Mănăstirea Bran, un loc de reculegere pe dealul Balabanului

Am revăzut Bran cu ocazia Festivalului Mușcatelor și chiar dacă nu ne-am propus am reușit să vedem alt loc în care nu mai fusesem până atunci: Dealul Balabanului pe care se înalță Mănăstirea (Schitul) Bran.

Muscate si Castelul Bran 1 (512)

Ca să ajungi pe Dealul Balabanului nu trebuie decât să o pornești pe traseu cu mașina pe un drum forestier sau pe jos din localitatea Șimon (Bran) lăsând în urmă pensiunile și casele din această zonă rurală atât de frumoasă.

Plimbarea nu este prea lungă, iar priveliștea este uimitoare. Un loc ce pare rupt de lume sau pare că lumea ar fi început de aici…

Muscate si Castelul Bran 1 (520)

Întâmplarea a făcut să fie și o zi capricioasă și dimineață să plouă și poate tocmai de aceea am admirat acea luptă a norilor care se grăbeau parcă să se elibereze de energia acumulată zi după zi, oră de oră. Așa e la munte, natura e stăpână cu adevărat peste noi și nu ne putem împotrivi!

Muscate si Castelul Bran 1 (499)

Drumul ce șerpuiește printre dealurile pe care ai lăsat câteva case răsfirate pare că te duce în rai. Raiul care poate că e aici, aproape de noi și noi îl căutăm în alte lumi…

Muscate si Castelul Bran 1 (600)

Muscate si Castelul Bran 1 (596)

După un urcuș cu mașina destul de lejer de câțiva kilometri, ajungi la schit, suveran peste toată acea priveliște fabuloasă. De strajă stau Munții Bucegi, Piatra Craiului, Postăvarul, Leaota și Măgura Codlei.

Muscate si Castelul Bran 1 (539)

În interior, te uimește simplitatea cu care te întâmpină. Pe pereții imaculat de albi odihnesc numai câteva icoane. Covorul roșu aprins ce te duce către altarul cu iconostasul din lemn sculptat este singurul care te trezește din reculegere. Poate că simbolizează sângele ostașilor români căzuți în luptele de rezistentă purtate în culoarul Rucăr-Bran în Primul Război Mondial, pământul pe care este ridicat fiind martor al istoriei. O troiță în cinstea acestor eroi este ridicată vizavi de schit.

Muscate si Castelul Bran 1 (551)

Muscate si Castelul Bran 1 (562)

Muscate si Castelul Bran 1 (586)

Schitul Bran a luat ființă în 2006, în spiritul arhitecturii brănene autentice și este arondat comunei Bran, însă a fost sființit în 2009 și abia din 2012 s-au inaugurat chiliile călugărești, trapeza, paraclisul și bucătăria. Urmează o bibliotecă și câteva ateliere. În timp, așa cum se fac toate, căci oare ce ne grăbește? Timpul a fost înaintea noastră și va rămâne multă vreme și după noi…

Muscate si Castelul Bran 1 (566)

Muscate si Castelul Bran 1 (543)

În interiorul Bisericii există și o casetă cu sfinte moaște. Hramul acesteia este Soborul Sfinților Apostoli, prăznuit pe 30 iunie, iar al paraclisului Duminica Sfintelor Mironosițe.

Muscate si Castelul Bran 1 (555)

După ce am ieșit din biserică, lăsând papuceii de protecție la intrare, am mai admirat încă o dată munții. De sus, de acolo, nu te mai apasă nimic, ca și când toate grijile le-ai lăsat în sat, de unde a și pornit urcușul nostru. Ce fericiți trebuie să fie brănenii să poată urca până aici ori de câte ori simt nevoia să se relaxeze și să se umple de energie! Cu atât mai mult cu cât poți face trasee spre Vf. Omu și Padina.

Cine vrea să rămână peste noapte chiar lângă schit are ca opțiune Căsuța Bunicii, dar te poți caza și la Curtea Brăneană la care am fost cazată când am participat la Ziua Naționala a Turismului Rural Românesc, pe care o recomand și porni în drumeție de aici. Cu atât mai mult cu cât pensiunea se află foarte aproape de Castelul Bran.

Muscate si Castelul Bran 1 (511)

Neapărat să urcați pe dealul Balabanului, măcar într-o fugă în weekend! Vă veți întoarce cu sufletul împlinit…

Muscate si Castelul Bran 1 (504) Muscate si Castelul Bran 1 (505)Muscate si Castelul Bran 1 (507)Muscate si Castelul Bran 1 (531)Muscate si Castelul Bran 1 (539)Muscate si Castelul Bran 1 (546)Muscate si Castelul Bran 1 (565)Muscate si Castelul Bran 1 (558) Muscate si Castelul Bran 1 (559) Muscate si Castelul Bran 1 (560) Muscate si Castelul Bran 1 (561)Muscate si Castelul Bran 1 (570) Muscate si Castelul Bran 1 (571)Muscate si Castelul Bran 1 (578)Muscate si Castelul Bran 1 (584)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

    • Florinbad says:

      Imi pare rau dar nu a aparut numele pictorului medieval Andrei Rubliov – am incercat sa introduc marcajul “href”- (vedeti si filmul omonim al lui Tarkovski).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture