Cum alegem şi cum împachetăm eficient bagajul pentru vacanţă?

În ultima vreme am tot văzut filmuleţe care ne învaţă diverse metode prin care să împachetăm bagajul de vacanţă cât mai eficient şi pot spune că sunt idei pe care chiar le-am pus în practică cu ocazia atâtor drumuri pe care le-am făcut şi s-au dovedit a fi bune.

Experienţa călătoriilor dese m-au determinat să găsesc metode extrem de eficiente care să ţină seama nu numai de durata şi specificul călătoriei, dar mai ales de anotimp, asftel că m-am gândit să ofer câteva sfaturi în materie de bagaje 🙂 :

Alege un bagaj pe care să îl poţi cara singur

Acesta mi se pare cel mai important aspect! Indiferent de numărul de kilograme, care poate fi puţin, geanta aleasă trebuie să aibă fie roţi, fie bretele să o pui pe umeri (rucsac). Nu numai că bagajul îşi măreşte greutatea în funcţie de gradul de oboseală…, dar un bagaj pe care trebuie să îl ţii în mâna devine incomod, iar dacă mai eşti şi femeie, te vei încurca şi cu poşeta pe care o vei avea în plus. Alege un rucsac sau un troller, afară de cazul în care porneşti la drum cu maşina. Şi aşa, dacă te lasă maşina şi îţi va lipsi ore bune până să o repari, va trebui să te descurci singur cu bagajele. Ca să nu mai vorbim de faptul că se poate întâmpla ceva partenerului de drum, chiar şi temporar şi va trebui să preiei şi bagajul acestuia. Poţi fi nevoit să cari mai multe bagaje după tine.

Bagajul trebuie să aibă dimensiunile acceptate în avion

Poţi spune că nu mergi cu avionul… Lăsând la o parte faptul că e bine să ţii mereu cont ca bagajele să poată fi universale, adică să le poţi lua şi în cala avionului şi în maşină (câţi dintre noi avem acasă n bagaje pentru n situaţii?…), trebuie ca oricând să poţi lua lejer decizia de a schimba mijlocul de transport, fără a fi nevoit să te duci în primul magazin să schimbi geanta, că depăşeşte dimensiunile acceptate de companiile aeriene. Acest articol îţi poate fi de folos.

Alege un bagaj pe care să îl poţi distinge uşor

Majoritatea dintre noi încercăm să alegem o valiză / geantă închisă la culoare pentru că în timpul unei călătorii, mai ales cu avionul, aceasta se poate deteriora, murdari, uda şi dacă este de culoare deschisă aspectul va fi unul neplăcut. Cine călătoreşte des cu avionul, cred că nu a fost surprins să constate cât de mult seamănă bagajele între ele şi poate chiar să ia din greşeală bagajul altcuiva! Mie mi s-a întâmplat. Dacă ai o astfel de valiză, pune la ea ceva inedit pentru a o recunoaşte. Un breloc fantezist ori leagă o eşarfă de mâner. Însă, cel mai bine este să iei de la bun început o valiză deosebită, care să se distingă de la depărtare. Fie multicoloră, fie să aibă o culoare mai rar cumpărată. Nu strică să pui şi la asta o eşarfă, just în case 🙂

Citeşte şi Ce facem când ni s-au pierdut bagajele în aeroport? Soluţii şi sfaturi utile

Pune în bagaj atâtea haine câte ai avea nevoie şi acasă. Fă o listă înainte

Sigur, este concediu. Am mai zis-o şi cu alte ocazii, în vacanţe nu facem parada modei. Dacă acasă îmbraci o singură ţinută într-o zi, atâta trebuie să îmbraci şi în vacanţă. Cel mai bine este să le poţi combina între ele şi să fie din materiale greu de şifonat. Culorile neutre sau piesele negre / multicolore te scot din toate situaţiile. Evită lucrurile inutile în vacanţă, aşa că după ce ai pus tot ce crezi că ai nevoie, începe să scoţi lucrurile de care te poţi lipsi! Nu uita că vei mai cumpăra haine şi din locurile în care vei merge.

Citeşte şi 12 lucruri de luat în vacanţă pentru pasionaţii de călătorii

Împachetează inteligent!

Ce vreau să spun? Pentru a eficientiza la maxim spaţiul din bagaj, ţine cont de următoarele:

  • rulează hainele, după ce ai suprapus 2-3 similare. Astfel vor acoperi orice gol al unui troller şi le vei păstra călcate;
  • foloseşte spaţiul din încălţări. Umple golurile cu lenjerie intimă;
  • cele mai voluminoase geci nu stau în bagaj, ci pe tine! Ţine geaca în mână, nu ocupa jumătate de bagaj cu ea. E valabil şi pentru cizmele mari;
  • alege haine din materiale sintetice. Sunt mai uşoare atât ca greutate, cât şi ca volum, ocupând mai puţin spaţiu. Mai mult decât atât, se pot spăla şi usca rapid pentru o nouă purtare!
    nu lua o grămadă de cărţi cu tine, dar poţi lua un e-reader, astfel bagajul va fi mai uşor şi va rămâne loc pentru alte lucruri;
  • alege recipientele de lichide şi creme în sticluţe/cutiuţe mici, sub 100 de grame/ml. Nu numai că le vei putea lua şi în bagajul de mână din avion, dar le poţi folosi integral şi arunca ambalajele înainte să te întorci, făcând loc pentru amintirile cumpărate;
  • foloseşte punguţe ermetice pentru mărunţişuri. Le vei ţine laolaltă, organizat şi nici nu le vei pierde printre bagaje. Dacă la final constaţi că nu mai ai loc pentru ele, scoate-le şi strecoară-le pe unde poţi! 🙂

De la o valiză de cală pe care o luam pentru o mini vacanţă de trei zile şi până la un rucsac pentru aceeaşi perioadă, au trecut ani de călătorii şi experienţe. Luam foarte multe bagaje la început şi nu foloseam nici jumătate din ele. Am căzut şi în extrema cealaltă în care a trebuit să intru disperată într-un magazin să mai îmi cumpăr două bluze de orice fel, numai să am ce purta, astfel că am ajuns să mă cunosc foarte bine şi să împachetez strict ce am nevoie, alegând bagajul potrivit. Nu uita, însă, cele mai importante lucruri de luat în bagaj!

Voi cum procedati? Aş fi curioasă să aflu, poate aveţi şi alte idei bune!

Sursa foto.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. Cristina says:

    Întotdeauna am urât bagajele voluminoase, dar de ceva vreme am devenit expertă în împachetat. Cred că cel mai bine m-am descurcat pentru Sri Lanka și Laos, când am împachetat într-un bagaj de mână de 7 kg haine pentru o săptămână, o pereche extra de pantofi, cosmetice plus ceva accesorii (eșarfă & 2-3 bijuuri & o geantă de umăr în plus). Sigur, m-a ajutat și faptul că e cald în zonă, una e să pui în rucsac 7 tricouri și 3 perechi de blugi, și alta e să încapă 3 hanorace și 3 perechi de blugi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *