Descoperă România prin ecoturism
Săptămâna trecută am avut ocazia să particip la conferința „Bune practici de ecoturism în România: Cu bicicleta prin Carpați şi destinații de cicloturism și mountainbike”.
Deși nu știu să merg pe bicicletă, totuşi, de ceva vreme, mi-am propus să depășesc acest handicap, având în vedere că membrii familiei mele sunt fani plimbări cu bicicleta. Prin urmare, m-am gândit că ar fi o ocazie bună să văd cum se face la noi în țară turism pe bicicletă.
Organizatorii conferinței au fost Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Asociația de Ecoturism din România, care și-au propus o serie de întâlniri în care să prezinte studii de caz vizavi de activitățile de ecoturism ce se pot desfășura în România, explicate chiar de către cei care le practică și le oferă publicului.
Ce am reținut/învățat?
- când ai un produs de calitate în care ai băgat și pasiune, va ajunge să se autosusţină în timp;
- ecoturismul este un turism durabil bazat pe natură, ce are o mare componentă rurală. Asta nu înseamnă că într-un mediu urban nu poate exista o componentă de ecoturism;
- pentru ca o destinație să fie considerată ecoturistică, trebuie ca să existe:
- servicii turistice
- o arie protejată în interiorul ei
- un parteneriat cu o organizație de management al destinației
- o politică responsabilă a autorității locale
4. ecoturismul este o experiență lentă, în sensul că trebuie să stăm mai mult într-o zonă pentru a o înțelege.
România este prima țară din lume care a raționalizat acest concept de ecoturism, existând la bază niște criterii pentru ca o destinație să fie considerată turistică.
Printre microregiunile candidate la a primi eticheta de ecoturism se numără:
- Pădurea Piatra Craiului din Munții Apuseni (ce se află în situl Natura 2000);
- Parcul Național Piatra Craiului, zonă în care am fost recent și despre care se poate citi în articolul Bloggeri în acțiune în Parcul Național Piatra Craiului
Cicloturism și mountainbike se poate face în:
- Țara Dornelor – Parcul Național Călimani, existând trasee care pleacă din aceste zone cu pensiuni și se întorc în aceeași zonă;
- Țara Hategului – Parcul Național Retezat, unde s-a descoperit cel mai mic dinozaur din lume şi unde sunt trasee cu poteci tematice și evenimente cu profil ecoturistic.
Aceste zone capătă o identitate și într-o colecție de hărți care sunt adevărate ghiduri ce prezintă traseele turistice și oferă informații din zonele respective.
Există parcuri naționale pe glob care dezvoltă programe turistice naționale precum în Finlanda, SUA, Țara Galilor.
O vacanță pe bicicletă este mai mult decât o vacanță în sine, este o experiență în care luăm contact cu localnicii și cu tradițiile zonei vizitate.
Asociația “Bate Șaua să priceapa iapa” promovează tradițiile culturale și artistice prin intermediul “turismului în şa” (inclusiv cel ecvestru), militând doi ani pentru prezența bicicletei în parcuri, având ca obiect de dezvoltare cultura bicicletei în România prin schimbarea mentalității românului cu privire la utilizarea acesteia.
Asociația se ocupă cu identificarea, omologarea, marcarea și întreținerea traseelor, cursuri de inițiere de mers cu bicicleta, strategii de promovare a beneficiilor bicicletei, dezvoltând hărți și menționând punctele de interes pentru bicicliști, precum magazine, ateliere și centre de reparare, parcări, puncte de alimentare cu aer comprimat, având în vedere câteva proiecte.
Unul dintre proiectele care mi-a atras atenția a fost “Pe drumuri romane prin Țara Moţilor”, ce și-a propus identificarea, reamenajarea, omologarea, marcarea și promovarea vechilor drumuri de exploatare ca drumuri de utilizare turistică, precum:
- Turda – Roșia Montană
- Alba Iulia – Roșia Montană
Acest proiect dorește promovarea valorilor Munților Apuseni, a Țării Moților și a locuitorilor acestora, a obiceiurilor de creștere a animalelor.
Trebuie să spun că am rămas profund impresionată de frumusețea Apusenilor și a minunățiilor din județul Alba, vizitând în acest an Peștera Scărișoara, Peștera lui Ionele, Muzeul Național Avram Iancu, Cascada Pişoaia, așa că nu pot decât să salut un astfel de demers.
Până să îl ascult pe preşedintele acestei asociații, George Culda, nici nu îmi puteam închipui că poți merge din București cu bicicleta la mare, dar a fost probat, în anul 2013 fiind 350 de participanți…
Am aflat și de tabere în care poți învăța să mergi cu bicicleta sau alte activități incitante ce se îmbină armonios cu natura.
Se pare că cine merge cu bicicleta are mai multă răbdare și este mai dispus să înțeleagă tradițiile, în jurul ideii de mers cu bicicleta întâmplându-se mult mai multe lucruri…
Concluzia la care am ajuns este că trebuie să fim mai conștienți de mediu, mai responsabili și mai dispuși la a renunța la comoditate când e vorba de vacanțe, demersul lui Andrei Blumer de la Asociaţia de Ecoturism (AER), fiind acela de avea curajul să redescoperim o parte in România…
De reținut:
Următoarele conferințe pe teme la fel de interesante și la care vă invit să participați sunt următoarele:
- 22 octombrie: “Ecoturism la sezătoare cu dinozauri: Țara Hategului – Retezat”
- 29 octombrie: “Miscare pe apă: inițiativă Rowmania, cu canotca în Deltă sau cu pluta pe Olt”
- 5 noiembrie: “Ecoturism baroc: brunch-uri în Târnava Mare și Hârtibaciu”
- 12 noiembrie: “Călare în Carpați: ecoturism ecvestru”
- 19 noiembrie: “CarpathianMan, de la anduranţă la ecoturism”
Intrarea este liberă și acestea se desfășoară la Bibilioteca Națională a României, în sală fiind prezenți numeroși studenți și reprezentați ai diferitelor asociații interesate.
Ca blogger daca te apuci de invatat sa mergi pe bicicleta acum, sa inveti sa conduci direct cu o mana, cu stanga, pentru ca cu dreapta va trebui sa faci poze din mers:)
Chiar cred ca e nevoie de un asemenea proiect! Toamna asta am fost in Apuseni si am ramas profund dezamagita de turismul in zona. Natura a dat ce a putut mai bun dar la asta se rezuma totul!
Trebuie mai multa promovare! Bani si efort depus in acest sens!
Si noi am fost in zona Albac si acolo chiar se practica. Sunt destule pensiuni, atractii foarte multe, totul este sa fie cunoscuta zona de catre turisti. Dar sunt alte zone complet necunoscute! Plus ca ar trebui sa practicam si un turism responsabil….