Happy Tour sparge tiparele la Târgul de Turism al României! Who’s next?…

Dacă aş fi scris acest articol cu ceva timp înainte de ediţia din această primăvară a Târgului de Turism al României, aş fi zis că Happy Tour s-a ambiţionat să îmi demonstreze contrariul, dar nu îmi rămâne decât să intuiesc faptul că necesitatea unei schimbări mai vizibile în participarea la un târg de turism începe să se simtă necesară printre agenţiile de turism.

Fără să mai aştepte deschiderea oficială a TTR, dar şi datorită schimbării recente de sediu a celor de la Happy Tour şi Prestige Tours, ce ne-au oferit şi prilejul să îl vizităm, am avut ocazia să aflăm care este noua imagine cu care grupul Happy Tour se înfăţişează la târg.

Pe scurt, Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour Group, împreună cu echipa sa, ne-a prezentat în premieră noutăţile cu care speră să atragă cât mai mulţi vizitatori. Astfel, vor avea primul stand outdoor ce a fost vreodată la un târg de turism. Un dom poziţionat central, chiar în faţa Cupolei Romexpo, va fi primul impact al vizitatorului cu o agenţie de turism expozantă la târg. Domul este un cort ce va cuprinde o suprafaţă de 300 mp dedicată atât turiştilor (în stânga intrării), cât şi conceptului de business (în dreapta intrării, alături de Prestige Tours), separând astfel zona dedicată B2C, de cea B2B.

Happy Tour Happy Tour Happy Tour

Javier Garcia del Valle consideră că diferenţierea îi va ajuta să îşi atingă scopul, ideile noi cu care vin pe piaţă, domnia sa fiind de părere că cine nu riscă, nu câştigă.

Mai mult decât atât, va exista animaţie atât în interior, cât şi în afara standului, iar copiii se vor bucura de diferite activităţi care să îi ajute, de fapt, pe părinţi să analizeze ofertele prezente. Personaje îndrăgite din desene animate îi vor aştepta la joacă, iar adulţii vor avea parte de experienţe interesante.

Ofertele agenţiei se vor focusa pe cele mai cerute destinaţii Grecia, Spania şi Turcia, activitatea fiind canalizată pe aceste ţări şi vom avea parte inclusiv de belly dancing, jocuri, DJ, într-o atmosferă de vacanţă şi distracţie.

Ce ne mai promite Happy Tour?…
  • oferte bune pentru Antalya (plăteşte unul şi pleacă doi / gratuităţi pentru doi copii)
  • reduceri pentru vacanţele în Insulele Greceşti, cu până la 20%
  • lansarea altor tipuri de produse (de exemplu, India va beneficia şi de un itinerar nou)
  • un pachet nou Varşovia şi Cracovia împreună
  • paşte la Valencia
  • plata cu un avans modic
Programul Lumii Happy & Prestige la TTR:
  • joi: deschidere la ora 10.30, pe parcursul zilei diferite surprize;
  • sâmbătă şi duminică: deschidere cu MC şi DJ (10.00), show de dans Grecia în costumaţie tradiţională (11.00 şi 14.00), show dans turcesc (12.00), show dans Spania (13.00 şi 15.00), show de belly dance (13.45, 14.45 şi 15.45). În plus, vor fi personaje pentru copii (Spiderman, Prinţesa Sofia, Elsa) cu jocuri, poze şi modelare de baloane, dar şi îngheţată de la Calif (12.00-14.00) şi un fotograf ce va imortaliza poze cu vizitatorii, poze ce vor fi uploadate în timp real pe pagina de facebook;
  • joi-duminică: degustare de vinuri de la Crama Urlaţi (14.00-17.00).

Iată că se poate ieşi out of the box nu numai la figurat, ci şi la propriu şi nu ne rămâne decât să vedem cum se vor prezenta realmente Happy Tour şi Prestige Tours, cât de mare va fi priza la publicul vizitator şi potenţial client, cât de mult va ţine vremea frumoasă, deşi am înţeles că este încălzit cortul şi nu vor fi probleme în acest sens şi cât de mult va reuşi programul pe care şi l-au propus. Dar, mai mult decât atât, cât de atractive vor fi ofertele şi nu mă refer aici strict la preţ, cât la eventualul program turistic sau la alte facilităţi/avantaje.

Între timp, HAPPYşor s-a lansat în ….blogging şi vine cu poveşti pentru doritorii de călătorii, aşa că îl puteţi urmări aici.

Aştept sau îmi doresc surprize şi din partea celorlalţi expozanţi, aşa că, voi fi cu ochii pe ei şi vă voi ţine la curent!

Happy Tour Happy Tour Happy Tour Happy Tour Happy Tour

Iată şi un album complet de poze de la eveniment.

Update 11 martie 2015:

Standul Happy Tour în pregătiri.

Happy tour stand 5 Happy Tour Stand Happy Tour stand2 Happy tour stand3 Happy tour stand4 Happy tour stand6

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

3 Responses

  1. Laura says:

    Ma bucur ca s-au gandit la astfel de schimbari. Problema este ca sunt putine agentii de turism care doresc sa investeasca atat de mult in imaginea lor, din pacate. Au impresia ca flyerele, pliantele si brosurile si mai cateva roll-up-uri vor fi de ajuns…..

  1. 16 March, 2015

    […] multe sau prea dese ori suprapuse, de parcă doar aceste 4 zile de târg există tot anul pentru ca jucătorii din industrie să se întâlnească, să transmită mesajul lor mai […]

  2. 9 November, 2015

    […] primăvară a Târgului de Turism al României, Happy Tour şi Prestige Tours, care fac parte din Happy Tour Group, a spart tiparele, întampinându-şi turiştii într-un DOM, amplasat în afara pavilioanelor în care au avut stand […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.