Culori de toamnă în Herăstrău

Cred că fiecare anotimp are farmecul lui, dar cele mai frumoase anotimpuri, în opinia mea, sunt primăvara și toamna. Primăvara, pentru că totul renaște la viață și toamna, pentru că ne bucurăm de roadele pământului,  pentru nebunia de culori în nuanțe arămii ce ne bucură ochii și sufletul.

Herastrau (115)

Am surprins o zi de toamnă în Parcul Herastru din București, un parc în care te poți pierde o zi întreagă fără să te plictisești, nu degeaba, este cel mai mare parc din București, întinzându-se pe o suprafață de 110 hectare. În perimetrul parcului intră și lacul cu același nume, ce are 74 de hectare. De asemenea, Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” intră în componența acestuia.

Herastrau (131)

Parcul Herăstrău a prins viață în 1936, malurile lacului Herăstrău fiind motiv de promenadă a protipendadei bucureștene.

Astăzi, există și un loc amenajat pentru copiii pe Insula Copiilor, unde pot avea loc o serie de evenimente dedicate special acestora. Un alt loc de atracție pentru copii este Reef Aquarium, format din două locații, unul pentru peștii de apă sărată și unul pentru peștii de apă dulce și se poate vizita de la 10.00 la 18.00.

Practic, ai ce face în parc, dar cel mai mult te poți plimba și poți admira vegetația destul de bogată a parcului, din care nu lipsesc teii și sălciile, care dau farmec lacului.

Herastrau (106)

Spre înserat ai parte de spectacolul de lumini oferit de clădiri marcante ale Bucureștiului, care se văd în zare, cum ar fi Turnurile Gemene și Sky Tower. Într-o seară am avut ocazia să văd luna ridicându-se semeață chiar lângă turn, de parcă urmă să se ia la întrecere cu el…

Nicăieri nu pare toamna mai frumoasă ca într-un parc al cărui oraș aglomerat te sufocă până la refuz și te face să te întrebi dacă mai există un colțișor în care natura mai poate pune stăpânire pe noi…

Herastrau (171)Herastrau (169)Herastrau (168)Herastrau (165)Herastrau (162)Herastrau (146)Herastrau (130)Herastrau (119)Herastrau (114)Herastrau (109)Herastrau (100)Herastrau (96) Herastrau (94) Herastrau (95)Herastrau (88)Herastrau (86)Herastrau (121)Herastrau (23)Herastrau (21)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

5 Responses

  1. E frumos toamna….si eu am inca un motiv in plus sa ma bucur de ea, pentru ca sunt nascuta in octombrie….cand ziua e egala cu noaptea. Tot in octombrie ne-am si casatorit!
    Superbe pozele tale, dar cel mai mult imi place cea cu umbra!

  2. Going says:

    Eu nu sunt din Bucuresti, din pacate ,motiv pentru care iti multumesc mult pentru imagine, este mai mult decat o incatare reala pentru mine.
    Cam lipsesc oamenii, sunt curios cum arata o zi aglomerata prin acel parc, insa este doar o curiozitate.

    • Era o zi de duminica dupa-amiaza. Lume era, mai ales pe aleile principale. E atat de mare parcul incat lumea se imprastie…
      Pentru a face pozele, am asteptat sa plece oamenii din cadru! Evit sa fac poze cu oameni (mai ales de aproape), pentru a nu fi nevoita sa obtin acordul lor pentru a le posta.

  3. myselfaround says:

    iubesc culorile copacilor toamna

  1. 20 May, 2016

    […] Botanică, ce urma să funcţioneze ca parc public, iar la ediţia din 1936, ce s-a ţinut în Parcul Herăstrău, s-a inaugurat Muzeul […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture