“E-un miros de tei în crânguri”…în Copou!

Cine nu a auzit de Parcul Copou? Nu neapărat pentru că ar fi cel mai vechi parc din Iaşi, ce se întinde pe o suprafaţă de zece hectare pe dealul Copoului, ci pentru că în acest parc se află Teiul lui Eminescu, ce are nu mai puţin de 500 de ani, la umbra căruia iubitul poet se odihnea sau poate îşi găsea inspiraţia pe vremea când locuia în ”Oraşul celor şapte coline”.

Iasi Copou (12)

orasul Iasi (61)În faţa teiului se află şi un bust de bronz al poetului, iar în apropiere regăsim Obeliscul cu lei, unul dintre cele mai vechi monumente din istoria modernă a României, ridicat după planurile lui Gheorghe Asachi, a cărui universitate tehnică din Iaşi îi poartă numele, cunoscută şi pentru faimoasa bibliotecă, declarată recent una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume.

Iasi Copou (10)

Parfumul florilor de tei, altădată inspiraţie pentru poet, a devenit astăzi motiv pentru desfăşurarea anuală a Festivalul Florilor de Tei, o tradiţie pentru ieşeni, cuprinzând diferite manifestări culturale ce au legătură cu personalitatea lui Eminescu. Pe lângă acest eveniment, chiar în parc, au loc diverse activităţi, printre care festivaluri de poezie, expoziţii de fotografie şi târguri meşteşugăreşti, precum Târgul naţional de ceramică „CUCUTENI 5000″, ce are ca scop promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară.

Iasi Copou (11)

Am păşit agale pe una dintre intrările secundare ale parcului, cea dinspre Universitatea Alexandru Ioan Cuza, chiar înainte de a vizita Sala Paşilor Pierduţi, ce cuprinde o galerie de fresce realizată de pictorul Sabin Bălaşa, imaginându-mi paşii liniştiţi ai poetului îndreptându-se spre teiul ce i-a împrumutat numele.

La începuturile sale, dealul Copoului era o destinaţie de plimbare şi recreere favorită pentru boierii şi negustorii din ”Oraşul Florilor”, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, numindu-se şi ”Podul Verde” de la grădinile şi livezile ce îmbrăcau zona (se pare că a existat şi un Pod Verde, situat aproximativ în zona Copoului de azi).

Paltinii, castanii, salcâmii, frasinii şi teii, ce conferă parcului aspectul unei păduri, străjuiesc aleile acestuia, îndemnând la visare. Pe Aleea Junimea se continuă tronsonul central al parcului, străjuit de câteva busturi dedicate unor personalităţi culturale române, printre care Ion Creangă, alee numită astfel după curentul literar şi asociaţia culturală înfiinţată la Iaşi în anul 1863, în care a activat şi Eminescu. Tot aici se află şi monumentul Veronicăi Micle, idolul şi marea dragoste a poetului. Cele două turnuri de la intrarea în parc simbolizează dragostea lui Eminescu pentru Veronica Micle, dar şi prietenia cu Ion Creangă.

orasul Iasi (64)

Citeşte şi Bojdeuca lui Creangă din Iaşi, locul în care s-au născut cele mai frumoase povestiri

În Parcul Copou se află şi un muzeu dedicat poetului, inaugurat cu ocazia centenarului morţii poetului, la 15 iunie 1989, precum şi Casa de Cultură “Mihai Ursachi”.

Iasi Copou (19)

Vizita mea în Parcul Copou a fost într-o zi de toamnă târzie, dar tare mi-aş dori să îl revăd la început de vară, în mirosul inconfundabil al florilor de tei, ce îmi aduce aminte de copilărie…

Citeşte şi Catedrala “Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, una dintre cele mai frumoase catedrale din România

orasul Iasi (68)Iasi Copou (13)Iasi Copou (6)Iasi Copou (1)Iasi Copou (3)Iasi Copou (15)Iasi Copou (21)

Iasi (187)

Alături de anticarul iubit al Iaşiului – Dumitru GRUMĂZESCU

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture