Descoperă Insula Rodos: Valea celor Șapte Izvoare, oaza de verdeață a insulei

Atunci când auzi de Rodos, inevitabil gândul îți fuge către soare și mare, iar insula este recunoscută pentru vremea sa preponderent însorită de-a lungul anului. Tolănit pe nisipul fierbinte înainte de a te bucura de o baie răcoroasă în piscină sau mare, nici nu ți-ai închipui că în Rodos există o oază verde, una dintre cele mai încântătoare destinații pentru a evada de soarele fierbinte al insulei, într-o atmosferă calmă și relaxantă.

Aproape de coasta estică a insulei, la circa 30 de kilometri de orașul Rodos și la numai 3 kilometri de șoseaua ce leagă capitala insulei de Lindos se află Valea celor Șapte Izvoare, o zonă împădurită în care poți face drumeții pentru a ajunge la izvoarele naturale ce curg printr-o vale și se varsă într-un mic lac de două sute de metri lungime și de până la opt metri adâncime. Lacul format este menținut artificial datorită barajului construit pentru a asigura localitatea Kolympia cu apă proaspătă.

Lacul de culoarea turcoazului a devenit habitatul natural al broaștelor țestoase, țiparilor, dar și a unei specii rare de pește, numită gizan, care trăiește exclusiv în râurile din Rodos. Mai mult decât atât, se pot vedea gâște, rațe și păuni rătăcind prin pădurea deasă.

Pentru a ajunge la lac, poți alege să mergi pe jos printr-un tunel îngust de 186 de metri, care a fost construit în anul 1931, prin care se scurge apa celor șapte izvoare. La jumătatea drumului se află o gură de aerisire și o ieșire de urgență pentru cei care suferă de claustrofobie.

Traversând preț de cinci minute tunelul întunecat și foarte îngust cu picioarele prin apa curgătoare este o experiență inedită, dar interesantă și de neuitat, și, în același timp, răcoritoare. Legenda spune ca cine traversează tunelul întinerește cu 10 ani!

La lac se poate ajunge și pe jos ocolind tunelul, după care te poți relaxa admirând priveliștea. Acesta este singurul loc din Rodos, unde te poți bucura de înot în apă dulce.

Izvoarele sunt înconjurate de pini parfumați și vegetație bogată. Plimbarea prin pădurea cu heleștee și cascade de mici dimensiuni este revigorantă. Mirifica zonă este inclusă în situl protejat Natura 2000, alături de Valea Fluturilor.

Amplasată în mijlocul unei păduri dense, Valea celor Șapte Izvoare, o vale verde ce se întinde între Kolympia spre satul Archipolis, este una dintre cele mai pitorești locații de pe insulă, o destinație populară, în special pe timpul verii, o adevărată oază de verdeață în Insula Soarelui, pe care te invit sa o descoperi și tu!

De reținut:

  • Seven Springs este la aproximativ 30 de kilometri sud de orașul Rodos și la o scurtă călătorie de Lindos;
  • Parcarea este gratuită chiar înainte de intrarea în sit;
  • Din Rodos se poate lua un autobuz care circulă regulat din jumătate în jumătate de oră sau un taxi;
  • Atracții în apropiere: plaja Tsambika mănăstirea Tsambika, satele Archipolis și Eleousa;
  • Valea celor 7 izvoare are și un restaurant deschis din aprilie și până în octombrie.

Citește și Experiența mea în Rodos, Insula Soarelui

 

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. Acest articol dezvăluie un Rodos altfel!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture