Cu Blue Air spre Aeroportul Luton: orar de zbor, legături spre Londra şi alte informaţii utile

Se spune că viaţa este prea scurtă pentru a merge de două ori în acelaşi loc, dar poţi ajunge în acelaşi loc pe drumuri diferite sau altfel… Aşa am ajuns eu în Londra pentru a treia oară în acest an, însă pe Aeroportul Luton, zburând cu Blue Air.

Luton London Parkway (2)

Este prima dată când aleg Blue Air spre Londra şi mă bucur că am făcut-o pentru că am aflat lucruri interesante de la căpitanul de bord. De fiecare dată mă întrebam pe unde mă aflu în timpul zborului şi nu reuşeam să îmi dau seama, normal, ce să distingi pe sub norii buclucaşi când toate drumurile şi casele par la fel?… Doar şoselele impecabile ale Germaniei le dibuiam pe sub pâcla de nori.

Cam la o oră şi jumătate de la decolarea noastră de pe Aeroportul Bucureşti – Otopeni, am aflat că suntem deasupra Germaniei şi că temperatura este de -50 de grade Celsius! Brr! Soare afară, deasupra norilor, dar fulgii de zăpadă de pe geamul hubloului abia acum am realizat de ce sunt acolo…  Străbătusem jumătate din traseul nostru, iar, dacă nu îmi place ceva când zbor cu avionul, e să stau mai mult de două ore în el şi când zbori spre Marea Britanie stai cel puţin trei ore, însă am fost asiguraţi că ajungem mai devreme de ora stabilită.

Am ales zborul cu plecare de la ora 15.50 din Aeroportul Otopeni, ora României, ce urma să aterizeze pe cel din Luton la 17.15 ora Angliei. Mi se pare o oră super potrivită. Nu te scoli cu noaptea în cap, nu călătoreşti noaptea, ajungi la destinaţie pe lumină şi prinzi conexiuni bune, când toate circulă bine.

Zborul a fost unul obişnuit, cu câteva turbulenţe insignifiante, din cauza vremii, iar aterizarea a fost ok. Eram nerăbdătoare să aterizez cât mai repede, să văd cum este aeroportul şi ce legături am spre sudul Angliei, destinaţia mea finală.

Nu mă aştepta nimeni în aeroport, dar am mers eu singură în Germania cu schimbări de trenuri şi autobuze prin diferite oraşe şi nu mă descurcam eu în Anglia?

Ce îmi place cu Blue Air este că bagajul de cală poate avea până la 32 de kilograme, ceea ce mi se pare arhisuficient. Eu nu am avut decât 12 kilograme, dar asta pentru că m-am obişnuit să am numai bagaj de mână şi reuşesc să mă limitez la circa 10 kilograme de bagaj.

Aeroportul Luton (LTN)

Aeroportul Luton, pe care opereaza Blue Air, este un aeroport internaţional ce se află la circa 3 km de oraşul Luton şi la 50 de km distanţă de capitala Angliei (via M1) sau 75 de km (via M25 A40), fiind unul dintre principalele aeroporturi, după Heathrow, Gatwick şi Stansted, însă are o singură pistă.

În aeroport există şi un birou de schimb valutar şi vă recomand să va cumpăraţi nişte lire, în cazul în care nu aţi luat de acasă, e bine să aveţi cash pentru a plăti diverse mărunţişuri.

Când am ieşit din zona de bagaje, începuse să semene aeroport, Luton aduce cumva cu Aeroportul John Lenon din Liverpool, dar la ieşire am avut senzaţia că sunt în gara din Berlin! Am vrut eu să fac nişte poze, dar totul în jur era în amenajare/construcţie, un adevărat şantier, cred că se modernizează. Probabil din cauză că aeroportul Luton a anunțat planurile de a construi o nouă legătură feroviară ușoară de 24 de ore între stația Aeroportul Luton Parkway și terminalul aeroportului, marcând o altă etapă crucială în transformarea aeroportului (din 2020). Se face şi o parcare supra-etajată.

luton new rail

Am fost îndrumată spre Bay T pentru a ajunge în Luton Airport Parkway, de unde urma să iau trenul. Reţineţi că aeroportul Luton are cea mai rapidă conexiune feroviară cu Londra, fiind la 22 minutes de staţia londoneză St. Pancras. Gara Luton părea micuţă, exact la intrare era casa de bilete şi apoi aparatele de acces, însă nu duceau la peron, cum aş fi crezut. Mi s-a spus să merg pe peronul 1/platform 1, însă trebuia să iau trenul sau scările rulante până la nivelul 2, noroc că am întrebat un oarecare, altfel habar nu aveam la ce nivel trebuie să urc pentru peronul meu. Sfat: întrebaţi la casă.

Când am coborât din lift, am avut indicatoare de peron şi am ajuns, în sfârşit, unde trebuia. Maşina de transfer din aeroportul Luton spre gară face cam 5-10 minute, de unde puteţi lua trenul spre Londra sau alte oraşe şi trebuie să plătiţi 2 lire chiar în autobuz.

Pentru a ajunge în centrul Londrei, faceţi cam jumătate de ora cu trenul şi trebuie să coborâti în staţia London St Pancras Intl, de unde luaţi metroul spre London Victoria. Când plătiţi biletul de tren, plătiţi şi accesul la metrou. Iată o simulare:

train london

calling points londonInformaţii despre tren şi autobuz aici: https://www.thetrainline.com/ şi http://www.nationalexpress.com/ .

Spre Londra puteţi lua şi National Express, care va lasă chiar în London Victoria. În aeroportul Luton puteţi cumpăra bilete pentru acest tip de bus. Face cam o oră şi douăzeci de minute, costă 11 lire şi vine din juma în juma de oră. Am făcut o simulare mai jos:

nexpress

Am descoperit că Luton este un aeroport mai bun în privinţa conexiunilor care mă interesează pe mine şi am trenuri directe spre sudul Angliei (Brighton), fără să mai fiu nevoită să schimb în Londra, iar dacă nu sunt directe, schimb în aceeaşi gară, nu trebuie să iau un metrou între două gări ca să îmi fac legăturile.

Pe Aeroportul Luton îşi au baza mai multe companii aeriene, inclusiv Thomson Airways, Monarch şi EasyJet .

Iată şi programul companiei Blue Air dinspre Bucureşti spre Aeroportul Luton şi retur, pentru 2016-1017:

Bucuresti Luton Luton Bucuresti

Pentru datele actualizate şi pentru informaţii referitoare la alte oraşe din România pe care operează Blue Air spre Londra (Bacău, Iaşi), puteţi da click aici.

Citiţi şi Blue Air introduce 23 de rute noi din 2016!

Informaţii despre bagajul de mână şi bagajul de cală cu Blue Air

Nu am să dezvolt aici ce avem voie şi ce nu să punem în bagaje când mergem cu avionul. Dacă nu suntem la prima călătorie cu avionul, cam ştim despre ce e vorba, în orice caz, găsim informaţii actuale pe site-ul companiilor aeriene. În general, să ştiţi că puteţi trece cu ceva mâncare la bord, adică un sandviş, un pachet de biscuiţi, un măr, un baton de ciocolată.

Blue Air are următoarea politică privind bagajul de cală şi de mână:

  • Bagajul de cală este taxat în funcţie de perioada de călătorie şi destinaţie, de la 15 euro/bagaj la 34 euro/bagaj. Fiecare pasager are dreptul la maxim patru piese de bagaj de cală cu dimensiunile maxime de 100x80x30 cm. Când aveţi bagaj de cală şi trebuie să luaţi alt avion, acordaţi-vă timp suficient, iar dacă vreţi să luaţi trenul, mergeţi în gară şi cumpăraţi de acolo, nu achiziţionaţi de pe net, că dacă nu îl prindeţi, biletul de tren nu e valabil.
  • Taxa pentru bagajul de cală achiziţionat la aeroport în cadrul formalităţilor de check-in/ticketing este de 50 euro/bagaj/segment de zbor.
  • Greutatea maxim admisă a unei piese de bagaj de cală este de 32 kg.
  • Aveţi dreptul la un singur bagaj de mână care nu poate depăşi 10 Kg şi dimensiunile de 55 cm x 40 cm x 20 cm. Dimensiunile bagajului includ toate accesoriile acestuia (roţi, mânere, buzunare exterioare etc). Poşeta/borseta şi aparatura electronică (aparat foto, laptop, ipad, etc.) trebuie introduse în acest bagaj.

Şi încă ceva, pentru cei care pleacă din Braşov şi Constanţa, Blue Air pune la dispoziţie serviciul de transfer cu autocarul din Constanţa/ Braşov către Aeroportul Otopeni şi retur. Împreună cu biletul de avion Blue Air se poate achiziţiona şi transferul cu autocarul, serviciu asigurat de Direct Aeroport.

Zbor plăcut şi vacanţă frumoasă!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

3 Responses

  1. Georgiana says:

    Informatiile din articol imi vor fi foarte utile, referindu-ma la Blue Air, pentru ca luna viitoare voi zbura cu ei in Grecia,in insula Rhodos, din Timisoara.Multumesc, Monica!

  2. Camelia says:

    Daca nu va grabiti foarte tare puteti lua autobuzul Green Line 757 chiar de la aeroport catre Victoria Station … Face 1-1:30 h si circula inclusiv noaptea. Dus-intors 10 lire. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture