Hotel Delfin din Năvodari

Anul trecut am fost pentru prima dată pe litoralul românesc după o absență de 5 ani în care am preferat să ne petrecem vacanțele la mare pe alte meleaguri, prin Bulgaria, Turcia sau Grecia.

Am ales atunci stațiunea Eforie Nord, fiind cazați în zona de vile și am regretat alegerea noastră, în principal datorită aglomerației specifice lunii august, dar și a plajei extrem de înguste și a bâlciului aferent.

Și totuși, anul acesta am avut curajul să mergem din nou pe litoralul nostru, dar am ales de această data stațiunea Năvodari, în care am petrecut zile frumoase în taberele școlare când eram copii.

Hotel Delfin Navodari (43)

Alegerea s-a dovedit excelentă, iar hotelul în care ne-am cazat câteva zile se află chiar la intrarea în Tabăra de copii.

Este vorba de hotelul Delfin, un hotel amplasat într-o zonă plină de verdeață, lipsită de aglomerație, fiind dealtfel singurul hotel din zonă.

Hotel Delfin Navodari (11)

Intrarea în hotel este flancată de flori și copaci, iar în fața hotelului se află un spațiu verde ca îi conferă o notă de prospețime.

Hotel Delfin Navodari (12)

La fiecare etaj există și un hol generos cu canapele și fotolii unde poți petrece serile împreună cu prietenii, dacă nu alegi să te plimbi pe malul mării sau să stai până târziu în noapte la restaurantul hotelului.

Hotel Delfin Navodari (13)

Noi am avut vedere spre spatele hotelului, priveliștea fiind relaxantă, având parte și de liniște, în fața hotelului aflându-se și parcarea.

Hotel Delfin Navodari (27)

Având în vedere că suntem o familie cu doi copii, am ales un apartament compus dintr-un dormitor și o sufragerie.

Dormitorul era dotat cu un pat generos, în care pot dormi cu ușurință doi adulți și un copil mic, iar salteaua a fost foarte comodă, lenjeria albă și apretată.

Hotel Delfin Navodari (4)

Dormitorul nu este foarte mare, dar suficient, având în vedere că există și o sufragerie unde poți să îți petreci câteva ore din zi, atunci când soarele este arzător și nu poți sta la plajă.

În dormitor se mai aflau două noptiere, două taburete și o măsuță cu un TV.

Sufrageria era dotată cu o canapea cu două fotolii și pentru că erau doi copii am avut parte de încă două fotolii extensibile. De asemenea, există un birou, o măsuță, câteva taburete, o oglindă și un șifonier.

DSC_0089

DSC_0086

În sufragerie există aer condiționat, tot apartamentul având și tâmplăria din aluminiu cu geamuri termopan și plasă contra țânțarilor, astfel că noaptea se poate dormi lejer cu geamul deschis. A fost răcoros și nu am folosit niciodată aerul condiționat.

Hotel Delfin Navodari (6)

Nu am avut balcon, dar am avut uşi de balcon la ambele camere, prevăzute cu grilaj, unde ne-am putut usca prosoapele de plajă.

Am avut și frigider unde am putut să ne ținem alimentele și apa la rece.

În ambele camere există mochetă pe podea, iar în hol și în baie gresie. Baia este micuță, prevăzută cu o cădiță de dus și cu consumabile.

Hotel Delfin Navodari (2)Hotel Delfin Navodari (1)

Curățenia s-a făcut în fiecare zi, aspirându-se în cameră, când ni s-au schimbat inclusiv prosoapele. Pentru un hotel de două stele mi se pare o bilă albă.

Personalul de la recepție a fost mereu amabil și zâmbitor și se pare că toată lumea era mulțumită, judecând după fețele oamenilor care intrau și ieșeau din hotel.

Hotel Delfin Navodari (42)

Hotelul era plin și am văzut în mod special multe familii cu copii.

Restaurantul se află chiar lângă hotel și l-am ales pentru a lua masa de câteva ori, mâncarea fiind absolut delicioasă!

Hotel Delfin Navodari (9)Hotel Delfin Navodari (10)Hotel Delfin Navodari (20) Hotel Delfin Navodari (19)

Hotel Delfin Navodari (14)

Indiferent ce am luat, fie că a fost cașcaval pane cu piure, friptură, șnițel cu cartofi prăjiţi, cartofi cu smântâna, salate (vă recomand salată asortată cu măsline și ou), totul a fost foarte bun. Încercați și clătitele cu ciocolată și sirop de dulceață!

Hotel Delfin Navodari (22)Hotel Delfin Navodari (26) Hotel Delfin Navodari (24) Hotel Delfin Navodari (25)Hotel Delfin Navodari (36)

Prețurile la restaurant sunt potrivite, un prânz pentru doi adulţi şi doi copii ne-a costat 100 de ron (8 lei o ciorbă, 4 lei o salată, 6 lei o garnitură, 12-15 lei un șnițel/friptură, 6 lei clătitele, 7 lei un frappe).

Hotel Delfin Navodari (35) Hotel Delfin Navodari (34)

Restaurantul este spațios, mesele sunt aerisite, ai parte de intimitate, existând și câteva separeuri cu canapele foarte comode. În același timp, are și terasă, seara fiind plăcut să stai la un pahar de vorbă în compania muzicii de la bar.

Hotel Delfin Navodari (18)Hotel Delfin Navodari (17)Hotel Delfin Navodari (16)

Plaja se află la circa 150 de metri de hotel și toate drumurile duc la mare…Cele de pe partea stânga, evident.

Hotel Delfin NavodariHotel Delfin Navodari (28)

Hotel Delfin Navodari (33)

După ce treci de parcare și de barieră, ai mai multe posibilități. Fie o iei pe lângă terenuri spre Teatrul de Vară, ieșind pe lângă acesta (cel mai drept drum), unde poți face plajă chiar în zonă taberei și unde este ceva mai aglomerat, fie o iei chiar printre o parte din clădiriletaberei, fie faci dreapta și mergi mergi pe drumul clasic ce te duce direct spre plajă, lăsând pe partea stânga clădirile și în dreapta alte terenuri, ajungând chiar în zona în care este amplasată clădirea Salvamarului.

Hotel Delfin Navodari (51)

Aici plaja este mai liberă, dar apa avea multe alge la mal. În zona taberei apa este extrem de limpede, iar intrarea în mare lînă și este foarte bună pentru copii.

Hotel Delfin Navodari (38)

Hotel Delfin Navodari (31)

În general, plaja aferentă întregii zone este foarte lată, iar în luna august distanța între două cearșafuri era de mulți metri şi erau dispuse pe unul sau două rânduri. Poate unde aici vin numai cei de la hotel și copiii din tabără.

Hotel Delfin Navodari (30) Hotel Delfin Navodari (29)

Am petrecut un concediu relaxant la hotel, iar pentru un hotel de două stele pot spune că nu mă așteptam la condițiile bune pe care le-am întâlnit aici.

În apropiere se află și un Penny Market de unde puteți cumpăra la prețuri bune tot ce aveți nevoie, la 1 km de hotel, cum mergi spre Mamaia, aflându-se și un complex (Lebăda) cu câteva chioșcuri și fast-fooduri cu preţuri bune și o altă zonă de plajă cu șezlonguri și umbreluțe, iar la circa 2 km se află şi Coconut Beach.

Hotel Delfin Navodari (46) Hotel Delfin Navodari (45)

Pentru noi a reprezentat o opțiune de cazare pe litoralul românesc, destul de aglomerat în celelalte stațiuni.

De reţinut:

Adresa: Str. Vacantei nr. 1, Navodari

Hotel Delfin Navodari (8) Hotel Delfin Navodari (7)Hotel Delfin Navodari (32)Hotel Delfin Navodari (48)Hotel Delfin Navodari (37)Hotel Delfin Navodari (40)Hotel Delfin Navodari (50) Hotel Delfin Navodari (49)Hotel Delfin Navodari (52)Hotel Delfin Navodari (44)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

19 Responses

  1. Retras si cochet, deci se poate și la noi…

  2. Un hotel de 2 stele care chiar arata bine! Dar era bine daca avea si balcon. Mi-a placut plaja din fotografiile tale!

  3. Noemi says:

    E ok în Năvodari, că nu e aglomerat și nu e gălăgia aia cu „Ia porumbelul!”. Pentru mine nu contează prea mult locul în care mă cazez, că nu mă duc acolo să dorm, dar pentru o familie cu copii știu că e important. Un lucru nu-mi place deloc la hotelurile de la noi: jaluzelele verticale. Astea îmi aduc aminte de birou când eu sunt în vacanță. Brrrr…

  4. Lea says:

    uite ca se poate si la noi, foarte frumos si curat, bine ingrijit

  5. Delia says:

    draguta zona , desi nu am ajuns in navodari

  6. Dan says:

    Am fost cazati la acest hotel in August 2014. Ne-au dezamagit conditiile de cazare din camerele de la parter si atitudinea personalului care a dat impresia de lipsa de profesionalism si proasta educatie. In camera mirosea a mucegai, plasa de insecte era rupta, salteaua de pat era mai mica decat patul, etc. Atunci cand am discutat cu receptioneara, aceasta ne-a dat de inteles ca hotelul e plin si daca nu ne convine nu e o problema asa de mare pentru ea. Una ne-a spus si alta am gasit in camera. Dupa parerea noastra e de evitat.

  7. pop says:

    recomand pentru cei cu un bugent mai sarac ;
    eu am fost cazat in luna julie , la etajul doi cam.214 ( ap. cu 1 camera + balcon ) si totul a fost in regula :apa calda non-stop, plasa de insecte intreaga , lenjerie schimbata la 3 zile , curatenie in camera + baii se facea zilnic.( inafara de faptul ca e plin de caini prietenosi era ok )

  8. Neacsu bogdan says:

    De ce nu merge sa suni pe nr afișate pe sait

  9. Aurel says:

    Pai si cu facem rezervari …pt ca telefonul afisat nu apeleaza? Are cineva un nr de telefon pt rezervari? Va multumesc

  10. Aurel says:

    Are cineva in nr de telefon de la receptie? Va miltumeec anticipat!

  1. 14 August, 2013

    […] fiind la hotelul Delfin din Năvodari, am ales să ne bucurăm de soare și de mare pe cea mai apropiată plajă, care se află la circa […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture