Începe “ReMarking Romania”, cel mai mare proiect de remarcare trasee montane din țară!

Atunci când facem drumeții montane, unul dintre cele mai importante aspecte îl reprezintă marcajele care ne ajută să ne orientăm și să ajungem acolo unde ne-am propus. Degradarea sau lipsa acestora ne pot dezorienta și afecta excursia pe care ne-am propus să o facem. Tocmai din acest motiv, Asociația ArtTour România s-a gandit să ne ofere un ajutor prețios, organizând la finalul acestei primăveri cea mai amplă activitate de remarcare a traseelor montane din România, lansând un proiect ambițios: “ReMarking Romania”.

Astfel, în perioada 26-28.05.2017 se va desfășura prima ediție a proiectului, la Dâmbovicioara, în județul Argeș, unde vor fi reabilitate 8 trasee montane din masivul Piatra Craiului, în arealul Ciocanu – Dâmbovicioara – Podu Dâmboviței.

Acest eveniment este realizat în parteneriat cu Salvamont Argeș, Centrul de Informare și Promovare Turistică Dâmbovicioara și alte circa 10 asociații din Brașov, București, Argeș și Dâmbovița.

Mai mult decat atat, avand in vedere ca ArtTour susține și gastronomia românească, sâmbătă, 27 mai 2017, gazdele vor pregăti, pentru toți participanții, o masă festivă, unde vor avea ocazia să deguste din produsele și preparatele tradiționale din zona Dâmbovicioara oferite de producătorii locali.

Acest eveniment de anvergură reprezintă nu doar o oportunitate de colaborare pentru organizațiile pasionate de mediu, turism, sport și gastronomie, ci oferă și experiențe unice pentru cei aproximativ 100 de voluntari care au decis să se implice.

ArtTour România, alături de sponsorii proiectului, vor asigura materialele pentru marcare, cazarea, mesele voluntarilor, precum și distracția acestora. Astfel, contribuția oricărui pasionat de munte și de drumeții este binevenită, evident!

Tot în weelend-ul 26-28 mai, în paralel cu proiectul de remarcare trasee montane, ArtTour România alături de Societatea Română de Protecția Mediului și Centrul de Informare Turistică Dâmbovicioara vor desfășura și o amplă campanie de ecologizare a zonei în cadrul proiectului “Dâmbovicoara Eco”. Oricine își dorește să contribuie la promovarea României este binevenit. Mai multe detalii legate de proiectul de ecologizare Centrul de Informare și Promovare Turistică Dâmbovicioara puteti accesa pe www.turismdambovicioara.ro .

Prin aceste 2 proiecte, asociația ArtTour România și partenerii acesteia doresc să promoveze și să crească, din punct de vedere turistic, zona Dâmbovicioara din județul Argeș.

Pentru mai multe informații referitoare la proiectul “ReMarking Romania” accesați acest link.

ArtTour România este prima asociație de publicitate turistică care ne promovează România în 5 limbi străine. Promovarea spațiului carpatic reprezintă unul dintre obiectivele principalele ale asociației. Acest lucru se poate realiza prin întreținerea traseelor montane, realizarea de evenimente outdoor care împreună contribuie la creșterea potențialului turistic.

Astfel, prin activitățile desfășurate, proiectele “ReMarking Romania” și “Dâmbovicioara Eco”, vor valorifica potențialul turistic al Dâmbovicioarei, contribuind la promovarea țării noastre.

Povestidecalatorie.ro este partener media în acest proiect.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. 21 June, 2017

    […] ediție a proiectului ReMarking Romania organizat de asociația ArtTour România, împreună cu Salvamont Argeș, Salvamont Câmpulung […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture