Fatzada Istorică, o nouă atracție a Brașovului

La ultima mea vizită în Brașov, de la sfârșitul lui 2013, am remarcat ceva ce nu mai văzusem înainte și care mi-a adus aminte de o vacanță petrecută în Dresda, respectiv Fatzada Istorică, care a devenit o nouă atracție a Brașovului.

Lângă Piața Palatului din Dresda, pe Augustus Strasse, am putut admira pictura din gresie porțelanată lungă de 100 de metri, care reprezintă Procesiunea Prinților și care înfățișează nu mai puțin de opt sute de ani de istorie a casei regale saxone (din dinastia Wettin), prin imaginile a 35 de prinți, regi și duci călare, fiind considerată cea mai mare imagine de porțelan (Meissen) din întreaga lume, aflându-se pe exteriorul unuia dintre zidurile curții interioare a Palatului Regal.

Fatzada Istorica (10)

Revenind la Brașov, chiar în centrul istoric și tot pe peretele unei curți interioare, dar a Casei Mureșenilor, se află o lucrare murală de 25 de metri și înaltă de 2 metri, ce reprezintă evoluția costumului istoric la Brașov în perioada cuprinsă între secolele XIII-XIX.

Fatzada Istorica (19)

Lucrarea aflată pe zidul ce aparține sucursalei locale a Băncii Naționale a României și care a fost intitulată Fatzada Istorică, înfățișează 20 de personaje militare sau civile din perioada respectivă, băƒrbați, femei și copii, în diferite costume reprezentative, fiind cea mai mare pictură murală realizată până în prezent în Brașov.

Fatzada IstoricaFatzada Istorica (26)

Astfel, Brașov s-a mai îmbogățit cu o nouă atracție turistică, pe lângă cele binecunoscute, din care menționez Casa Sfatului, Biserica Neagrăƒ, Bastionul Țesăƒtorilor, Turnul Alb, Turnul Negru, Bastionul Fierarilor, Zidurile de apăƒrare ale vechii cetăƒti, Bastionul Tăbăƒcarilor, Poarta Ecaterinei.

Fatzada Istorica (17)

Fatzada Istorica (12)

Interesant este de urmărit rezistența acestei Fatzade Istorice în timp, cei patru artiști plastici muncind la ea aproape o luna de zile, de dimineață și până noaptea târziu. Mai mult decât atât, am înțeles că documentarea a fost destul de dificilă, însă rezultatul este unul remarcabil și nu pot spune decât că mă bucur că în ziua de astăzi se mai pune accent pe reliefarea istoriei și culturii noastre chiar și în acest mod inedit, semn că ne pasă…

Fatzada Istorica (14)Fatzada Istorica (13)Fatzada Istorica (11)Fatzada Istorica (1)Fatzada Istorica (4) Fatzada Istorica (5) Fatzada Istorica (6) Fatzada Istorica (7) Fatzada Istorica (8) Fatzada Istorica (9)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

5 Responses

  1. Rodica Matei says:

    Foarte frumos !
    Poveste in poveste!Mi-a placut foarte mult !
    Astept cu nerabdare episodul urmator!

  2. Andrei says:

    Aveti un blog cu povesti minunate ! Muntii Apuseni i-ati vizitat ? Sunt de o frumusete deosebita si cu siguranta ati putea scrie multe pagini despre o excursie acolo 🙂
    https://andreipreotu.wordpress.com/2015/03/05/vizitati-muntii-apuseni/

  1. 12 May, 2014

    […] în Baia MareNoaptea Muzeelor în BotoşaniNoaptea Muzeelor în judeţul Brașov  (nu ratați Fatzada Istorică, aflată în curtea Casei Mureșenilor din Brașov)Noaptea Muzeelor în judeţul […]

  2. 20 August, 2015

    […] O pictură murală a apărut și în Brașov, chiar în centrul istoric și tot pe peretele unei curți interioare, dar a Casei Mureșenilor, lucrare murală ce măsoară 25 de metri și care reprezintă evoluția costumului istoric la Brașov în perioada cuprinsă între secolele XIII-XIX. Este vorba de Fatzada Istorică. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture