Festivalul Strada Armenească reînvie parfumul mahalalei armenești de odinioară

Festivalul Strada Armenească, Biserica Armenească și Casa de Cultură Armeană

La începutul lunii august în București se desfășoară festivalul comunității armene din România, prima ediție având loc anul trecut, în perioada 2-4 august 2013.

Festivalul Strada Armenească, căci despre el este vorba, a ținut trei zile, iar în cadrul acestuia au avut loc diverse manifestări culturale și de stradă. Astfel, în perimetrul Bisericii Armenești au fost expuse diverse fotografii surprinzând portul și obiceiurile armenilor, dar și imagini cu obiective cunoscute din Armenia, important punct de trecere dinspre orient spre occident preț de mai multe secole, precum și ale unor personalități armene din București.

garda1 (229)

garda1 (214)

Pe stradă au avut loc concerte, dansuri, jocuri interactive pentru copii, ateliere de limbă și caligrafie, concursuri diverse, iar iubitorii de carte au avut parte de titluri interesante. Restaurantul cu specific armenesc Arca lui Noe a încercat să atragă pe cei veniți la festival cu bunătăți și delicatese armenești.

garda1 (223)

În Bucureștiul de altădată, în jurul Bisericii Armenești se întindea Mahalaua Armenească. Festivalul stradal ce s-a întins pe cele trei zile a dorit să reînvie un pic din trecutul fostei mahalale armenești pline de prăvălii, ateliere și cârciumioare cu parfum de odinioară.

Mahalaua armenească din București s-a format încă din secolul al XVII-lea, dar abia un secol mai târziu va fi încadratムîn vatra orașului. Astăƒzi doar strada și biserica cu același nume mai amintesc de fosta mahala a comunității de armeni, care încearcă să o readucă în conștiința românilor prin Festivalul Strada Armenească.

Anul acesta, festivalul se desfășoară în perioada 1-3 august, tot în Complexul Armenesc ce cuprinde Curtea interioară a bisericii, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și, evident, Strada Armenească.

fest

Și de această dată, cultura armeană va fi prezentatムîntr-un mod interactiv și plăcut, invitând toți bucureștenii care își doresc sムvadムStrada Armeneascムprinzând viațăƒ, să participe la eveniment. Ύn cadrul festivalului vor avea loc atât concerte de muzicムtraditionalăƒ, cât și modernăƒ, dar și spectacole de dans și ateliere de caligrafie și creație.

garda1 (197)

Nu vor lipsi bucatele armenești în cadrul restaurantelor cu specific la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească și nici tradiționala cafea la nisip, asortatムcu delicatese orientale. Totodată, vizitatorii vor avea ocazia să descopere o părticică din Armenia în bazarul organizat pe stradăƒ, de unde își vor putea achiziționa bijuterii, obiecte de ceramicăƒ, țesăƒturi armenești, obiecte handmade, dar și cărți, icoane sau ilustrații cu motive armenești. Vor fi și activități dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain Internațional School.

garda1 (198)

Festivalul se va desfăƒșura vineri 1 august între orele 16:00 – 22:00, sâmbătム2 august între 10:00 – 22:00 și duminicム3 august între 10:00 – 22:00, iar accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este gratuit.

Și dacă tot am ajuns la festival, am intrat în Biserică Armenească și am vizitat și Casa de Cultură Armeană, nu înainte de a admira curtea în care se află un monument în memoria genocidului armean, bustul generalului Andranik și o fântână.

garda1 (235) garda1 (237)

Biserica Armenească, vestitoarea Revoluției Române din 1989

Catedrala/Biserica Armenească are hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și a fost construită în perioada 1911-1915 în stil armenesc, de către același arhitect care a ridicat și Cercul Militar, Dimitrie Maimarolu, împreună cu arhitectul de origine armeană Grigore C. Cerchez. De fapt, aceasta s-a înălțat pe locul unei alte biserici armenești distrusă de un incendiu, având actualmente 30x15m.

garda1 (234)

Ce am remarcat este altarul care nu se ascunde în spatele unui iconostas, fiind deschis, specific bisericilor armene, deasupra acestuia aflându-se crucea armenească, ce simbolizează copacul vieții veșnice. În același timp, nu poți să nu remarci plăcuța pe care stă scris faptul că în această biserică s-au auzit pentru prima dată clopotele ce au vestit Revoluția din decembrie 1989.

garda1 (208)

Festivalul Strada Armeneasca (66)

Cu greu poți, însă, face fotografii în exterior din cauza clădirii Millennium Business Center care încearcă să umbrească Biserica Armenească cu cei 72 de metri înălțime ai săi (24 de niveluri), la momentul construcției fiind cel mai înalt imobil din România construit pe structură de oțel. Cu ocazia incendiului din 2009, acoperișul Casei Parohiale a fost afectat. Eu chiar nu înțeleg cum de s-a permis construirea unei astfel de clădiri de birouri lângă o biserică și lipită, practic, de o Casă Parohială.

garda1 (230)

Casa de Cultură Armeană 

Casa de Cultură Armeană (ce cuprinde Biblioteca și Muzeul Eparhiei) adăpostește obiecte de patrimoniu vechi de sute de ani și este situată pe latura de apus a Catedralei. Ridicată în 1944, pe locul vechii Școli Armene Misakian, de către arhitectul Emil Călinescu, construcția prezintă decorații și ornamente similare motivelor Mănăstirii Zvartnoț din Armenia.

garda1 (205)

În muzeu (cunoscut și ca Muzeul Dudian) este și o hartă a bisericilor armenilor din România și din vecini, dar și blazoane ale nobilimii armenești transilvănene, obiecte bisericești, precum o cristalniță, podoabe din metal (paftale), perdele de altar orientale și occidentale, cruci, tablouri, sigilii și ștampile armenești, evanghelii, precum și prima biblie tipărită în armenește.

garda1 (174) garda1 (178)

Prin urmare, pe lângă festivalul în sine sunt motive suficiente pentru a face câțiva pași pe Strada Armenească, măcar pentru o incursiune în trecutul unui București mult mai romantic…

garda1 (219)Festivalul Strada Armeneasca (83)Festivalul Strada Armeneasca (2) Festivalul Strada Armeneasca (7) Festivalul Strada Armeneasca (11) Festivalul Strada Armeneasca (12) Festivalul Strada Armeneasca (13) Festivalul Strada Armeneasca (17) Festivalul Strada Armeneasca (18) Festivalul Strada Armeneasca (20) Festivalul Strada Armeneasca (21) Festivalul Strada Armeneasca (35) Festivalul Strada Armeneasca (36) Festivalul Strada Armeneasca (37) Festivalul Strada Armeneasca (38) Festivalul Strada Armeneasca (39) Festivalul Strada Armeneasca (40) Festivalul Strada Armeneasca (41) Festivalul Strada Armeneasca (42) Festivalul Strada Armeneasca (63) Festivalul Strada Armeneasca (64)Festivalul Strada Armeneasca (69) Festivalul Strada Armeneasca (70) Festivalul Strada Armeneasca (71)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

  1. 20 September, 2014

    […] de ieri a început Festivalul Strada Armenească din Bucuresti, despre care am scris pe îndelete într-un articol precedent, participând anul […]

  2. 8 August, 2015

    […] În  capitală continuă și plimbarile „Cu bastonul prin București”, dar avem și Festivalul Strada Armenească, festivalul comunității armene din România. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture