creștini, ce au fost ocrotite chiar și în timpul ocupației otomane de către un turc căruia îi reveniseră pământurile. Părăsite iar după o poveste destul de alambicată, sunt redescoperite după Războiul de Independență. De fapt, uneia dintre ele i se duce vestea pentru că un ciobănaș surdomut ce adormise la căpătâiul ei se trezește vindecat. În paraclisul bisericii se află chiar una dintre crucile din piatră acoperită de un mic altar din marmură albă. Alta se află în afara bisericii, în stânga altarului și vindecă animalele bolnave.

Una dintre minunile înfăptuite aici este chiar cea a celui care urma să devină stareț la Dervent, Părintele Elefterie (1938-1959). Născut paralizat, acesta s-a vindecat după ce a adormit sub o icoană a Maicii Domnului și după ce fusese închinat Crucii de Leac. După ani de pribegie, își găsește odihna în mormântul de lângă biserică, în partea dreaptă a altarului.

Și pentru că am pomenit de Izvorul Tamaduirii, acest izvor ar fi țâșnit atunci când Sfântul Andrei, care propovăduia Evanghelia în aceste locuri, a lovit cu toiagul de pământ pentru a găsi apa. Se spune că a și botezat primii creștini de prin Dervent aici. Izvorul se află acoperit de o construcție ce seamănă cu o bisericuță în miniatură, pe fereastra acestuia aflându-se o cruce superbă mozaicată, iar pe pereții interiori istoria Mănăstirii în imagini.

Pe pisania din interior, deasupra izvorului, se află scris: “Cu vrerea Tatălui, cu bunăvoinţa Fiului şi cu împreună lucrarea Duhului Sfânt, în timpul păstoririi Î.P.S. Arhiepiscop Teodosie al Tomisului, stareţ al mănăstirii Dervent fiind P.C. Protosinghel Andrei Tudor, s-a ridicat acest paraclis în cinstea Sfântului Apostol Andrei, care printr-o minune a făcut să izvorască acest izvor tămăduitor. Lucrarea s-a executat după planul arhitecţilor Teodor Ion, ing. George Oprea şi Dan Corneliu din Constanţa, prin osteneala obştii Sf. Mănăstiri, şi s-a pictat de către pictorul Adrian Botea pe cheltuiala D-nei Anicuţa Toader din Bucureşti, sfinţindu-se la data de 14 septembrie 2003. Scrie Doamne în Cartea Vieţii pe ostenitorii mănăstirii şi pe toţi binefăcătorii acestui sfânt aşezământ.”

Aminteam mai sus și de cuvintele de duh ale Părintelul Partenie, cel care ne-a întâmpinat pentru vizita noastră la mănăstire. “Bine ați venit în Ierusalimul României”, ne-a spus, justificându-și urarea prin faptul că în Dobrogea se află cel mai puternic centru de credință, în județul Constanța fiind descoperiți cei mai mulți mucenici. Dealtfel, la circa 40 de km de Dervent se află Peștera Sfântului Andrei, considerată Bethleemul României pentru că acolo s-a născut ortodoxia în România. Fiecare frază pe care ne-a spus-o am absorbit-o cu nesaț încercând să fac o paralelă între realitate și cuvintele dincolo de ea. “Știți care e boala cea mai grea”?, a continuat părintele. “Boala cea mai grea e aceea pe care o ai… Însă cea mai mare și grea boală este indiferentismul nostru, nu ne mai doare de semenul nostru, avem nevoie de o reconvertire clară și de butucul fratelui nostru pentru că dacă se îmbolnăvește holda noastră se duce boala și la celălalt, iar dacă semenul nostru e bolnav, o să ne îmbolnăvească și pe noi”.

În incinta Mănăstirii se mai construiește o biserică, de dimensiuni grandioase, ce va fi închinată Sfântului Iachint de Vicina. Seamănă mai degrabă cu o catedrală. Nu știu de ce am omis să îl întreb pe părinte sau nu am reținut eu de ce se mai înalță încă una. Am reținut, însă, data finalizării construcției “când ne va ajuta Dumnezeu”… De acolo de sus am fost privilegiată să văd întreaga luncă a Dunării!

Mănăstirea are chilii, un magazin bisericesc, dar și un complex muzeistic unde este amenajat un muzeu de istorie cu obiecte descoperite la cetatea Păcuiul lui Soare și la Dervent, dar și un muzeu bisericesc cu obiecte vechi de cult.

Nu îmi rămâne decât să închei tot cu cuvintele părintelui Partenie: “Așadar, dragilor, vă binecuvântăm și vă dorim o recoltă bună”! Și prin recoltă putem înțelege orice.

Când ajungeți la Dervent, căutați-l pe părinte…