Insule greceşti – Thassos

Impresii despre prima mea vacanţă în Thassos

Prima mea experiență în Grecia a fost o vacanță în insula Thassos, un adevărat paradis verde care te cucerește din prima clipă.

Cred că o vacanță pe o insulă grecească are mai multe avantaje: te poți plimba cu vaporul de-alungul coastei, poți face plimbări lungi în interiorul insulei, ca să nu mai spun că poţi face plajă în atât de multe golfuri minunate, Paradis Beach fiind una dintre cele mai spectaculoase plaje.

GRECIA 2008 028

Deși inițial am vrut să ajungem aici luând feribotul din Kavala, oră fiind târzie, l-am pierdut, așa că a trebuit să ne îndreptăm spre un alt port mai mic, respectiv spre Keramoti, care avea feriboturi și la ore mai târzii. Am reușit să îl prindem pe ultimul după ce am parcurs o distanță de circa o oră, însă distanța dintre Keramoti și insulă este mai scurtă cu 6 kilometri. Din Kavala se face o oră pe mare până în Thassos, iar din Keramoti doar o jumătate de oră.

GRECIA 2008 229

Thassos, numită așa după fiul regelui Tyros, este o insulă acoperită în mare parte cu păduri. Pe insulă se găsesc din abundență măslini și portocali, plante și flori sălbatice, vegetație ajutată prin excelenţă de ploile dese. Nordul insulei este mult mai verde, în timp ce sudul acesteia este ceva mai arid, cu maluri stâncoase și plaje mai puțin nisipoase și mai mult cu pietriș (precum Potos, Limenaria, Tripti, Pefkari, Klisma). Pe astfel de plaje recomand să folosiți papuci de protecție pe care îi găsiți cu 5 euro/pereche. Noi am stat în Potos  (la hotel Alexandra Beach), unde se află plaja Alexandra, dar am facut plajă si in Pefkari si Aliki, care este o zonă cu monumente medievale.

GRECIA 2008 025

Fiind o insulă bogată în plaje, acestea nu sunt foarte aglomerate, iar golfurile sunt minunate. Aici se află stațiunile turistice, satele le găsiți în interiorul insulei și nu întâmplător, ci pentru a fi ferite de atacurile piraților de altădată.

Am vizitat vechea capitală a insulei – Theologos, aflat la circa 200 de metri deasupra nivelului mării. Casele par uitate de lume, sunt foarte vechi, iar străzile extrem de înguste. Localnicii îți recomand[ kokoretsi (cârnați în intestine de miel și capră umpluți cu inimă, plămâni și rinichi), așa că dacă va prinde foamea îi puteți încerca la o tavernă, neapărat cu lămâie! Dacă nu îți fac poftă, e bun și un platou cu fructe de mare pe care îl găsești la orice restaurant. Din acest sătuc am cumpărat vin de casă, mirodenii, miere și, evident, măsline, dar le poți cumpăra de oriunde.

GRECIA 2008 059

Am mai vizitat și Mănăstirea Arhanghelului Mihail și Gavril, aflată între Astris și Aliki, unde maicile ne-au întâmpinat cu rahat, un alt produs pe care îl găsești în orice magazin. Aici am băut apă de la izvorul din incinta Mănăstirii, care se spune că vindecă toate bolile… La intrare femeile primesc fuste lungi că să își acopere picioarele.

GRECIA 2008 083GRECIA 2008 077

Nu trebuie ratat un tur al insulei (cam 100 de kilometri) din Limenas (Thassos) şi până în Skala Potamia. Noi am ales o vacanţă mai liniştită şi nu am vizitat insula în întregime, însă ne-am propus să revenim în acest scop. Culoarea marii Egee este ireal de albastră, iar nuanţele de turquoise sunt fascinante!

GRECIA 2008 070

De reţinut:

Temperatura este bună şi în mai (am avut 30 de grade), apa calduţă.

