La an nou, cursuri noi la Fundația Calea Victoriei

Fundația Calea Victoriei ne așteaptă și în acest an cu o ofertă bogată de cursuri și evenimente. Așa cum știti deja, în fiecare lună programul Fundației cuprinde cursuri din cele mai diverse domenii, pentru toate gusturile.

Lunile Februarie și Martie ale acestui an aduc noi cursuri interesante. Noile teme propuse sunt un prilej pentru voi ca încercati ceva nou sau chiar urmați o mai veche pasiune, așa cum v-am povestit și aici.

Dacă sunteți înclinati spre artă, puteți alege cursul despre 30 dintre capodoperele artei europene, dar nu oricare dintre ele, doar acele lucrări dedicate iubirii – un preambul perfect pentru Valentine’s day 🙂 – sau o călătorie virtuală prin cele mai frumoase muzee ale Capitalei.

Pasiunea pentru psihologie poate găsi un răspuns în cursuri precum cel despre copilul interior și toate emoțiile pe care le păstrăm din copilările, cel despre gestionarea emoțiilor negative sau cel de medierea conflictelor din familie. De asemenea, mai sunt două provocări noi: cursul despre istoria Europei și cel despre înțelegerea Vechiului Testament.

Cursuri noi în luna Februarie:

  • 30 de capodopere ale artei erotice europene: De la Venus din Milo la desenele lui Egon Schiele, din 12 februarie
  • Copilul interior: depăşirea traumelor, vulnerabilităţilor şi a tiparelor relaţionale, din 18 februarie
  • Istoria Europei: de la Voltaire la Vaclav Havel, din 25 februarie
  • Medierea conflictelor în familie şi la job, din 29 februarie

Cursuri noi în luna Martie

  • Cum să gestionezi emoțiile negative în viața personală și profesională, din 3 martie
  • Muzeele știute și neștiute din Micul Paris, din 13 martie
  • Cum să citim şi să înţelegem Vechiul Testament, din 17 martie 2020

După ce va hotarati ce va place mai mult, înscrieti-va pe contact@victoriei.ro. Cursurile au loc la sediul fundației, în centrul Bucureștiului, pe strada C. A. Rosetti 47. et. 1, aproape de Romană și Universitate.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 12 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

  1. sloturi gratis says:

    Participarea la aceste cursuri este gratuita?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture