Castelul Iuliei Haşdeu – templul mistic de pe Valea Prahovei

Şase ani, atâţia au trecut de la prima mea vizită a unui castel misterios, care se află în România, nu în altă parte a lumii şi care reprezintă cel mai vizitat castel după Peleş, Castelul Iuliei Haşdeu, o tânără copilă care a ”visat fericirea”, cum avea să mărturisească în cugetările sale, nimeni alta decât fata renumitului savant B.P.Haşdeu.

Castelul Iuliei Haşdeu sau Muzeul memorial B. P. Haşdeu

Bogdan Petriceicu Haşdeu, a construit acest un templu în memoria fiicei sale, plecată mult prea devreme din lumea materială către cea a spiritelor, încărcând să-şi aline în acest fel durerea pe care a simţit-o la dispariţia ei prematură, rapusă de tuberculoză..

Pe o stradă aparent simplă şi plină de case, n-ai gândi că poţi pătrunde printr-o poartă care să te ducă într-o minunată grădină plină de arbori, unde se înalţă Castelul Iuliei Hasdeu, devenit Muzeul Memorial B. P. Haşdeu.

La numai câţiva ani de la moartea Iuliei, între anii 1894-1896, tatăl acesteia se decide să ridice un edificiu după planurile desenate de el însuşi, dar, după cum avea să declare, inspirate de spiritul fiicei sale din lumea de dincolo, prin şedinţele de spiritism ce aveau loc fie în Micul Templu din cimitirul Bellu, fie în biroul de lucru al lui Haşdeu.

Forma finală a ”Marelul Templu”, de trei turnuri crenelate din piatră, construit pe platoul Câmpinița, urma să devină refugiul familiei Haşdeu începând cu anul 1896, când s-a terminat construcţia Castelului.

Intrarea principală se făcea printr-o uşă din piatră care se rotea în jurul unui ax şi pe care se poate observa deviza familiei Haşdeu „Pro fide et patria” (pentru credinţă şi ţară). Astăzi, intrarea se face prin uşa laterală din dreapta, care, ca şi cea din stânga, avea grilaje colorate în galben şi albastru, simbolizând soarele, cu rolul de a alunga spiritele rele. Intrarea centrală este flancată pe ambele părţi de două jilţuri de piatră pe care stau doi sfincşi feminini şi pe care sunt inscripţionate Legea socială, Legea filozofică, Legea morală şi Legea religioasă.

Uitându-mă peste nişte fotografii ale familiei, expuse în muzeu, am observat că în locul acestor tronuri erau două scaune pe care stăteau soţii Hasdeu. Nu ştiu dacă fotografia a fost realizată înainte de terminarea castelului sau dacă aceste tronuri au fost achiziţionate din altă parte, cunoscut fiind faptul că multe dintre lucrurile existente în interior sunt aduse de la mormântul Iuliei ce se află în cimitirul Belu din Bucureşti, primul templu ai Iuliei. Castelul fusese lăsat în paragină şi suferise distrugeri la cutremurul din 1977, iar datorită faptului că a fost şi devastat de-alungul timpului, s-a impus reconstituirea acestuia şi cu ajutorul unor obiecte aparţinând familiei, însă aduse de prin alte părţi.

Deasupra uşii principale se află simbolul „Ochiul lumii” şi pe cele şase creneluri este inscripţionată data de 2 iulie, când Haşdeu îşi sărbătorea cele două Iulii ale sale: soţia şi fiica. La ceasta dată, în Castel, are loc un eveniment anual intitulat „Sărbătoarea celor două Iulii”, o acţiune culturală cu prelegeri, recitaluri lirice şi muzicale, în amintirea acesteia.

De aici, am pătruns printr-un culoar îngust către încăperea din turnul central, printr-o uşă cu oglinzi paralele, ce simbolizează infinitul. O cămăruţă mică, precum toate încăperile, dar înaltă, atât la propriu, cât şi la figurat, deoarece în mijlocul acesteia se înalţă statuia lui Isus (opera sculptorului Casciani din Paris) având braţele deschise în semn de binecuvântare.

Caragiale spunea despre statuia Mântuitorului aflată aici că „se ridică deasupra unor nouri, către cer, cu braţele deschise, cu privirea aplecată spre pământ pe care-l binecuvântează cu amândouă mâinile”. Să fie acesta motivul pentru care Castelul Iuliei a rezistat timpului şi vicisitudinilor vremurilor?

Pe stâlpul central din care pornesc scările din metal către galeriile ce duc la statuie se află un desen cu imaginea Iuliei pe catafalc…O imagine tristă, de care cu greu cred că se putea desprinde tatăl acesteia…

În Castel se află şase încăperi micuţe, unele ferestre având oglinzi laterale: salonul de primire al Iuliei Haşdeu – soţia scriitorului; sufrageria, decorată cu picturi murale, în care regăsim medalioane cu membrii ai familiei Haşdeu; templul Castelului format ca într-o biserică din pronaos, naos şi altar, unde se află şi două holuri biblioteci; biroul de lucru al savantului; camera cu cale a Iuliei şi camera obscură, destinată spiritismului, cu scaune triunghilare monogramate, comandate special de savant.

Întregul castel e plin de simbolistică şi mister, fiecare loc pare să spună ceva, creând senzaţia întoarcerii în timp cu mii de ani şi nu cu o sută de ani, când a fost el construit.

În interiorul Castelului se află expuse, în principal, obiecte personale ale familiei Hasdeu: sigiliul acesteia, un sălbatic în bronz acoperit cu un veşmânt primitiv cu peruzele, o fructieră cu busturi de femeie, vase de porţelan, un ceas în stil Biedermayer din secolul al XIX-lea, cu calendar astronomic (ce indică ora, ziua, luna, fazele lunii şi presiunea atmosferică), ce a aparţinut tatălui lui Haşdeu, câteva piese de mobilier, inclusiv în stil Rococo (o masă de stejar sculptată pe picior, o măsuţă servantă de spiritism, scaune din lemn executate într-un atelier european, o canapea stil Confident, un birou din lemn de nuc, o măsuţă în stil spaniol, trei scaunele în formă de triunghi inscripţionate Haşdeu), dar şi numeroase desene, portrete şi fotografii de familie şi tablouri, inclusiv unul care ilustrează arborele genealogic al familiei Haşdeu din 1827, o lunetă astronomică, o lampă cu gaz, două icoane, alte statuete, manuscrise, jurnalul Iuliei, un caiet de matematică în limba franceză, dar şi păpuşa din porţelan a Iuliei.

Păpuşa fusese dăruită, după moartea Iuliei, unei fetiţe care a cântat la pian în castel şi care l-a impresionat pe Haşdeu, determinând-ul să îi dăruiască păpuşa. Poate nu întâmplător, această micuţa a devenit o pianistă…

De remarcat faptul că în multe tablouri există reprezentat spiritul Iuliei veghind asupra părinţilor săi, într-una dintre cele mai importante camere din castel care este camera obscură de unde se desfăşurau şedinţele de spiritism şi unde se mai văd, pe peretele de deasupra găurii prin care pătrundea spiritul Iuliei în Castel, două fragmente din pictura originală, una reprezentând-o pe Iulia.

Tatăl comunica permanent cu fiica sa cu ajutorul spiritismului, pe care l-a îmbrăţişat după trecerea acesteia în nefiinţă, ca o mângâiere, ca şi Victor Hugo, a cărei fată Leopoldine a murit la aceeaşi vârstă, înecată în Sena. De altfel, pe Iulia Hasdeu şi pe Victor Hugo îi lega o adâncă prietenie, Iulia fiind foarte mâhnită la moartea acestuia.

În curtea Castelului mai existau încă trei case, din care numai una singură se mai păstrează, în prezent fiind biblioteca şi arhivă muzeului memorial.

Iuliei Hasdeu, care scria de la patru ani, compunea poezii de la cinci ani şi la numai vârsta de şapte ani a fost capabilă să scrie despre viaţa lui Mihai Viteazul, iar la 16 ani, după ce absolvise Conservatorul din Bucureşti şi intrase studentă la Sorbona (prima româncă), urmând în acelaşi timp cursurile Şcolii Înalte de Studii din Paris, i se întrezărea un viitor genial… Deşi a „sperat o lume întreagă de fapte mari”, a luat parte „în acest joc obositor ce viaţă se numeşte, unde atâţia lupta şi atâţia plâng”, lăsând însă în urma sa amprenta unui geniu neînţeles…

Moartea ei la o vârstă plină de speranţe, de numai 19 ani, a dus la construirea unui adevărat „templu metafizic”, un castel unic în lume şi care se află într-una dintre cele mai însorite zone din ţara noastră, în Câmpina, un orăşel mic de provincie, dar mare prin personalităţile care au ales să se stabilească aici.

„Plângeţi-mă, dar nu mă consolati; sunt dureri ce nu se pot alina”, scria Iulia. Şi câţi dintre noi nu le trăim?…

De reţinut:

Adresa: Bulevardul Carol I nr. 199 (un mic amănunt: Iulia s-a născut în Bucureşti, în 1869, pe Strada Carol I…). În apropiere se află şi Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu.

Distanţa Bucureşti – Câmpina: circa 110 km.

Site oficial: http://www.muzeulhasdeu.ro/ .

Castelul poate fi vizitat şi cu ajutorul unui audioghid, fiind primul castel din România ce deţine un astfel de sistem audio (toate exponatele au un număr atribuit, pe care tastându-l, aflăm informaţii despre acesta, acompaniaţi de muzică clasică în surdină).

Cele patru legi:

• Legea religioasă: “Crede…Crede în Dumnezeu. Crede în nemurirea sufletului. Crede în darul comunicării cu cei duşi.”
• Legea morală: “Iubeşte şi ajută…Iubeşte şi ajută neamul. Iubeşte şi ajută pe cine te ajută şi te iubeşte. Iubeşte şi ajută fără a precugeta la folosul tău.”
• Legea socială: “Nu necinsti…Nu necinsti pe tine însuţi, ca să te cinstească alţii. Nu necinsti pe alţii, ca să te cinstească pe tine însuţi. Nu necinsti munca, căci munca e viaţă”.
• Legea filozofică: “Când atunci…Când faptul ştii, atunci adevărul ştii. Când nu vrei să crezi, atunci nu poţi să vezi. Când cauţi dovada, atunci găseşti tăgada”.