Istorie şi tradiţie la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”

Astăzi am participat la o mare sărbătoare a turismului rural românesc ce a avut loc la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, respectiv la “Sărbătoarea pensiunilor, sărbătoarea margaretelor”, ocazie cu care au fost premiate pensiuni din toată țara pentru păstrarea, evidenţierea şi promovarea tradiţiei locale, identitate prin diversitate gastronomică regională, posibilităţi de agrement, dar și amenjarea grădinilor, premiul cel mare Margareta de Aur revenind Pensiunii Conacul lui Maldăr așezat lângă Horezu, la poalele Măgurei Slătioara din Măldărești, o culă oltenească restaurată ce transmite farmecul boieresc al Olteniei de altadată…

Afis A4 copyDe altfel, Muzeul Satului ne oferă permanent evenimente ce promovează tradiția autentică și cum s-ar putea altfel în mijlocul caselor tradiționale ce ne încântă și ne invită să le descoperim farmecul?…

Cu această ocazie am aflat că duminică, 22 iunie, la ora 12.00, în Sala „H. H. Stahl” are loc vernisajul expoziţiei “Podoabe din metal. Istorie şi tradiţie în Ţara Românească”, curator dr. Ioana Gabriela Duicu.

Expoziţia ce cuprine un număr de 90 de piese şi catalogul Podoabe din metal. Istorie şi tradiţie în Ţara Românească constituie un inedit în etnografia românească fiind prima expoziţie în care sunt prezentate doar obiecte de metal, toate fiind de provenienţă sau influenţă balcanică.

În materialele pe care organizatoarea le-a publicat anterior cu referire la podoabele tradiţionale, aducea aminte la cele mai uzitate şi mai des întâlnite podoabe de metal din arealul balcanic, respectiv paftalele. În această expoziţie, precum şi în catalog este prezentată acea parte a colecţiei Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” formată din podoabe de provenienţă sau influenţă balcanică achiziţionate de la proprietari sau colecţionari din Ţara Românească.

sanzieneExpoziţia va putea fi vizitată în perioada 22 iunie – 3 august 2014, de miercuri până duminică, între orele 11.00 – 19.00.

Și pentru că în câteva zile ne întâmpină Noaptea magică de Sânziene amintesc că până pe 24 iunie 2014 se desfășoară evenimentul cultural “La porţile soarelui. Sânzienele, în cadrul căruia are loc și vernisajul expoziției amintite, eveniment în care ne întâlnim cu un târg de produse meşteşugăreşti şi spectacol folcloric în care sunt recontextualizate obiceiuri legate de sărbătoarea Sânzienelor şi începutul secerişului în satul tradiţional.

Vă invit cu drag să sărbătorim tradiția și să ne bucurăm din plin de astfel de evenimente!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. Iata că și ediția a X-a a fost un succes cu toată vremea nefavorabilă. Concursul organizat de ANTREC și revista ”Vacanțe la Țară” promovează tradițiile românești și în EUROGITES…!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture