Kahlenberg – Viena privită de sus

Viena este faimoasă atât prin arhitectura sa deosebită, cât și pentru parcurile și grădinile sale care însumează aproape 30% din suprafața acesteia. De altfel, Viena este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai înverzite orașe din lume a căror populație depășește 1 milion de locuitori, fiecărui vienez revenindu-i aproximativ 120 de metri pătrați de spațiu verde.

Sentimentul pe care l-am avut atunci când am ajuns în ”capitala valsului” a fost unul covârșitor. Poate unde am asociat-o întotdeauna cu aristocrația desăvârșită.

Având în vedere că ne furase Budapesta, pentru că greșisem drumul spre Viena, am ajuns târziu pentru a o descoperi din prima zi, însă am avut mare noroc cu proprietarul care ne închiriase apartamentul în timpul șederii noastre care ne-a sfătuit să ne bucurăm de o seară frumoasă mergând pe muntele Kahlenberg pentru a vedea o superbă panoramă a fostei capitale imperiale.

Citește și La pas prin Budapesta (2), mini ghid de călătorie

În niciun caz să nu vă închipuiți că ne-am pus rucsacul în spate și ne-am îndreptat în miez de noapte pe crestele vreunui munte…, dar nici nu credeam că o să mergem o oră cu autobuzul prin pădurea vieneză, care înconjoară orașul ca un veritabil inel de oxigen.

Drumul spre muntele Kahlenberg, ne-a dus cu gândul la cel dinspre Sinaia spre Cota 1400, la jumătatea acestuia oprindu-ne la Cobenzl Parkplatz, care ne-a oferit o altă priveliște frumoasă, de unde am luat un autobuz spre destinația finală. De pe vârful Kahlenberg, aflat la o altitudine de 484 de metri deasupra nivelului mării, se poate admira Viena în toată splendoarea ei.

În anul 1683, în timpul asediului turcesc, trupele poloneze de sub comanda lui Sobieski au coborât tocmai de pe acest deal, învingând armata turcă. Înainte de a ni se dezvălui captivanta panoramă, am trecut și pe lângă biserica Saint Joseph, construită în stil baroc, care comemorează acest eveniment istoric. Totodată, există o plăcuță comemorativă și pentru Franz Schubert, al cărui corp a fost depus aici la moartea sa, în anul 1828.

În apropiere de biserică se află un restaurant unde vă puteți delecta cu o masă gustoasă, însă destul de scumpă față de prețurile obișnuite de la restaurantele vieneze și nu este de mirare, dat fiind locul în care este poziționat. Având în vedere că eram chiar în miezul verii, noi am fost ademeniți de o înghețată gustoasă la cafeneaua din apropiere, care ne-a oferit multe sortimente apetisante.

Nu am zăbovit mult, seara își făcuse deja apariția, dar la întoarcere am fost atrași de Grinzing și chiar dacă se făcuse noapte între timp, am coborât din autobuz pentru a intra într-un restaurant drăguț care ne făcuse cu ochiul din mers. Grinzing a fost o comunitate de cultivatori de viță de vie pe vremuri, neanexată Vienei, care acum te îmbie cu vinurile din cramele sale. Grinzing abundă în restaurante cochete, așa cum era și cel în care am intrat noi și în care ne-am așezat la o masă pentru a savura o cană cu vin, în acordurile muzicale vieneze ale artiștilor care au întreținut atmosfera….

Pentru o gură de aer proaspăt, dar și pentru a petrece o seară romantică, alegeți neapărat o plimbare până pe muntele Kahlenberg, un minunat punct de belvedere asupra Vienei!

De reținut:

  • Cum ajungi pe muntele Kahlenberg: cu autobuzul 11A (noi am stat în apropiere de stația Friedrich-Engels-Platz) până la Heiligenstadt, iar de aici schimbați cu autobuzul 38A până la Kahlenberg (cu oprire la Cobenzl Parkplatz).

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. 4 October, 2017

    […] timp să pornim în vizitarea atracțiilor turistice, motiv pentru care am dat o fugă până pe muntele Kahlenberg, aflat la o oră de oraș, pentru a vedea o superbă panoramă a […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture