Cu trenul de la Mestre la Milano, informații și sfaturi utile
Mie întotdeauna îmi place să combin orașele în călătorii, deoarece pot vizita mai multe destinații într-o singură perioadă, iar costurile pe care le plătesc în plus sunt mai mici decât dacă aș alege o vacanță pentru fiecare destinație. Cu alte cuvinte, ador circuitele.
Atunci când aleg destinația principală în care doresc să ajung, mă uit și în jur să văd ce pot vedea, nu numai în împrejurimi, dar și în alte orașe care nu se află la distanță mai mare de doua ore de mers cu un mijloc de transport.
Așa s-a întâmplat și când am ales Veneția, iar zborul din București urma să ne lase pe aeroportul Treviso dimineața devreme. Acesta este, în principal, deservit de companii de linii aeriene low-cost. Deoarece zborul de întoarcere era mult prea devreme, după ora 15.00, mi-a venit ideea să aleg un alt aeroport din Italia care avea zbor seara târziu și pentru care conexiunea cu trenul să nu depășească două ore. Am mai călătorit cu trenul în Italia, de la Pisa la Verona, prin urmare, totul mi se părea simplu.
Astfel, am ales Milano, care se află la circa două ore de mers cu trenul de Mestre (aproximativ 240 km). Stația Venezia Mestre, care se află în Piața Pietro Favretti, primește aproximativ 85 de mii de vizite de tranzit pe zi, 31 de milioane pe an, cu circa 500 de trenuri pe zi și este un hub strategic pentru sistemul de transport care operează în hinterlandul venețian. In general, cei care vin sa viziteze laguna venețiană, se cazează în Mestre, care este considerat, mai degrabă, un cartier al Veneției, oraș de care îl desparte un drum de circa 20 de minute cu un mijloc de transport.
Zborul de întoarcere din Milano spre București era programat la ora 21.45. Compania aleasă pentru călătoria cu trenul a fost Italotreno, iar ora potrivită mi s-a părut 9.13, deoarece ne permitea să prindem micul dejun dimineață la hotelul din Mestre unde am ales cazarea, dar și să avem circa 7 ore pentru ca să vizităm Milano. Înainte de această oră este cel de 7.13, iar după, tocmai la 12.13. Trenul face 2.13 până în Gara Milano Centrale, unde ajunge la 11.26, astfel încât la ora 12.00 eram deja la primul obiectiv pe care ni l-am propus.
Având în vedere că mâncasem micul dejun în Mestre, nu ne-am mai cumpărat nimic din gara din Mestre, unde există câteva variante de luat masa și nici nu ne-a fost foame când am coborât la Milano, unde vizavi de gară, există chiar și un Mc Donalds, dacă doriți să luați ceva în grabă și au mai multe variante decât la noi. La câteva ore de vizitat un oraș, nu prea merită să pierdeți vremea la un restaurant, dar la o cafenea vă puteți relaxa și există câteva posibilități chiar lângă domul din Milano. În orice caz, în capitala Lombardiei sunt o mulțime de cafenele unde puteți gusta un sandwich ori ceva dulce și o cafea.
Revenind la tren, noi am cumpărat biletele cu aproape două luni înainte, prin ianuarie, iar călătoria avea să fie la finele lui februarie, chiar în perioada carnavalului venețian.
Pentru două bilete Mestre – Milano am ales clasa Smart Economy și am plătit 30 de euro cu cardul. Am făcut o simulare acum pentru o dată aleatorie în aprilie și e 40 de euro. Dacă am fi ales să plătim în gară în ziua plecării, ne-ar fi costat 50 de euro.
La Italotreno există 4 clase: Smart, Comfort, Prima și Club Executive, în funcție de facilitățile oferite. La toate există Wi-fi gratuit, iar în tren există priză sub scaune, astfel că puteți profita pentru a vă încărca device-urile pe care le aveți la voi. La Smart vi se oferă spațiu mai mare pentru picioare, o băutură și o gustare. La Club executive, aveți posibilitatea să așteptați în gară într-un lounge special, iar în tren vi se oferă o cafea, o băutură și gustări. Vă asigur, însă, că am călătorit destul de comod la clasa Smart, iar două ore nu s-au simțit, am făcut planuri pentru atracțiile din Milano. Când alegeți destinația, nu uitați să bifați întâi doar căsuța de “dus” (Andata), dacă nu faceți un drum dus-întors. Puteți cumpăra biletele de tren și de pe portalul www.omio.com (fostul goeuro), are același preț și e în limba engleză (se aplică o taxa de serviciu de circa 1 euro).
Traseul este următorul: Mestre Venezia – Padova – Vicenza – Verona – Peschiera – Desenzano – Brescia – Milano Centrale. După cum vedeți, puteți alege să vă opriți în Verona, iar următoarea oprire după Milano este Torino, dacă doriți să vizitați și acest oraș.
Trenul are ca stație de pornire Veneția Santa Lucia, adică exact din lagună, dacă alegeți să plecați de acolo și vă costă câțiva euro în plus. Direct din gara Veneția mai pleacă și trenul Frecciarossa, fie direct, fie cu schimbare în Bologna, dar tariful la compania Trenitalia este mai mare.
Italo este primul operator privat de mare viteză din Italia, primul operator din lume care utilizează noul tren AGV al Alstom. Parcul actual de trenuri al Italo este alcătuit din 25 de trenuri de ultimă generație AGV 575 care pot circula la viteză foarte mare, pană la 360 km / h și 22 de noi Italo EVO.
Frecciarossa este un tren de mare viteză al operatorului național de tren italian Trenitalia și membru al categoriei de trenuri Le Frecce. Numele inseamnă “săgeată roșie”. Trenul a fost introdus în 2009 după ce anterior fusese cunoscut sub numele de Eurostar Italia. Trenurile Frecciarossa operează la viteze de pană la 300 km / h (190 mph). Frecciarossa este serviciul premier al Trenitalia și concurează cu Italo, operat de Italo – Nuovo Trasporto Viaggiatori S.p.A.
Biletul de tren îl veți printa de la automatul din gară, conform instrucțiunilor, nu trebuie decât să introduceți codul primit în emailul care vă va veni ulterior achiziționării biletului. Chiar dacă nu ați printat biletul, dar aveți rezervarea trimisă pe email cu codul de bare, acesta va fi citit în tren de controlor.
Gara din Milano e mare, însă o dată ce ați părăsit zona de peroane, veți ajunge și la gura de metrou cu ajutorul căruia vă veți deplasa în Milano spre cele mai importante obiective. Oriunde veți fi, luați în calcul cel puțin o jumătate de oră înainte să vă reîntoarceți în gara Milano Centrale, deoarece la ora 7.00 pleacă mașina către aeroportul Orio al Serio (Milano Bergamo) și transferul durează aproape o oră, iar avionul pleacă la ora 21.45. Evident, este posibil ca orele de zbor ale unei companii aeriene către o anumită destinație să se schimbe, în funcție de anumite perioade ale anului. Important este să știți că vă ia o oră să ajungeți din Milano pe Orio al Serio, mai puțin timp, însă, pe Malpensa. Lângă gară se află stația de autobuze care fac transferul, iar biletul se plătește la urcare (7 euro/adult). Dacă vă uitați pe harta metroului milanez, veți vedea iconița de avion și la unele stații de metrou, semn că și de acolo pleacă transferuri spre aeroporturile aferente orașului Milano. Noi am fost din gara Milano Centrale, de acolo știam pentru că mai venisem în oraș cu trei săptămâni înainte la BIT Milano și am vrut să nu riscăm.
Din Mestre, la fel de bine puteți alege să ajungeți în Florența, trenul face două ore. Vă puteți “juca” așa cum doriți, doar să aveți harta Italiei în față și să desenați trasee cu … trenul. În câteva zile veți reuși să faceți un adevărat circuit al Italiei!
Citește și 20 de recomandări de călătorie