eTravel Conference 2014, idei și soluții

Iată că a sosit și ediția din acest an a Conferinței eTravel, un eveniment dedicat promovării online în industria de turism, eveniment devenit deja o tradiție, dacă putem afirma asta după 2 ani de la prima organizare a lui de către Evensys.

Etravel Conference 2014

M-am bucurat să văd progrese, față de prima ediție, atât în ceea ce privește calitatea subiectelor abordate, cât mai ales în creșterea interactivității între speakeri, dar și cu noi, cei din sală, fiind o ediție mai interesantă, per ansamblu. Nu mă refer aici numai vizavi de conferința în sine și a seminarului la care am participat (Online communication How To), ci și a celorlalte seminarii, având feedback de la alți colegi din industrie care au fost prezenți la ele.

etravel11

Înainte de a trage concluziile vizavi de subiectele dezbătute, aș vrea să punctez câteva lucruri pe care le-am reținut de la speakeri și care va pot face și vouă o opinie cu privire la trendul pieței de turism, în general. Tocmai de aceea, nu am să mai prezint ceea ce a zis fiecare în parte, ci am să încerc o radiografie a tot ceea ce s-a discutat.

etravel3

  • Există o îmbunătățire pe segmentul turismului corporate, în ciuda crizei
  • Nu a mai fost niciun faliment major printre agențiile de turism, piața s-a mai stabilizat
  • Există o concurență neloială pe piață (taxele și impozitele către stat sunt văzute diferit) a€“ probabil este vorba de turismul la negru
  • În online, piața devine matură pentru jucători, care au început să stăpânească conceptele unei agenții online, să vadă de ce tehnologii are nevoie o astfel de agenție de turism
  • Consumatorii au început să aibă încredere în online (aș zice, firesc, deja nu mai e un trend, e o necesitate). Ca exemplu, la Vola.ro, 70% dintre plăți se fac cu cardul. Și dacă tot vorbim de zboruri, profilul celor care cumpără bilete de avion este: 25-45 de ani, mediul urban, studii medii spre superioare, venituri mari.
  • În 2014 s-a simțit o creștere și pe mobil (deja site-urile ar trebui toate să aibă o versiune de mobil, dacă nu un site optimizat în acest sens)
  • Clienții devin din ce în ce mai educați (eu zic că ne-am mai plimbat și noi puțin și ne dăm seama cu ce se mănâncă turismul 🙂 )
  • Există o deschidere către destinații mai îndepărtate (Dubai, de exemplu). Firesc, după ce am văzut câte ceva după 1989. De asemenea, pentru croaziere, deși o croazieră se vinde foarte greu.
  • Turistul român a trecut de la o vacanță pe an, la două sau mai multe (în medie 2)
  • Creșterea călătoriilor pe zonă de seniori
  • În 2014, zona de city a stat bine, a fost un prim an în care hotelierii au trecut pe plus (o explicație ar fi creșterea vacantelor de tip city-break sau/și a evenimentelor de business. Oricum, o creștere firească, dacă o corelăm cu creșterea turismului corporate)
  • Crește turismul în București 🙂
  • Există speranțe în uniformizarea TVA-ului la pachetele turistice
  • Ofertele șoc vor duce la falimente
  • Românul vrea să cumpere bine, ieftin și la cald!

etravel2

Și seminarul la care am participat a fost interesant, vorbindu-se despre marketingul în turism și de blogging & online content, moderat de Andrada Crânguș, Turism Market și Cristian Curus, OVI Travel. Chiar l-am savurat, dovadă că a ținut ceva peste ora stabilită, ca și celelalte, dealtfel. Cred că e un mare păcat pentru agențiile de turism să nu participe la astfel de seminarii, unde pot afla din experiența altora, cum poți deveni eficient. Ideile interesante pe care le-am reținut:

etravel9

Iulian Pădurariu, consultant de marketing, MARKS:

  • Ca să fii eficient, trebuie să ai ritm și frecvență
  • Un model de business eficient este de tip pain killer (să satisfacă o nevoie)
  • Să avem în vedere ideea de comunitate, nu de public țintă (să existe o platformă de exprimare)
  • Lasă comunitatea să lucreze pentru tine
  • Publicul căruia ne adresăm să facă parte dintr-un crez
  • Timpul minim necesar pentru crearea unei comunități este de 1-2 ani (chiar și în advertising-ul clasic ai nevoie de 1-2 ani pentru a disipa mesajul, poți folosi acest timp pentru a crea o comunitate)

Victor Caraș, Christian Tour, a prezentat greșelile care se fac în online, sub forma celor șapte păcate (adică nu ții cont de niște parametri importanți), vizavi de analytics (trebuie să măsori), usability (site-ul să fie ușor de folosit), marketing channels (să alegi canalele potrivite de marketing), targeting (să targetezi bine pe cine aduci pe site), SEM (nu recomandă PPC-ul), adaptability (să te adaptezi la noile tendințe) și reaction on time. Cel mai important aspect de pe piață este să fii cât mai repede acolo. 

etravel8

Cel mai mult mi-au plăcut prezentările lui Răzvan Marc și Mihai Jurcă, pentru că s-au referit strict la content și blogging, adică fix pe felia mea 🙂 . De reținut, oricum. 

Răzvan Marc (Directorul Biroului de Turism al României la Londra):

  • Contează interacțiunea cu localnicii (știu despre tot)
  • Destinațiile cunoscute nu pot fi ignorate
  • Textele se colorează, sună credibil, că ai fost acolo și știi despre ce e vorba (a spus-o foarte poetic, cu miros de gutui 🙂 ). Adică trebuie să transmitem emoții, nu?…
  • Prin ceea ce scrii, să arăți, nu să spui
  • Trebuie să fii neutru în prezentarea unei destinații
  • Less is more

etravel1

Mihai Jurcă (travel blogger mihaijurca.ro) a subliniat care este strategia de conținut viabilă:

  • Subiectul să fie relevant (eu, care scriu, aș citi la altul asta?)
  • Trebuie să ținem cont de sezonalitate
  • Să ții cont de timing
  • Să ai subiecte hot (aș adăuga eu aici și articolele cu conținut de tip evergreen)
  • Să ai subiecte de nișă
  • Să ai interviuri, povești de viață
  • Să spui întâmplări personale
  • Contentul să poată fi pasibil de distribuire
  • Să ții cont de vox populiŠ. După principiul, clientul nostru…

Mi-a plăcut interacțiunea din sală, câțiva dintre noi punând întrebări pertinente și arzânde (Florin Albu, vizavi de incoming  și uniformizarea TVA-ului la 9 % – nici Javier Garcia del Valle, CEO, Happy Tour Group, nu înțelege de ce autoritățile nu impulsionează incomingul, Andrada Crânguș, vizavi de bugetul de marketing alocat de companii, Florin Arjocu, în ceea ce privește ofertă agențiilor, care de multe ori se rezumă numai la cazare -€“ am dezbătut această problemă aici, Mădălin Măncilă, Ana Maria Caia, Cezar Dumitru).

etravel4

Se pare că, încetul cu încetul, agențiile mari de turism câștigă teren și se distanțează tot mai mult de cele mici ori le înghit pe acestea, chiar prin asociere. Un trend care a fost prevăzut de ceva timp și care va continua și în viitor. Tare cred că, la un moment dat, vor fi numai grupurile mari și o masă de turiști mai descurcăreți sau emancipați care își vor rezerva singuri vacanțele sau măcar o componentă a unui pachet turistic. Aici îmi vine în cap eterna întrebare, e mai bine să apelezi la o agenție de turism sau nu? Din punctul meu de vedere da, dacă pachetul per ansamblu e mai atractiv ori dacă nu ai timp să îți bați capul cu asta. Dacă ești, însă, interesat de vacanțe personalizate, atunci e posibil să te ocupi singur, deși sunt câteva agenții de turism tailor made, dar rezultatul va fi ceva mai costisitor. La fel, dacă ești, de fel, mai aventuros și îți plac schimbările ori dacă adori ideea de a scotoci singur după diferite itinerarii și posibilități, poate acest lucru îți oferă un plus de adrenalină și de satisfacție.

Am simțit, însă, nostalgia tur-operatorilor după o marjă de turism mai bună, așa cum a fost în anii trecuți, aproape dublă față de acum (media este de 8%, iar majoritatea practică o marjă de 5%). În afară este mult mai mare. Acest motiv nu poate decât să îmi susțină ideea de mai sus, pentru că o marjă de turism scăzută este profitabilă doar la un volum mare de tranzacții. O agenție mică, dacă vinde puțin, ce să dea la stat și cu ce să mai rămână? Plus că supraviețuirea în ziua de azi înseamnă investiție permanentă în tehnologie și adaptarea la tot ce este nou, cine își permite? Vorba lui Remus Vișan (Paravion.ro): “Online nu înseamnă cheltuieli cu personalul, ci cu tehnologia”. “€œNicio creștere în online nu se poate face fără investiții” (reprezentant Christian Tour).

etravel

S-a discutat și despre turismul intern. O părere de rău a fost exprimată vizavi de zborurile interne, care nu prea sunt solicitate. Sincer, dacă direcția ta este să ajungi doar la destinație, acolo unde există aeroport, e de preferat decât să iei șoselele noastre la picior. O creștere va fi, probabil, la o rețea dezvoltată de aeroporturi și la prețuri compatibile. Până atunci, e posibil să se facă și șoselele 🙂 . Tragem speranța și la incoming, fiind și unul dintre componentele principale pe care ar trebui să se axeze o agenție de turism, în opinia d-nei Lucia Morariu, președinte ANAT și Eximtur, pe lângă accentul pe business travel și online.

etravel1

A fost bine, semn că începem să ne maturizam și pe piața organizării de conferințe de travel și online și iată una care le îmbină pe amândouă: eTravel Conference. Important e nu numai să ascultăm, ci să și aplicăm ideile care se pliază pe felia noastră. Să ținem cont că vin oameni care ne oferă niște soluții, urmare a propriei experiențe, unii din companii hot. Au studiat, au testat, au aplicat, au reușit și au venit să ne propună și nouă. Este imposibil să nu facem niște conexiuni vizavi de propriul business și să nu ne ajute. Eu una, o să țin cont 🙂 . Keep în touch!

etravel4etravel3 etravel6 etravel5

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. 5 December, 2014

    […] în România. Un bun rezumat al acestui eveniment l-a făcut Monica Anghelovici în articolul său eTravel Conference, idei şi soluţii pe blogul […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.