Kranevo – o destinație care merită vizitată

Sunt mai bine de 10 ani de când Bulgaria a devenit ca a doua țară pentru noi, românii, o destinație în care ne petrecem nu numai vacanțele pe litoral, dar și la munte. Mai mult decât atât, după ce am explorat cele mai cunoscute stațiuni ale acesteia, am ajuns să alegem chiar și satele ascunse dintre stațiuni, în căutarea de noi locuri unde ne-am putea petrece o vacanță relaxantă.

În primăvara acestui an am avut ocazia de a ajunge în astfel de posibile destinații de vacanță, declarate Destinații Europene de Excelență – EDEN ale Bulgariei și pot spune că mai avem multe de vizitat în țara vecină pentru încă cel puțin zece ani de acum înainte, fiind multe locuri care merită a fi descoperite.

Mă bucur când văd că și cititorii site-ului, pasionați de călătorii și fotografii, vizitează zone frumoase, în care nici eu nu am ajuns și de la care mă pot inspira și eu pentru vacanțele viitoare, cum ar fi Kranevo.

Situat la numai patru kilometri de stațiunea bulgărească Albena și 25 de km de Varna, satul Kranevo din comuna Balcik (regiunea Dobrici), este populat de bulgari și turci. Pe vremuri, pe când făcea parte din Regatul României, mai erau și alte minorități. La o aruncătură de băt (la trei kilometri la sud) se află Farul de la capul Ecrina, care a fost cel mai sudic teritoriu românesc pană în anul 1940, iar intre Kranevo și Albena se află rezervația naturală Băltata.

Satul Kranevo este unul foarte liniștit, partea turistică având majoritar hoteluri de 2-3 stele, iar plaja este destul de generoasă (Kranevo Beach), cu o lățime de aproximativ 100 de metri și o lungime de 6 km de-a lungul coastei, astfel că este lesne de înțeles de ce ar putea fi o alegere perfectă pentru cine dorește multă relaxare și liniște.

Anul acesta am ales să ne petrecem vacanța în Bulgaria. Nu știu de ce am ratat-o până acum, dar experiența pe care am avut-o în vara aceasta a fost una extrem de plăcută. Nu am vrut să merg în arhicunoscutele stațiuni de pe malul bulgăresc deoarece au devenit mult prea zgomotoase pentru gustul meu și mi-am îndreptat atenția spre stațiuni mai puțin accesate, dar mai liniștite și, astfel, am ajuns la Kranevo, povestește Ileana – Sânziana Ciuncan.

Drumul spre Kranevo

A venit și ziua plecarii…Mi-am stabilit traseul și am ieșit din țară pe la Negru-Vodă. O alegere inspirată deoarece drumul a fost bun iar la vamă am trecut cam în jumătate de oră. Imediat ce depășiți vama este necesar să vă achiziționați vignetă pentru Bulgaria (cu un preț de 40 ron / 7 zile sau 80 ron / luna), deoarece amenzile sunt foarte mari și nu se merită riscul… Drumul până în stațiunea Kranevo a fost destul de bun și liber, așa încât în 4 ore am ajuns la destinație.

Vă recomand să aveți internet pe telefon și eventual Waze-ul instalat (care vă este de mare ajutor), deoarece indicatoarele din Bulgaria sunt în limba națională, foarte greu de înțeles din cauza alfabetului chirilic.

Hotelul Belle View, o alegere reușită

Așa cum spuneam, am ajuns la destinație – hotelul Belle View și am fost foarte plăcut surprinsă de aspectul plăcut al acestuia și de amabilitatea angajaților. La recepție am plătit cu cardul și am avut parte de o cameră foarte spațioasă, extrem de curată, cu mobilier nou și un balcon generos… Având în vedere că prima impresie este primordială, m-am gândit că alegerea a fost una chiar bună.

Rezervarea pe care am făcut-o pe Booking.com a avut inclus micul dejun și parcarea plătită (bineînțeles opțional), dar am constatat că am făcut o alegere extrem de inspirată… În primul rând, parcarea hotelului era subterană, spațioasă și accesibilă ca preț (5 euro/zi) mai ales că se putea coborî la mașină chiar din interiorul hotelului.

Hotelul are și o piscină cu o apa foarte curată, frumos amenajată și destul de încăpătoare, cu o zonă delimitată pentru copii mai mici. De asemenea, la parterul hotelului există și o sală de fitness, pentru cine mai era în stare de asemenea efort în astfel de zile toride.

Am stat 8 zile, timp în care nu am avut ocazia să fac niciun reproș personalului din hotel, care se străduia din răsputeri să fie pe placul turiștilor. Totuși, un mic amănunt trebuie menționat în ceea ce privește hotelul – pereții sunt destul de slab izolați fonic, așa încât se aud cu ușurință conversațiile vecinilor care ar putea deveni deranjante dacă vreți să vă odihniți după-amiază.

Odată bagajele aduse în cameră, ne-am schimbat și am pornit către plajă care se află la 10 minute de mers pe jos de la hotel. O altă surpriză plăcută – am găsit o plajă foarte întinsă, foarte curată, lată și cu un nisip extrem de fîn. Erau și locuri cu șezlonguri (contra cost 5 leva/șezlong), dar și zone free.

Mâncarea mai bună ca la greci

Micul dejun a fost extrem de generos, cu o multitudine de produse foarte gustoase, apetisante și variate (în paranteză fie spus, am observat că este mult peste ce oferă Grecia).

Vă recomand cu căldură și un restaurant la care am mâncat în mod constant: Izvora – Kranevo care mi-a oferit o adevărată incursiune în arta culinară a Bulgariei. De la aspect la gust, mâncarea nu a avut niciun cusur. Rețineți că porțiile sunt generoase și ar fi bine să nu vă aventurați în comenzi masive de feluri de mâncare. Meniul este și în limba română, așa încât nu constituie o problemă pentru cei care nu cunosc limba engleză.

Kranevo este o stațiune perfectă pentru persoanele care preferă liniștea sau pentru familii cu copii. Nu se pretează pentru cei care își doresc o viață de noapte trepidantă. Suvenirurile se pot achiziționa de la magazinele din centrul stațiunii – dar nu se poate plăti decât cu cash, deși peste tot la supermarket-uri, restaurante se poate plăti și cu card.

Ce poți vizita în împrejurimi

În incursiunea noastră din Bulgaria am avut pe listă (în afară de leneveala zilnică de pe plajă) și vizitarea Grădinii Botanice din Balcic, renumită pentru frumusețea ei. Așa încât am dedicat o jumătate de zi acestui obiectiv (pe o căldură năucitoare). Situată la 10 km de Kranevo, această bijuterie florala ne-a fascinat cu explozia de culori și specii rare de flori și de cactuși…

Vă recomand să vă alocați timp suficient, deoarece, în același timp cu Grădina Botanică ar fi bine să vizitați și castelul Reginei Maria, un adevărat exemplu de bun gust și simplitate. Prețul pentru cele două obiective turistice este de 14 leva/persoană.

De vizitat ar fi și Capul Kaliakra, o fortăreață încărcată de istorie, întinsă pe o suprafață de 680 de hectare și pe o lungime de 2 km, care oferă turistului o imagine superbă a mării de la înălțime.

Pentru cei romantici, există posibilitatea să luați cina la restaurantul Kaliakra, care vă oferă o imagine de vis a unui apus de soare superb oglindit în apa mării. Prețul de vizitare este de 3 leva/persoană, dar se poate ajunge doar cu mașina (țineți cont că indicatoarele sunt rare).

Cele opt zile au trecut mult prea repede și iată că, destinația aleasă – Kranevo (deși nici nu o găsești în recomandările agențiilor de turism) a fost una mai mult decât reușită.

Încercați să vă petreceți zilele de concediu într-o stațiune fără zgomot, simplă, dar care vă lasă impresia că se poate avea și o altfel de vacanță – o adevărată oază de relaxare.

Autor impresii de călătorie꞉ Ileana – Sânziana Ciuncan

Foto꞉ Cristian Ciuncan

Citește și  Melnik, cel mai mic oraș al Bulgariei, celebru pentru vinuri și piramidele de nisip din Balcani

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

  1. mirela16 says:

    Merg si eu destul de des in Bulgaria, dar de localitatea asta nu am auzit pana acum. Ar fi o incantare sa ajung acolo 😊😊. Frumos articol😊

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *