La mulţi ani, Românie dragă!

Am colindat România încă de mică, din vremea copilăriei, când mergeam în 2-3 tabere pe an, plus concediile la bunici ori cele făcute cu părinţii mei la mare şi în staţiunile balneoclimaterice.

Dacă există în România o regiune pe care încă nu am explorat-o şi pe care îmi doresc foarte mult să o văd este Maramureşul.

Copil fiind, am fost încântată de frumuseţile munţilor noștri, făcând multe excursii și expediții pe care mi le aduc aminte cu drag, la fiecare urcuş cântând toţi la unison cântece de drumeţie.

Am văzut căprioare, urşi, veveriţe şi am cules flori de câmp și de munte, am umblat prin sate uitate de lume, unele mai frumoase ca altele.

Am admirat frumuseţea Caraimanilor, am urcat până la Cruce şi Babele, am fost la Cascadele Urlătoarea și Pișoaia, am alergat pe platourile Bucegilor, admirând Valea Prahovei de la cota 2000, am umblat prin minunații Apuseni, am traversat Transfagarasanul, Transalpina şi, mai recent, Transbucegi-ul.

Am respirat aerul curat al Masivului Ciomatu, acolo unde lacul Sf. Ana, singurul lac vulanic din ţara noastră, îşi ascunde frumuseţea desăvârşită.

Am devenit mai „pământeană”, mama fiind, alegând vacante mai lejere, dar la fel de frumoase și uimitoare.

Am călcat pe urmele lui Constantin Brâncuşi în Târgu Jiu și Hobița şi i-am admirat Coloana Infinitului, Poarta Sarutului si Masa Tăcerii.

Am ascultat susurul Olteţului, acolo unde desparte Munţii Parâng de Munţii Căpăţânii şi formează cel mai îngust canion din Europa, dar nici Cheile Bicazului nu îmi sunt necunoscute.

Am explorat peşteri create de milioane de ani, precum Peştera Muierii, Polovragi şi am văzut formaţiuni bizare “vii” ce cresc spontan, precum trovanţii. Ați văzut cât de fantastică este și Peștera Ghețarul de la Scărișoara?

Ştiţi oare, însă, cât de frumoase sunt dealurile Moldovei, acolo, în Valea Albă, unde a avut loc bătălia dintre oastea lui Ştefan cel Mare şi oastea otomană a lui Mahomed Cuceritorul?

Dar crestele Parângului cine le poate întrece în frumuseţe? Mărturisesc că nicăieri nu m-am simţit mai liberă că sus, pe Vârful Păpuşa, după efortul de a mă urca ţinându-mă de smocurile de iarbă şi de pietrele ce i se odihnesc pe obraji!

Ochii mei au devenit albaştri atunci când Marea Mediterană mi s-a dezvăluit privirii şi sufletul meu s-a încălzit de soarele arzător al Antalyei, dar văzând iar frumuseţea brazilor veşnic verzi ai Carpaţilor noştri au redevenit ca ei, aşa cum au fost dintotdeauna…

Am rămas extaziată la vederea castelelor şi palatelor ceheşti, dar mi-am amintit ce minuni ascund castelele noastre, precum Castelul Cantacuzino, Peleș ori Palatul Mogoşoaia şi ce istorie minunată avem şi cât suntem de ignoranţi numai când din comoditate, poate, preferam să petrecem ore bune la un film, fie el şi documentar, în loc să pipăim istoria cu mâinile noastre…

Am plătit şi 12 euro pentru a vizita un muzeu vienez, ce înseamnă 6 lei pentru vizitarea unui muzeu românesc?? Ați fost vreodată în muzeul marilor noștri grei ai literaturii? Eram singurul vizitator din ziua aceea…

Am intrat în bazilici şi catedrale somptuoase în Roma, Viena, Praga, Dresda, Budapesta, dar oare cât de greu este să ne oprim într-o biserică românească pictată de Nicolae Grigorescu, ale cărei picturi se pierd pe zi ce trece datorită nepăsării sau într-o biserică ctitorită de Mircea cel Bătrân ori de Constantin Brancoveanu? Unele dintre atractiile Romaniei sunt incluse in Patrimoniul Mondial Unesco!

Ar fi o utopie să cuprind în doar câteva rânduri toate frumuseţile acestei ţări de legendă la care ochii mei au fost martori…

Am scris în 5 ani peste 1000 de impresii de călătorie pe blog și alte site-uri turistice ori reviste de turism, vorbind despre o parte dintre monumentele istorice sau ale naturii, muzeele, casele memoriale, castelele, templele, cetăţile şi bisericile noastre, aflate în peisaje de poveste, pe tărâm legendar românesc, cu speranţa că voi reuşi să vă determin să le vizitați și explorați, aşa cum şi eu, la rândul meu, am fost determinată de alți colindători prin România să ajung în locuri de vis.

Până la urmă, nimic nu are semnificaţie reală şi nu se întipăreşte în mintea şi sufletul nostru până nu „gustăm” cu propriile noastre simţuri…

Mulţumesc tuturor celor ce mă citesc și celor care mi-aţi îmbogăţit sufletul cu frumos, hranindu-mi spiritul cu istoria şi cultura unei ţări de basm, numită România!

La mulţi ani, Românie dragă!