Atracţii turistice căutate: Situl arheologic Agora, Teatrul Antic, Acropole, Manastirea Sf. Arh. Mihail si Gavril.

Preţuri: cam scump (4 euro/pahar de vin, 2 euro/apă, cel puţin 25 de euro/prânz pentru două persoane – fără băuturi)

Traseu dus din două bucaţi (înoptare la Blagoevgrad): Bucureşti – Ruse – Pleven, Lukovit – Sofia – Blagoevgrad – Kulata – Serres – Kavala – Keramoti – Thassos

Traseu întors (dintr-o bucată) – Thassos – Kavala – Xanthi – Svilengrad – Nova Zagora – Veliko Turnovo – Bjala – Ruse – Bucureşti

GRECIA 2008 012GRECIA 2008 074GRECIA 2008 103GRECIA 2008 032GRECIA 2008 159

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

13 Responses

  1. Andreea B says:

    Si eu am ajuns in Thassos si pe langa vestigiile din Limenas Agora, Teatrul Antic, Acropole mai merita o plimbare la pas prin satucele lor cocotate pe dealuri (Ex: Potamia, Panagia) sau de ce nu, sus sus sus la munte sus pe Varful Ipsario (cel mai inalt de pe insula) care iti ofera panorame superbe.

    • Andreea says:

      E superb varful Ipsarion ! Am ajuns din intamplare pana acolo, noi crezand ca ajungem in Theologos pe unde am luat-o. Am inchiriat un ATV 3 zile, am bantuit pe toata insula, am facut plaja in toate golfurile 🙂 Iar preturile nu sunt mari, din contra, e cea mai ieftina insula greceasca 🙂 Noi (2 persoane) am mancat cam in fiecare seara la Taverna Irene, in Potos. Un enorm platou cu calamari pane, cartofi prajiti, salata si mujdei 9 euro. Mananca 2 persoane lejer! O masa duce la maximum 20 euro. 🙂

  2. Adrian Manea says:

    Acum trei ani am avut de ales între Halkidiki şi Thassos. Am ales Halkidiki. Cum anul acesta am fost deja la mare, s-a discutat în gaşcă de o Grecia pentru la anul, şi s-a luat în calcul Thassos.
    Sper să ajungem acolo, din ce am citit este foarte frumos.

  3. florentin says:

    Cu peste 2000 de insule raspandite in cele doua mari din nordul Mediteranei – marea Egee si marea Ionica, Grecia este practic destinatia tuturor destinatiilor exotice. Contestata, laudata, supraevaluata sau dur criticata, aceasta tara a zeilor ramane un reper important pentru turismul mondial, dar mai ales pentru cel european.

  4. Stefan M says:

    Salut, Ma intereseaza sa inchiriez un ATV la vara in Thassos. Poti sa-mi dai o locatie de unde il pot inchiria?

  5. Dorina says:

    Am fost în Thassos și mi-a plăcut mult. Am stat în Limenas, dar am făcut turul insulei și am vizitat Theologos. Am scris mai multe despre acest sat pitoresc aici https://dorinadanila.com/2015/09/27/de-ce-sa-mergi-la-theologos/

  1. 22 March, 2013

    […] Insula Thassos, ca toate insulele grecesti te indeamna la visare si te perpeleste pana ajungi sa te bucuri de vacanta pe care ai ales-o! Si asta pentru minunatele sale golfuri si plaje, plantatiile de maslini si portocali, mierea deosebita in toate combinatiile posibile, siturile arheologice si satucurile de munte. […]

  2. 2 April, 2014

    […] aflat la numai 180 de km de București și prin care trecusem cu ani în urma iîn drumul meu spre Grecia, fară să cunosc prea multe amănunte, dar cu dorința aprinsă de a-l […]

  3. 1 May, 2014

    […] Cred ca in Rhodos imi doream sa ajung de ceva ani, dar am ales alte destinatii de vacanta, iar primul contact pe care l-am avut cu Grecia a fost Insula Thassos. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *