Mănăstirea Cernica, un loc de reculegere în apropiere de București

Sunt ani de când nu am mai pășit în aceste locuri încărcate de adâncă spiritualitate, unde se află Mănăstirea Cernica. De Cernica, însă, mă leagă mai multe amintiri. Pe vremuri, bucureștenii obișnuiau să iasă din casă în zilele însorite pentru a merge la ștrand. Am făcut-o și eu de câteva ori, iar la finele claselor primare am sărbătorit «banchetul» chiar la restaurantul Cernica.

Nu stiu acum dacă mai funcționează restaurantul sau ștrandul. La vârsta maturității și a experienței de viață, Cernica reprezintă pentru mine o oază de liniște și meditație, un loc în care îmi pot regăsi încrederea în mine și energia pentru a merge mai departe în momentele de grea cumpănă.

Având o așezare de excepție, chiar lângă lacul cu același nume, înconjurat de păduri seculare de stejari, ansamblul monahal al Mănăstirii Cernica s-a născut cu mai bine de 400 de ani în urmă, sub domnia lui Radu Șerban Vodă, care reclădise și Mănăstirea Comana pe vremea când era boier. Mănăstirea Cernica, care se află la numai 12 km est de București, a fost întemeiată de vornicul Cernica Știrbei, ctitorie care era ridicată pe locul unei aşezări monahale mai vechi, dar cel care a pus neîndoit amprenta asupra ansamblului mănăstiresc a fost Sf. Calinic de la Cernica, în timpul stăreției acestuia ctitorindu-se cele mai importante clădiri ale complexului zidit sub formă de cetate. În cadrul ansamblului a funcționat și o scoală de pictură bisericească, dar și un seminar monahal.

Când am fost penultima oară aici, soarele ardea puternic peste verdele verii. Acum, în aerul primăvăratic al începutului de mai, florile au explodat de bucurie. Cel mai mult mi-au atras atenția magnoliile, atât cele roz, cât mai ales cele galbene.

Chiliile impresionează prin picturile prezente pe pereții exteriori ai acestora, care reprezintă personaje și scene biblice, aspect ce le conferă originalitate. De altfel, este o succesiune logică de evenimente, de la nașterea Maicii Domnului, Bunavestire, nașterea lui Iisus și minunile săvârșite de Mântuitor.

Poarta bisericii închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și care se află pe prima insulă a complexului monahal, este sculptată în lemn cu mult har și măiestrie. Elemente similare sculptate sunt prezente și pe zidurile bisericii, în casetele aflate deasupra și dedesubtul ferestrelor, precum și în brâul decorativ de sub streașină.

Ceea ce m-a impresionat la biserica care poartă hramul Sf. Gheorghe și Schimbarea la Față a Domnului, au fost picturile sale, mai ales fresca din pronaos care ilustrează facerea lumii. Unele dintre picturi înfățișează scene din viață călugărilor. Un aspect interesant este faptul că sfinții sunt înconjurați de nori ori plutind pe aceștia în marea majoritate a scenelor pictate.

În pridvor se află mormântul Sf. Calinic (canonizat în 1955), osemintele fiind scoase și păstrate în biserică în racla cu sfintele moaște, unde creștinii înlăcrimați se roagă neîncetat, simțind puterea divină izvorâtă de aici. Multe dorințe se spune că s-au împlinit la rugăciunile fierbinți ale acestora.Tot aici este își găsește pacea deplină și Iosif Gheorghian, motropolit al României.

Am remarcat și faptul că biserica are două rânduri de icoane împărătești, care despart pronaosul cu cele două turle, de naos. Din istoricul ansamblului monahal, care găzduiește o obște de călugări, aflu că pe teritoriul acestuia se găsesc Casele Memoriale ale Sf. Ierarh Calinic și Sf. Cuvios Gheorghe, fost stareț al mănăstirii, o colecție muzeală cu icoane, evanghelii, vase sfinte, haine bisericești, cruci, cărți și manuscrise. Pe latura de S-E se află Biblioteca Mănăstirii care deține peste 14.500 de lucrări și 2000 de cărți cu valoare de patrimoniu, iar în cimitirul mănăstirii sunt înmormântate diverse personalități culturale, politice, istorice și bisericești (Gala Galaction, Ion Tuculescu, Pr. Dumitru Stăniloaie s. a.).

Despărțită de prima biserică de un drum superb, care duce la insula din spatele cimitirului, se înalță Biserica Sf. Nicolae din ostrovul Mănăstirii Cernica, care a fost zidită pe locul altor două biserici mai vechi: Grădiștea Floreștilor și cea de-a doua, ridicată peste cea dintâi de marele vornic Cernica Știrbei în 1606.

După multe refaceri și consolidări, lăcășul de cult, a mai beneficiat de un process de restaurare în perioada 2016-2018, când s-a refăcut pictura existentă și a fost pictat noul pridvor.

În cimitir se află Biserica Sfântul Lazăr care a fost zidită tot în vremea Cuviosului Gheorghe și a fost sfințită în anul 1804. Această bisericuță m-a impresionat cu arhitectura sa dantelată. Cel mai mult impresionează, însă, în aceste locuri, liniștea… Aproape că iți asculți inima bătând!

Cred că dacă simțim la un moment dat că e prea tărziu pentru orice, că am «pierdut» un tren, că am greșit și că soluții sau iertare nu mai putem găsi, ori poate e prea devreme, mult prea devreme pentru ca dorințele noastre să își găsească împlinire, fie că pașii noștri să ajungă în aceste locuri sfinte, acordându-le răgaz gândurilor împrăștiate să se adune, să se așeze în mintea noastră învolburată, să ne găsească drumul în care nu mai credeam…

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.