„Insula viitorului” ne așteaptă cu o nouă ediție a Academiei de Vară pentru Tineret, Stiinţă, Viitorologie și Science Fiction ATLANTYKRON

Între 28 iulie şi 6 august 2017, la Capidava, judeţul Constanţa, se va desfăşura Academia de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Viitorologie şi Science Fiction ATLANTYKRON – ediţia cu numărul 28.

Având genericul „Insula viitorului”, Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România cu o tradiţie de 28 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Academia, organizată în natură, departe de civilizaţia urbană, are ca scop accesul la cunoaştere al tinerilor şi reuneşte experţi de talie mondială (dintre care unii au primit premiul Nobel și predau gratuit cursuri tinerilor interesaţi) şi tehnologie de ultimă generaţie, pe o insulă care are mai puţin de 1 kmp. Pe această insulă se desfăşoară demonstraţii ştiinţifice şi cursuri de artă sau de comunicare aşa cum în nicio şcoală nu se predau, participanţii stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.

Am participat și eu câteva zile la una dintre edițiile trecute și pot spune că este absolut fascinant să iei parte la atâtea conferințe și evenimente sub cerul liber, discutând nonconformist temele propuse, asimiliand cunoștințe noi și, în același timp, ridicând multe alte întrebări în căutare de răspunsuri interesante.  Corturi multe, tineri, mai puțini tineri, dar care vin de ani buni, revenind cu copiii lor, umplu insula pentru aproximativ 10 zile de evadare din citadin și monotonie, pentru o conectare la natură și știință în același timp.

Totul în aer liber sau pe bac cu oameni de știință, profesori, dezbrăcați de hainele de oraș și de rigiditatea impusă de școală. Ca între prieteni! Aici auzi ce nu se predă în școli…Se vorbește despre spațiul cosmic, despre interacțiunile marilor puteri, ce se întâmplă acum și ce va fi în viitor. Poți întreba și căpăta răspunsuri, poți iniția dialoguri, poți incita la rândul tău auditoriul. Poți chiar afla ce te-a adus acolo, pentru că întâmplarea joacă un rol mai puțin important, pentru că ai venit, de fapt, să te descoperi pe tine.

Citește și Insula Inelul de Piatră, locul unde se ține anual tabăra Atlantykron

Organizatorii actualei ediţii a Academiei Atlantykron sunt Centrul Pentru Studii Complexe şi Fundaţia World Genesis din SUA în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava, cu Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, cu Asociaţia pentru Inovaţie, cu HUP Center pentru Dezvoltarea Performanţei, cu SARS Romania (Search and Rescue Service) şi cu sprijinul revistei Ştiinţă şi Tehnică.

Peste doi ani, Academia Atlantykron va aniversa 30 de ani de existenţă. Aceasta ne obligă să păstrăm tradiţia şi să continuăm evenimentul, care a schimbat în bine destinele a mii de oameni. Zece zile pe an, această insulă reuneşte elite ale României precum şi din întreaga lume. Toată echipa de organizare se implică în mod voluntar în coordonarea acestui eveniment, dar satisfacţiile spirituale sunt enorme. Simt că pe această insulă, unde se desfăşoară Academia, se prefigurează un model de societate civilă a viitorului. În 1989 debarcam pentru prima dată pe insulă, alături de scriitorul şi jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov şi de scriitorul şi profesorul Aurel Cărăşel, însoţiţi de mai mulţi fani şi scriitori de literatură Science Fiction, şi hotăram să organizăm, an de an, o tabără de creaţie SF. Deşi eram cu toţii iubitori ai anticipaţiei, nici prin gând nu ne trecea că în urma acestei efervescenţe, o pot numi chiar „Egregora”, evenimentul se va transforma în Academie de vară şi va dăinui încă 28 de ani!”, subliniază Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.

Potrivit echipei de organizare a Academiei Atlantykron, oamenii pot proiecta viitorul, cel mai eficient, în mijlocul naturii – natură de care nu trebuie să ne despărţim niciodată. Ca un paradox, semnalul de telefonie mobilă nu este satisfăcător în regiune, în schimb, pe insulă este asigurată conexiune wireless la internet şi sunt sute de device-uri de ultimă oră. Multe evenimente şi idei sunt transmise de la faţa locului pe internet şi, pe de altă parte, în fiecare zi este asigurată comunicarea cu invitaţii virtuali prin intermediul videoconferinţelor.

