Hai într-o tabără de limbă engleză în Marea Britanie!
O călătorie transformatoare pentru tineri – concurs cu premii tabere de engleză în Marea Britanie
Ești tânăr? Știi limba engleză? Participă la concursul național de creație în limba engleză Shakespeare School Essay Competition, organizat de Asociația Shakespeare School pentru Educație, concurs aflat la cea de-a 6-a ediție și poți câștiga tabere de două săptămâni în Marea Britanie, în campusurile unor universități sau colegii de top.
Concursul se adresează tinerilor între 11 și 20 de ani ce se pot înscrie gratuit în concurs cu un text creativ și original!
Acest concurs te ajută să fii cât mai creativ și să obții performanță la limba engleză. Nu mai puțin de 4000-5000 de tineri din toate județele participă în fiecare an la concurs.
Competiția este organizată pe două categorii de vârstă, 11-14 ani și 15-20 de ani. Participanții pot înscrie gratuit eseurile online pe site-ul www.shakespeare-school.ro până pe 31 martie. Profesorii Shakespeare School vor selecta cele mai bune 30 de eseuri şi apoi stabilesc ierarhia finală după câteva scurte interviuri cu finaliștii.
Concursul este inclus în Calendarul Activităților Educative al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Ambasadorul competiției este Lorand Soares Szasz, business coach, trainer, speaker și antreprenor, un exemplu remarcabil de succes în carieră, a cărui perseverență nu poate fi decât o inspirație pentru tineri.
Vrei să ai parte de un altfel de sistem de educație? Acum e șansa să prezinți ideile tale! Anul acesta participanții sunt invitați să redacteze un eseu despre un sistem educațional ideal, pornind de la discursul TED al unui adolescent despre cum școala ar trebui să ne învețe să fim fericiți și să avem succes.
Acum există posibilitatea de a studia în străinătate, mai ales o limbă străină la ea acasă, și este păcat să nu profiţi de orice oportunitate de a reuși acest lucru. Experiența acumulată este neprețuită, contactul cu altă cultură și civilizație nu face decât să dezvolte caracterul unui tânăr, să îi schimbe percepția despre lumea pe care o știa și să îi îmbogățească cunoștințele, dar și sufletul.
Poți studia în Scoția, Irlanda și Anglia, Iar dacă ajungi în Londra poți vizita faimoasele obiective turistice, precum :
- Big Ben
- Palatul Parlamentului
- London Eye
- Westminster Abbey
- Trafalgar Square
- Parcul St. James
- Tower Bridge
- Palatul Buckingham
Taberele internaționale de limbă engleză oferă perspective diferite asupra învățării pentru că participanții iau contact cu stilul britanic de predare, ce oferă o experiență inedită de învățare într-un cadru relaxat. Centrul de învățare a limbii engleze Shakespeare School, ce folosește metode de predare interactive și dinamice, asemănătoare cu cele britanice, organizează de mulți ani tabere în Marea Britanie și pot spune din experiența studiului limbii engleze în acest centru de către fiica mea, că metodele folosite sunt, de departe, cele mai eficiente.
Ce zici, merită 200 de cuvinte pentru două săptămâni în Marea Britanie?… Eu zic că nu trebuie să mai stai pe gânduri! Va fi ca o vacanță din care te vei întoarce mai câştigat și mai fericit!
Write, race, win!
Mai multe detalii despre temă și regulament se găsesc pe pagina competiției, aici.
Asociația Shakespeare School pentru Educație, fondată în anul 2011, este o organizație nonprofit ce ajută copiii cu oportunități reduse să învețe limba engleză și sprijină tinerii talentați să își urmeze pasiunile prin perfecționarea limbii engleze. Printre proiectele asociației se numără ore de engleză în centre sociale, burse de studiu pentru aprofundarea limbii engleze, concursuri de creație, ateliere de educație pentru părinți. Mai multe detalii pe site-ul www.asociatiapentrueducatie.ro .
Concurs inclus în Calendarul Activităților Educative al ISMB.
Parteneri educationali si sponsori: Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, Mirunette International, Shakespeare School, British Council, RATE – Romanian Association of Teachers of English, BETA – Bucharest English Teachers’ Association, , CETA- Cluj English Teachers’ Association, Federatia Nationala a Asociatilor de Parinti, Consiliul National al Elevilor, Fischer International, Carturesti, Dent Estet, Simaco Advertising.
Parteneri media: Kiss FM, TV City, TV H, Ring, Gandul, Mediafax, Radio RFI, Cariere, Sapte Seri, Curierul National, AmDoar18Ani.ro, Studentie.ro, Sfatul Parintilor.ro, Sunt Parinte.ro, SuperBebe, Romania Pozitiva, Edu-News, B365.ro, Federatia Volum, Blogunteer, Nonguvernamental.ro, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Dreamcatchers Romania, BabyCafe.ro, Romanticu.org, Blidaru.net, Clubul Magic, Povestidecalatorie.ro.