Ce stațiune alegem pentru un sejur în Antalya?

Antalya, principala provincie turistică a Turciei care se află pe coasta Mării Mediterane este extrem de însorită aproape tot timpul anului, astfel că este potrivită pentru vacanțele pe litoral, un adevărat paradis unde se pot practica și sporturile acvatice, în special surfing-ul, dar și schiurile nautice și iahtingul. În același timp, deoarece beneficiază de multe peșteri, a stârnit interesul pentru turismul speologic, pe lângă turismul cultural și istoric.

În rândurile următoare, m-am gândit să vă fac o incursiune printre stațiunile din Antalya, pentru a vă decide unde să petreceți concediul în sezonul estival. Ceea ce vă sfătuiesc, însă, orinde veți dori să mergeți, este să vă informați cu privire la condițiile de călătorie în destinația aleasă, în legătură cu pandemia de coronavirus, condiții care se pot schimba de la o zi la alta.

Antalya este o regiune minunată unde puteți admira munții Toros care coboară până în apele cristaline ale mării, ale cărei coaste sunt formate din stânci, peșteri și golfuri. Antalya este împânzită de monumente istorice fascinante, unele ascunse prin pădurile de brazi, citrice sau măslini, ceea ce le sporește frumusețea.

Prima mea recomandare este să vă petreceți o vacanță în Lara, care este un cartier vechi al orașului Antalya și care se află la aproximativ 12 km de centrul acestui oraș cu același nume ca al provinciei. Deoarece în Lara veți găsi hoteluri care imită multe clădiri celebre din întreaga lume, vă veți convinge de ce această stațiune este supranumită și “Las Vegas-ul Turciei”. În același timp, vă veți bucura de cele mai lungi plaje ale tării. Cât privește Antalya în sine, acesta este un oraș foarte atractiv, cu bulevarde flancate de palmieri și hoteluri luxoase cu servicii ireproșabile.

În Belek, care este perla Antalyei, se află cele mai multe hoteluri de lux și terenuri de golf, dacă sunteți pasionați de acest sport. Dacă vă doriți plaje mai liniștite, acestea sunt în partea de est a stațiunii.

În Kemer, muntele întâlnește marea, astfel că stațiunea oferă o priveliște pitorească. Și aici veți găsi hoteluri frumoase și exclusiviste, iar plaja a primit distincția Blue Flag, care certifică faptul că apa şi nisipul sunt curate. Dealtfel, Antalya se bucură de peste 200 de astfel de certificări ale plajelor sale.

Puteți alege și Side, care este una dintre stațiunile cele mai căutate de pe litoralul turcesc, cu o poziție de excepție în partea de vest a râului Manavgat. Fost oraș comercial și piață pentru sclavi, Side este un adevărat muzeu în aer liber și unul dintre cele mai frumoase orașe ale provinciei Antalya. Și pentru că Side se află pe o peninsulă bogată în vestigii antice, puteți începe incursiunea voastră printre mărturiile trecutului chiar în zona cea mai aridă a orașului. Pe timpuri, aici au fost ridicate Termele, Agora, Spitalul Bizantin, Palatul Episcopal, Zidurile orașului, Arcul, Fântâna Monumentală a Nimfelor ori Templul lui Apollo. Amfiteatrul din Side reprezintă unul dintre obiectivele turistice care se păstrează cel mai bine. Încă se mai văd arcadele și bolțile de altădată sub care se adăposteau peste 15000 de persoane dornice să urmărească luptele cu gladiatori.

Mulți turiști aleg câteva zile de concediu și în Okurcalar, unde se afla hoteluri faimoase cu servicii de primă clasă. Deoarece în această zonă, se varsă râul Alara, datorită curenților, veți descoperi Marea Mediterană în patru culori… De la cafeniul Alarei, verdele măsliniu ori azuriul cerului într-o zi însorită, până la acea culoare incredibil de albastră, intensă, în nuanțe de « nu-mă-uita »…

O altă vacanță o pouteti petrece în Alanya, care se află la aproximativ 100 de km de Antalya, un oraș care ascunde multe frumuseți, de la marea superbă până la ruinele unei cetăți vechi și a unei plaje care a fost oferită ca dar de nuntă Reginei Cleopatra de către Marc Antoniu. Sigur veți rămâne fascinat de acest oraș în care se află singurele plantații de bananieri pitici din Turcia. Neapărat să savurați o înghețată turcească printre străduțele care te duc spre portul în care se odihnesc zeci de bărcuțe și vaporașe colorate care vă îmbie să alegeți o mini croazieră pe mare.

Alanya Turcia

Vizitați Turnul Roșu, care avea rol de apărare și control al șantierului naval medieval, primul de acest gen, la Marea Mediterană, în interiorul căruia se afla Muzeul Armelor. De aici, doar 15 minute cu mașina vă mai despart de Cetatea din Alanya de unde veți descoperi de la înălțimea sa plaja Cleopatrei, iar la 2 kilometri de cetate se află Castelul Cleopatrei și o moschee construită de Suleyman Magnificul.

Alanya Turcia

Una dintre cele mai plăcute excursii pe care le puteți face atunci când alegeți o vacanță în Antalya este și să ajungeți la cascada de pe râul Manavgat, care izvorăste din munții Toros, cea mai cunoscută cascadă din Turcia. Aceasta se află în orașul cu același nume, la numai 10 km de Side, 36 de km de Belek, 57 de Alanya și 67 de Antalya și poate fi accesibilă din oricare dintre aceste orașe – stațiuni în maxim o oră și jumătate cu microbuzele care circulă pe riviera mediterană a Turciei, la numai câțiva euro de persoană, în funcție de distanță. Cascada din Manavgat reprezintă un “must see” al unei vacanțe în Antalya, iar dacă timpul vă va permite, nu ratați nici o excursie la teatrul roman de la Aspendos, unul dintre cele mai bine conservate teatre antice de pe întreg globul.

Fie că alegeți Lara, o stațiune perfectă pentru familiile cu copii, Belek, cu ale sale hoteluri luxoase și terenuri de golf, Kemer, o stațiune cu munte și mare la un loc, Side, o zonă cu plaje retrase, late și o intrare lină în mare sau Alanya, care are plaje fine și este preferată de cei cu bugetul mediu, puteți fi convinși că veți avea o vacanță superbă în această regiune paradisiacă a Turciei.

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. Bianca says:

    Mi-a placut articolul, multumesc mult pentru recomandare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.