Cheile Râmeţului – splendoare în natură

Dacă nu ar fi fost dorința mea să ajung în Alba Iulia și să vizitez cetatea Alba Carolina, precum și să particip la Festivalul Cetăților Dacice de la Cricău, poate că nu aș fi ajuns să vizitez Cheile Râmeţului, un obiectiv de mare importantă, declarat rezervație naturală.

Cheile Rametului se află chiar în estul Munților Trăscău, iar pentru a ajunge în rezervație putem merge pe drumul județean asfaltat  DJ 750C dinspre Teiuș, fiind adică 22 de kilometri până la intrarea în rezervaţie, de unde se străbat pe jos.

Noi ne-am cazat la Pensiunea Casa Butnarului, de unde am vizitat Mănăstirea Râmeţului, care se află la circa 6 kilometri de pensiune, urmând încă câţiva până în rezervație, cu maşina.

Drumul forestier l-am parcurs cu 4×4, dar nu este imposibil de practicat cu orice maşină și am întâlnit multe case frumoase de vacanță chiar în apropiere de zona tampon. După ce treceți de cabana Râmeţ, mai aveți puțin.

Există un loc de campare la intrare, am vâzut câteva corturi, după care se merge pe jos, iar pe timpul verii traversarea se poate face parțial și prin albia râului Geoagiu, accesul fiind mai facil, când am fost noi apa era destul de mare și accesul s-a făcut mai mult pe pereții laterali destul de abrupți ai muntelui, parcurgând numai o parte din Chei, fiind rupte niște bride metalice care nu mai permiteau accesul, iar ora nu era propice, nu ne gandeam că o sa ne ia aşa de mult timp, din cauza opririlor dese.

Am mers o bună bucată pe partea stângă, mai întâi pe o potecuţă, ţinând firul apei, apoi cățărându-ne de pietre, am intrat în sol mlăștinos, mi-am distrus încălțămintea treptat până când am mers desculță o porțiune, după care ne-am oprit și întors din drum. Nu eram pregătită pentru asta…

Distanța dintre bridele de susținere este mare, mi-a fost greu uneori să fac pasul, trebuie să te prinzi bine de stânci, e bine să aveți alături pe cineva dacă va scăpa piciorul, pentru un eventual ajutor. Apa este foarte rece, am nimerit de câteva ori cu picioarele în ea.

Peisajul este absolut superb și traversarea nu este recomandată să fie făcută decât de către cunoscători ai zonei sau muntelui, turiști pregătiți, mai puţin sedentari și însoțiți de persoane care cunosc Cheile pentru că sunt multe porțiuni suspendate deasupra apei și nu știi ce urmează.

Dacă vremea este bună și efortul este redus datorită apei scăzute se poate ajunge în satul Cheia și apoi la Huda lui Papară, ceea ce sper să facem data viitoare.

Cheile Râmeţului ne oferă un peisaj pitoresc, fiind situate pe cursul Văii Geoagiului sau Valea Mănăstirii, ori Râmeţului, cum i se mai spune râului care și-a făcut loc printre fâșiile calcaroase ale munților formând Cheile. Suprafața acestei rezervații este de circa 150 de hectare.

În chei se întâlnesc tot felul de roci calcaroase, grohotiș, pereții la bază sunt destul de abrupți, pe alocuri netezi. Vegetația predominantă estede fag. Am întâlnit și specii de flori destul de rare.

Pereții verticali sculptați natural în decursul timpului impresionează și taie respirația, totul urcă spre cer în bolborositul apelor Geoagiului care trec nestingherite în sălbăticia creată de natură.

Poate că dificultatea traversării acestora este binevenită, ținând cont că o evenutală degradare poate fi mai scăzută, oferind în același timp o mare satisfacție pentru cei care ajung în aceste locuri pentru a le străbate în întregime.

Cheile Rametului reprezintă o zonă sălbatică în profunzime. Marcajul este triunghiul albastru și nu te poți rătăci deoarece urmezi firul apei.

După cum spuneam, ne-am întors după ce am mers până la sectoarele denumite Portal și Cuptor, apa fiind adâncă, iar bridele de fier rupte.

Timpul e mai mare decât cel calculat normal pentru că te oprești pentru fotografii și uneori chiar trebuie să stai în poziții contorsionate…

Până la urmă, drumul prin chei nu reprezintă doar un maraton, scopul nu este de a ajunge de la punctul de plecare la cel de sosire, ci de a admira frumusețea naturii, de a îți furniza energie, de a te încărca de pozitivism, viață, bucurie, frumusețe, serenitate. Trebuie să te oprești să le admiri, să te odihnești, să le simți, să le respiri, iar acest lucru nu se face în grabă…

După terminarea traseului, drumul poate fi luat către Poiana Narciselor, urmând al doilea traseu de care va spuneam înainte, de la sectorul numit Cuptor, pe munte, prin dreapta, nu prin apă.

Am avut noroc de gazdele noastre de la Pensiunea Casa Butnarului din Geoagiu de Jos, care au fost adevărați ghizi pentru noi, oameni cu experiență în turism, pe care îi recomand cu căldură!

Nu este multă lume care să le traverseze, interesați-vă înainte dacă vremea permite accesul pe întregul traseu. Aș recomanda parcurgerea pe timp frumos, mănuși de protecție, încălțăminte comodă, aderentă și chiar încălțămintea de apă, schimburi de încălțat și îmbrăcat şi provizii de mancare şi apă în rucsac.

Aventură maximă!

Notă: Vacanţă la Alba Iulia-2013