 Iată care sunt și atelierele Atlantykron 2017

Academia de vară Atlantykron are următoarele secțiuni: Stiintă, Cultură, Artă și Sport, în cadrul cărora se vor dezbate teme interesante, din care spicuiesc:

  • ŞTIINŢĂ: Autocunoaştere, dezvoltare personală şi remodelare psihosomatică. Reconectarea creativă cu sinele şi Universul; Astronomie şi astrofizică; Active Bricks – Mindstorms – Jocul ca mod de comunicare şi de dezvoltare personală; Sisteme de dezvoltare – programare şi electronică; Comunicaţii Radio; Drumul spre noi înşine prin propriocepţie.
  • CULTURĂ: Concursul de proză SF „Atlantykron” susţinut de MasterCard pentru al treilea an consecutiv; Poemgate – atelier de creaţie literară – poezie; Când ideile Science Fiction devin realitate; Păturica rotundă Science Fiction.
  • ARTĂ: Concursul de arte vizuale „Aurel Manole”; Pictură de şevalet; De la lumea cristalelor naturale la lumea cristalelor artificiale; Limbajul artei – creativitate prin formă şi culoare; Facepainting; Atelier interactiv de fotografie; Atelier pentru creatia măştilor dedicat copiilor – In memoriam Arina Prunariu (instructor junior Cristina Repanovici).
  • SPORT: Arte marţiale – De la Qi-Qong la Ju-Jitsu (Instructor: Prof. Dr. Teodor Vasile), Ce pot să ştiu despre starea muşchilor mei? (Coordonator – Cercetător Științific doctorand Alexandru Nistorescu, lectori – Pierre Joseph de Hillerin și  voluntar Simona Stroescu ), Skandenberg, darts, badminton, şah, tir cu arcul, volei.

Pentru mine, Atlantykron înseamnă o parte importantă din viață. Înseamnă trecut, prezent și mai ales viitor. Am ajuns acolo prima dată la 16 ani și, din prima zi, am realizat că nu “am voie” să mai lipsesc. Am devenit dependent. Și anul acesta, ajung a 25-a oară pe insula Inelul de Piatră, care găzduiește Academia Atlantykron. Pas cu pas, m-am implicat în organizare. Inițial am venit ca fan și scriitor in devenire de literatură Science Fiction, Apoi am susținut cursuri de jurnalism și comunicare și de educație Turistică. Din 2004, sunt purtător de cuvânt al Academiei Atlantykron. Am primit foarte mult de la acest eveniment, și simt că vreau sa dau mai departe și mai mult, pentru un eveniment care mi-a schimbat in bine viața. Am toată recunoștința pentru Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron, pentru jurnalistul de știință și scriitorul Alexandru Mironov și pentru scriitorul și profesorul Aurel Carasel, fondatorii Atlantykron, în 1989. Si mă mândresc că toți trei îmi sunt prieteni. Cu profesorul Aurel Carasel am susținut ani de zile un curs de jurnalism și comunicare, cu Sorin Repanovici sunt mândru ca suntem în aceeași echipă, iar de la scriitorul Alexandru Mironov avut, de asemenea, multe de învățat. Sunt sigur că Academia Atlantykron va fi continuată și de urmașii noștri. Este un eveniment unic in lume și, mai presus de toate, organizat de Români, în România! Pentru mine, prima parte a lunii august reprezintă o perioadă sacră, și simt mereu chemarea insulei Atlantykron. Unde suntem uniti, majoritatea, de o stare “Egregora”. Cred că aici, pe insulă, este adevărata lume, aici creăm viitorul societății civile, declară Traian Badulescu, jurnalist de turism, specialist în comunicare şi relaţii publice și unul dintre organizatorii taberei Atlantykron.

Echipa de organizare a Academiei Atlantykron este formată din Sorin Repanovici (coordonator general), Nicolae Dobre, Cristian Panfilov, Mihai Manea „Croco”, Gabriel Grosu, George Bobârnac, Traian Bădulescu, Bogdan Cismariu, Gabriel Vâlsan, Mihai Oprea, Maria Nicola şi Bogdan Ioan. Organizatorii actualei ediții a Academiei Atlantykron sunt Centrul Pentru Studii Complexe și Fundația World Genesis din SUA în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava, cu Institutul Național de Cercetare pentru Sport, cu Institutul de Științe Spațiale, cu Asociația pentru Inovație, cu HUP Center pentru Dezvoltarea Performanței, cu SARS Romania (Search and Rescue Service) și cu sprijinul revistei Știință și Tehnică.

Doritorii se pot înscrie pe www.atlantykron.org.

Update august 2017

Potrivit comunicatului post eveniment, haideți să vedem ce s-a întâmplat pe iinsula Atlantykron în aceste zile:

Cea de-a 28-a ediţie a Academiei de vară Atlantykron, desfășurată între 28 iulie și 6 august, la Capidava, județul Constanța, sub genericul „Insula viitorului”, a adus mai multe noutăţi. Printre cele mai importante momente ale Academiei Atlantykron s-au numărat conferinţele virtuale interactive realizate cu personalităţi din România, Canada şi SUA, care au avut o  durată de peste oră fiecare.

  • Conferința virtuală „În direct cu NASA” i-a avut ca invitați pe Erisa Stilley (Hines) și Ravi Prakash, coordonatori ai misiunii Curiosity, de explorare a planetei Marte. Ei au prezentat, în direct din centrele de coordonare, ultimele noutăți și au răspuns la întrebările participanților. Moderatorii teleconferinței au fost scriitorul și jurnalistul de știință Alexandru Mironov și coordonatorul programului Atlantykron, Sorin Repanovici. În cadrul conferinței s-a anunțat, în premieră, că NASA va trimite pe Marte un robot biolog.
  • În cadrul conferinţei virtuale „De vorbă cu plantele”, susţinută de Dr. Ing. Florin Munteanu, am reţinut că monitorizarea computerizată a plantelor poate prezice din timp cutremure şi alte catastrofe naturale. Planta este un subiect ideal de testare a cuplajului viu-mediu, fiind imobilă şi permiţând astfel monitorizarea continuă, iar regnul vegetal este cel mai vechi de pe Terra.
  • Dr. Eliot Sorel, personalitate marcantă a medicinei mondiale, fost consilier pe probleme de sănătate al preşedintelui SUA Barack Obama, a prezentat importanţa capitală a primelor 1000 de zile de viaţă ale fiecărui om, atât pentru dezvoltarea fizică, dar şi pentru cea psihică. Această perioadă „setează” organismul uman pentru toată viaţa, iar sănătatea şi prosperitatea unei ţări depind de primii ani de viaţă ai unui cetăţean.
  • Aurora Simionescu, originară din Brăila dar care lucrează pentru Institutul pentru Spaţiu şi Ştiinţă Astronautică din cadrul Agenţiei pentru Explorare Spaţială din Japonia, a prezentat teoria fotonilor cu energie foarte mare care pot ajunge în regiuni ale Cosmosului extrem de compacte sau cu temperaturi foarte mari şi care pot permite explorarea acestor zone şi transmiterea de imagini.

Academia Atlantykron a schimbat mii de oameni în bine și le-a influențat carierele. Programele sunt orientate către prezentarea ultimelor descoperiri și preocupări, iar participanții dețin deja un bagaj important de cunoștințe și pot contribui activ. Pot spune că Atlantykron a devenit un Think Tank. Dar mă bucură să constat că acest eveniment a atras, pas cu pas, și interesul asupra dezvoltării turistice și culturale a fluviului Dunărea. Am primit mult de la această zonă plină de energie şi oferim la rândul nostru. Avem peste 1000 de kilometri de Dunăre pe teritoriul românesc și nu îi exploatăm. Cred mult în dezvoltarea turismului cultural, științific și ecoturistic în această zonă. Atlantykron a fost primul eveniment organizat pe riviera dunăreană a județului Constanța care atrage, an de an, personalități din domeniile științei, culturii, artei și turismului, declară Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.

La actuala ediţie a Academiei Atlantykron:
  • Au fost 34 de ateliere, precum Robotică, Programare, Comunicații Radio, Propriocepție, Artă, Prim Ajutor, Astronomie, Biologie, Cronică, Autocunoaștere şi remodelare psihosomatică, Antreprenoriat, Sport, etc. şi au fost susţinute conferinţe de către jurnalistul de ştiinţă şi scriitorul Alexandru Mironov, prof. dr. Leon Zăgrean, prof. dr. Radu Dop, prof. dr. Teodor Vasile, scriitorul Dan Farcaș, prof. univ. dr. Pierre de Hillerin, dr. ing. Florin Munteanu, Lucian Boronea etc. Merită subliniată implicarea redactorilor revistei “Ştiinţă şi tehnică” în organizarea mai multor conferinţe şi workshop-uri.
  • Au fost abordate subiecte precum trimiterea de oameni către planeta Marte şi alte misiuni Curiosity, mecanica cuantică, bosonii higgs, analize de “big data” în astrofizică, epigenetică, susținerea examenului de autorizare pentru radio-amatori, mecatronică, drone. Pe insulă au fost şi imprimante 3D, care au reprodus, printre altele, sigla Atlantykron.
  • Scrierea veche egipteană și ideogramele japoneze, au  fost predate și aprofundate la Academia Atlantykron, iar ca premieră, a fost susținut cursul ”Drumul spre noi înșine prin propriocepție”, coordonat de către Dr. Pierre Joseph de Hillerin. Institutul pentru Științe Spațiale a avut mai mulți reprezentați, Academia Atlantykron fiind inclusă pe lista evenimentelor prioritare pentru această organizație de prestigiu.
  • Cursurile de dezvoltare personală nu au lipsit la Academia Atlantykron. Astfel, dr. Teodor Vasile a susţinut, în faţa a peste 60 de participanţi, workshop-ul „Autocunoaştere, dezvoltare personală şi remodelare psihosomatică. Reconectarea creativă cu sinele şi universul”. În procesul de autocunoaștere este foarte important să identifici care sunt situațiile concrete pe care le poți transforma din esecuri în adevărate reușite, iar odată făcut acest pas, totul va veni de la sine. Întrebările potrivite pot să-ți schimbe cursul vieții, pot să te facă să realizezi că la orice situație care aparent nu are rezolvare, cu siguranță vei găsi un răspuns. De asemenea, a existat un curs de introducere în antreprenoriat precum şi cursul “Cum să-ţi scrii viitorul… şi să-l împlineşti, susţinut de către Constantin D. Pavel, scriitor şi trainer.
  • În cadrul atelierului de astronomie, pe un telescop performant, cu oglindă de 200 mm, participanţii au putut observa direct inelele lui Saturn precum şi linia de tranziţie dintre zonele luminate şi cele întunecate ale Lunii.
  • Editura Pavcon a lansat 8 volume pe insulă, iar de la ediţia precedentă până în prezent a publicat 28 de volume cu tematică SF, majoritatea autorilor fiind implicaţi, de-a lungul timpului, în activităţile Atlantykron.
  • În cadrul atelierului de biologie susţinut de către societatea ştiinţifică Cygnus din Suceava – centru UNESCO – au fost recoltate probe de apă din diferite zone ale Dunării şi au fost făcute observaţii microscopice asupra microorganismelor din apă. De asemenea, au fost identificate speciile de animale care populează insula.
  • Ca de obicei, atelierul de Science Fiction a atras mulţi participanţi, în cadrul acestuia având loc concursul de schiţe SF scrise la faţa locului „Una pe zi”, dedicat memoriei celui care a fost scriitorul Don Simon (Petrică Sârbu) şi susţinut de MasterCard. Iată care au fost premiile: locul 1 – Marius Bucur, cu povestirea „La mila lui K’278”; locul 2 – Marius Bucur – „Spectacolul trebuie să continue” iar locul 3 – Cristina Ghidoveanu, „Sfârşitul lui George”. Juriul a fost condus de către scriitorul Aurel Cărăşel. Aceste proze, alături de alte povestiri selectate de-a lungul timpului, vor fi incluse într-o antologie tipărită.
  • Cursul Când ideile science-fiction devin realitate s-a desfășurat pe durata a trei zile şi a fost susţinut de către Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron și de către scriitorul Aurel Cărășel. Temele susținute: Arthur C. Clarke – ipoteze tulburătoare privind artefactele extraterestre, în sistemul nostru solar; Jules Verne – un summum de anticipații, transpuse în realitate, în secolul XX; Isaac Asimov – o societate robotică a viitorului apropiat. Invitați speciali au fost prof. univ. dr. Leon Zăgrean și jurnalistul de știință Alexandru Mironov.
  • Atelierul de artă denumit generic „Poieniţa artei” şi coordonat de prof. Valentin Ionescu adună, an de an, tineri care iubesc culoarea şi formele de artă. Toate se împletesc în fuziunea cromatică a imaginaţiei SF. Au fost concursuri care au purtat numele unor scriitori şi artişti plastici trecuţi în nefiinţă. Premiul de grafică Ştefan Ghidoveanu, cu tema „Nave de luptă SF”, a fost câştigat de Ana-Maria Mitrea (14 ani), iar câştigătorii Premiului de pictură Aurel Manole sunt Tina-Alina Sandu (14 ani) – locul 1, Rebeca Fâşie (15 ani) – locul 2 şi Miruna Ciorbaru (16 ani) – premiul special.

Cea de-a 28-a ediție a Academiei de vară Atlantykron s-a remarcat prin interesul mare arătat de către jurnaliști, agenți de turism precum și reprezentanți ai autorităților locale. Au fost prezenți mai mulți primari ai unor localități de pe riviera dunăreană a județului Constanța, precum și agenți economici locali din domeniul turismului.

Iată ce spun mai multe personalități ale științei, culturii și artei despre Academia Atlantykron, în trei cuvinte cheie:

”Imaginație – pentru că fără asta nu se poate; democrație – care este democratizarea științei; ecologie – pentru că eu cred că creierul uman trebuie să își dezvolte cunoașterea în mijlocul naturii, Alexandru Mironov.

”Magnific, magic, educațional”, Prof. Dr. Teodor Vasile.

”Speranță, umanitate, viitor deschis”, Mihaela Muraru-Mândrea, scriitor, președintele Centrului pentru Umanism și Drepturile Omului din România.

”Natura la ea acasă. Comunicare. Provocare”, Prof. Dr. Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie « Carol Davila » din București.

„Frumuseţea, inteligenţa, diversitatea, candoarea şi entuziasmul copilăriei risipite cu generozitate nemăsurată pe un Rai insular este visul pe carfe-l poartă cu bucurie până anul viitor orice COPIL. Şi asta se repetă deja, acum, de 28 de ani”, Prof. Dr. Radu Dop.

 „Spiritul Atlantykron a rămas acelaşi faţă de acum 25 de ani, tehnologia diferă. De o mare importanţă o constituie continuitatea în aplicarea cunoştinţelor învăţate aici. Ce facem cu ceea ce acumulăm aici? Orice lucru nepus în practică rămâne la nivel de informaţie. Prin aplicare se transformă în educaţie”, Constantin D. Pavel, scriitor, editor, trainer.

Au fost prezenți circa 400 de tineri participanți, lectori, invitați și organizatori din toate zonele țării. Au susținut cursuri sau prezentări: Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de știință, fondator al Programului Atlantykron; Prof. Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie și în științe medicale alternative; Prof. Dr. Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie « Carol Davila » din București; Dr. Pierre de Hillerin, președintele Centrului pentru Dezvoltarea Performanței Umane; Lucian Boronea – vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și director general Accent Travel & Events; maestrul în artă culinară Petrișor Tănase; Dan Farcaș, scriitor, matematician și cercetător al fenomenului OZN; Radu Dop, specialist în « medicină critică », membru fondator al Centrului de Studii pentru Științe de Graniță și al Asociației de Telemedicină și Aplicații Spațiale pentru Sănătate, scriitorul Aurel Cărășel, Maria Simionescu, profesor asociat la Institutul Spațial și de științe astronautice din cadrul Agenției  de Explorare Aerospațială a Japoniei (JAXA), Dr. Eliot Sorel, Co-Președinte al Asociației Internaționale de Psihiatrie, Task Force, Mihaela Muraru-Mândrea, scriitor, președintele Centrului pentru Umanism și Drepturile Omului din România. Invitați virtuali, care au susținut teleconferințe, au fost: Dumitru Dorin Prunariu, astronaut, primul (și singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic; cercetătoarea americană Erisa K Stilley (Jet Propulsion Laboratory), Ravi Prakash, inginer JPL NASA, responsabil cu misiunea Curiosity de pe Marte, parlamentarul canadian de origine română Corneliu Chișu, Dr. Florin Munteanu, președintele fondator al Centrului pentru Studii Complexe.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

  1. 29 July, 2017

    […] de Vară pentru Tineret, Stiintă, Viitorologie și Science Fiction ATLANTYKRON. Amănunte în articolul dedicat. Totodată, tot la Dunăre, în Cernavodă (Centrul Civic) se va desfășura Festivalul […]

  2. 24 August, 2017

    […] de-a 28-a ediţie a Academiei de vară Atlantykron, desfășurată între 28 iulie și 6 august, la Capidava, județul Constanța, sub genericul […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *