Delicii culinare săsești, concerte, dansuri și cântece tradiționale la Săptămâna Haferland 2019

 Săptămana Haferland, un festival unic

Iată-mă din nou în Țara Ovazului… Ati citit bine, pentru că așa se mai numește regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, datorită localnicilor care obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru. Acum aș putea să o denumesc Țara Lavandei, pentru că peste tot pe unde am mers, am fost întâmpinată cu această floare atât de înmiresmată.

Anul acesta, cea de-a șaptea ediție a Săptămanii Haferland, va avea loc în perioada 25-29 iulie 2019, festival care reprezintă cel mai mare eveniment local care are ca scop revitalizarea zonei săsesti din Transilvania. Ediția din acest an este dedicată comunitătii, formate atât din locuitorii de odinioară ai satelor săsesti, întorși acasă, cât și din turiști români și străini prezenți la festival.

Cu ocazia participării mele la acest press trip am avut ocazia de a revedea locuri dragi, dar și de a surprinde noi peisaje și sate din această regiune atât de frumoasă. Săptămâna Haferland 2019 va include localitățile Archita, Viscri, Homorod, Saschiz, Rupea, Crit, Bunesti, Roades, Mesendorf și Cloasterf. O parte dintre satele cu biserici fortificate din Transilvania fac parte din patrimoniul UNESCO, datorită păstrării structurii și imaginii istorice, precum siturile rurale Viscri, Saschiz ori Biertan.

După o primă oprire de revigorare la Rompetrol (Ploiești), partener al evenimentului, alături de Automobile Bavaria, ne-am îndreptat spre Roades, unde ne-am întâlnit cu reprezentanții Fundației Tabaluga, înființată de Pețer Maffay.

Roades, colțul de rai pentru copii

Fundația Tabaluga din Roadeș face lucruri minunate pentru copiii din familiile defavorizate, prin prmovarea instruirii și a educației, a artei și a culturii. Printre activitătile oferite acestora se numară plimbările în căruță, serile la foc de tabără, coptul pâinii la proțap la umbra bisericii fortificate ori diverse excursii în împrejurimi.

La sediul Fundației, într-un spațiu destinat copiiilor cu posibilități materiale reduse, aceștia își pot petrece câteva zile ca într-o tabără, unde au ocazia să participe la activităti interesante și să se ajute reciproc. Lângă Fundație se află și Casa Agricolă, o gospodărie săsească cu păsări de curte, animale și grădini de zarzavaturi, unde copiii se pot juca cu iepurașii și măgărușii. Am hrănit și noi patrupedele cu biscuiți, dar mai mult am savurat noi o prăjitură cu bezea și rabarbăr, dar și o socată rece, cât să ne ofere energie pentru a ajunge în Crit, la Casa Kraus.

Criț, locul unde s-a născut povestea

Fundația Michael Schmidt, cel mai important organizator al acestui festival, condusă de Michael Schmidt, originar din satul Criț, și-a propus să promoveze satele săsesti, comunitatea și pe cei care duc mai departe tradițiile în materie de olărit, brodat, pictat sau alte activităti specifice zonei.

Despre Casa Kraus, foarte primitoare și spațioasă, am povestit cu ocazia ediției de anul trecut a Săptămânii Haferland. Câteva zile petrecute aici te transpun într-un peisaj de poveste, iar mobilierul pictat manual, în special cu motive florale, conferă o imagine traditională adevărată.

De data aceasta am avut ocazia de fi martora unui concert superb la Biserica fortificată din Crit, imediat cum am ajuns. Trobairitz at Church a fost susținut de trupa The Archive Ravens și a inclus o colecție de piese originale, fiecare dintre acestea reprezentând un bilet de călătorie înspre o destinație nouă, de la balada specifică trubadurilor, cântecul de leagăn japonez, muzica sacră și până la melodii de samba și jazz.

Biserica a fost de-a lungul timpului gazdă a numeroase concerte excepționale, de la fado, pană la concerte de orgă sau recitaluri susținute de nume importante în domeniul muzicii, totul datorită acusticii sale inconfundabile, iar Săptămâna Haferland din acest an va include astfel de concerte. După concert am avut parte de un brunch cu preparate tradiționale pregătite special pentru a întregi această experientă autentică, iar fotografiile vorbesc de la sine.

Cloașterf, amintiri din copilărie

Cloașterf a fost următorul sat vizitat. Toate satele săsești seamănă între ele, aceleași case mai mult sau mai puțin identice și surprinzător de colorate, chiar dacă în mare parte sunt scorojite de anii trecuți peste ziduri. Patina timpului are darul de a te transpune în alte vremuri, iar copiii care se zbenguie hai-hui par desprinși din poveștile copilăriei. Însă, stau pe bătătură, nu în case cu ochii în telefoane. Și zâmbesc. Pentru ei, timpul chiar s-a oprit în loc, iar oamenii trăiesc din agoniseala acumulată din cele câteva luni de peste an lucrate prin străinătate și din puținul pe care îl au în grădina proprie.

Biserica evanghelică – luterană din  Cloașterf se restaurează încetul cu încetul, iar gurile de tragere din zidurile de apărare dezvăluie rolul acesteia de fortificație. În spatele orgii, se află amprenta unuia dintre zidarii care au lucrat aici, dar și la Turnul cu Ceas din Sighișoara. În incintă, există și camera de împăcare, specifică acestor biserici, unde stăteau cuplurile care erau pe punctul de a se despărți, tocmai pentru a se împăca.

Dl. Aurel ne-a povestit câte puțin din istoria ei, insă ce m-a intrigat mai mult a fost slănina uitată ani de zile în podul bisericii după plecarea sașilor, care a ajuns pe mesele oamenilor rămăși în sat, în loc să fie transformată în săpun, de gustoasă ce era…De altfel, în încăperile din curtea bisericii, își păstrau sătenii alimentele.

De slănină am uitat doar când am văzut un adevărat colț de rai, o pensiune născută din dragoste pentru aceste locuri, iar inima apare ca un laitmotiv al Pensiunii Dominic Boutique. Mai multe căsuțe compun spațiul de locuit, iar masa o poți lua în vechea șură și dacă vrei mămăligă cu brânză, cere gâscă, pentru că așa se numește pe aici! Însă, îți dezvălui un secret. Ardeii umpluți au devenit celebri, așa că e musai să îi guști.

Fiecare casă are farmecul ei și acestea sunt restaurate din vechi spații de locuit sau anexe ale fostei gospodarii, fie că a fost vorba de o bucătărioară, o afumătoare, un staul pentru animale sau o baracă de lemne. Casa Mare este tipic săsească, cu bârne din stejar, construită în perioada anilor 1775-1814. Decorațiunile vechi imprimă o atmosferă aparte, romantică, totodată.

Așa cum am spus, Cloașterf este unul din satele săsești în care se vor desfășura evenimentele ocazionate de Săptămâna Haferland, astfel că veți avea prilejul să îl vedeți cu proprii ochi.

Archita, ținutul trufelor

Micul dejun de a doua zi l-am luat în Archita, sat cunoscut pentru vânătoarea de trufe din zonă, unde chiar prințul Charles are o casă, deși nu a locuit în ea. Evident, era imposibil să nu avem urme de trufe până și în ouăle ochiuri servite. Pe lângă un rachiu, nu?…

La întoarcere în Criț ne-am răsfățat cu un bufet ușor, din care nu a lipsit lichiul, o plăcintă tărănească ardelenească de origine săsească.

Saschiz, vatra ceramicii săsești

Nu puteam pleca acasă fără o oprire în Saschiz, la Marinel și atelierul lui de ceramică, care ne-a povestit despre tehnica olăritului dobândită de la vechii sași. Biserica este în renovare, inclusiv încăperea în care se vinde celebra dulceață de rabarbăr, dar o găsiți peste drum, la sediul Fundației Adept, unde s-a mutat temporar magazinul. Vă recomand și dulceața de ardei iute!

Un suc de mere la Casa cu Ceai din Saschiz ne-a pregătit de povești despre Vecinătatea Femeilor din Saschiz, Și aici vei găsi dulceață și alte bunătăți săsești. Cum să reziști? De asemenea, se țin o serie de evenimente, iar în timpul festivalului, în data de 26 iulie va avea loc in Brunch Muzical, care îl va avea că invitat pe Theodor Paleologu, ce va vorbi despre comunitate. Brunch-ul de la ora 12.00 ne va îmbia cu produse locale: ciorbă de rabarbăr, tocănită, prăjituri, siropuri, vin ,de casă”. Dansurile tradiționale săsesti, atelierul de olărit, atelierul de pictat tihine (semne de vecinătate) pe lemn vor întregi atmosfera.

Sub sloganul Fii parte din comunitate!, festivalul din acest an își propune să îi aducă mai aproape pe toți cei interesați de arta și cultura sașilor, care vor putea descoperi tradițiile și frumusețile regiunii și chiar vor putea deveni ambasadorii acestei culturi. Iată aici și programul festivalului din acest an, care include expoziții de pictură și fotografii, degustări de produse tradiționale, ateliere de olărit, muzică de fanfară, dansuri și cântece tradiționale, proiecții de film, concerte în bisericile fortificate și diverse conferințe.

Întregul program al Saptamanii Haferland 2019 îl puteți accesa pe site-ul oficial al acestui festival savuros și unic care se desfășoară într-una din cele mai frumoase zone ale Transilvaniei.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

2 Responses

  1. Madalina says:

    Foarte frumoase pozele. O locatie de vis 🙂

  2. Silvia says:

    Mi-a placut articolul, multumesc pentru informatie.

Leave a Reply to Silvia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture