Castele cehești (2) – Krivoklat, unul dintre cele mai vechi castele ale Cehiei

Castelele au fascinat mereu o lume întreagă și cum nu s-ar putea când se întrec în frumusețe sau ascund în ele adevărate povești și mistere?

Unul dintre castelele vizitate de mine în Republica Cehă, în circuitul meu prin Europa, a fost și Castelul Krivoklat, un castel renumit lângă Praga. Dealtfel, capitala cehească este înconjurată de câteva castele superbe, așa cum sunt castelele Karlstein sau Krivoklat, despre care voi povesti în rândurile ce urmează.

Părăsind Praga, evident că după ce am vizitat celebrul castel praghez, considerat cea mai veche fortăreață medievală din lume, ne-am îndreptat cu mașina spre vest, la o distanță de cca 40 de kilometri (se poate ajunge și cu trenul cu schimbare în statia Beroun) către Castelul Krivoklat, ce se află în regiunea Berounka, districtul Rakovník, într-o zonă protejată, ridicându-se semeț printre copacii de un verde crud liniștitor.  Apropierea de Praga, face ca acest castel să fie unul foarte vizitat de turiști.

krivoklat1

Mașina poate fi lăsată în parcarea castelului, la aproximativ 250 de metri distanță de castelul propriu-zis.

Există mai multe tururi pe care le putem alege, așa că trebuie să aveți în vedere timpul de care dispuneți pentru vizitarea acestuia, de preferință să plecați din Praga în cursul dimineții, cum am făcut noi.

Astfel, sunt disponibile următoarele tururi:

  1. Turul interior al castelului, care durează 80 de minute și pe care l-am ales noi, ce începe din curtea interioară, de la poarta de fier. Aici am putut vedea capela, biblioteca, galeria de artă și muzeul castelului, precum și temnița acestuia;
  2. Turnul cel Mare, ce poate fi vizitat în 35 de minute și începe de la scările aflate lângă casă de bilete. Aici se poate vedea sistemul de fortificații medievale și o expoziție cu trofee de vânătoare;
  3. Turul întregului castel, care durează 100 de minute și le cuprinde pe primele două și începe de lângă casa de bilete;
  4. O călătorie în timp prin istoria regală (pe urmele regilor cehi), care durează 45 de minute și începe tot din curtea interioară;
  5. Monștrii din Krivoklat, ce durează 25 de minute și începe de la pivnițele fostei berării a castelului;

După ce am plătit pentru primul tur (100 coroane/adult, dar€“ există și reduceri și gratuitate pentru copiii sub 6 ani) și până ce se făcea ora de vizitare ne-am plimbat prin împrejurimile castelului.

Castelul Krivoklat Praga

Lângă castel, la cca 200 de metri, cum treci un pod din lemn, există un hotel restaurant Sykora și câteva căsuțe de unde putem cumpăra băuturi, dulciuri și suveniruri.

Întorcăndu-ne la castel, Krivoklat fiind unul dintre cele mai vechi castele ale Cehiei, a cărui construcție începuse încă din sec. al XII-lea, am aflat că a fost ridicat inițial din piatră în timpul lui Premysl Otakar al II-lea, faimos rege ai Cehiei, alături de Carol al IV-lea (ce și-a petrecut copilăria timpurie chiar în acest castel), cu scopul de a servi drept castel de vânătoare pentru prinții și regii Cehiei. Krivoklat are o arhitectură neo-gotică, fiind refăcut de regele Vaclav al IV- lea, fiul celui din urmă și modificat de către regele Vladislav, deoarece în decursul timpului a fost afectat de câteva incendii.

Castelul Krivoklat Praga5 Castelul Krivoklat Praga4

Castelul Krivoklat Praga10

Începând cu secolul al XIX-lea, proprietari ai castelului devin membrii unei familii de nobili germani, familia Fürstenberg, care a dat istoriei nume importante de generali, episcopi, academicieni și diplomați, ce au pus și ei umărul la refacerea castelului, devenit monument de cultură națională, acum introdus în circuitul turistic.

Castelul Krivoklat Praga11Castelul Krivoklat Praga8Castelul Krivoklat Praga6

Poarta prin care am intrat în curtea castelului este de culoare roșie, cam neobișnuită pentru o poartă de castele, îmbrăcată în fâșii din metal care îi conferă o notă interesantă.

Mi s-a părut un castel cald și familiar, deoarece era mobilat ca și când ar locui cineva în el. Piesele de mobilier nu erau rare și dispuse din loc în loc ca în alte castele vizitate de mine, existau biblioteci cu cărți și multe tablouri dispuse pe pereți, mese cu scaune, ceasuri de perete, armuri, dar și câteva obiecte decorative. Poate unde în castel există o bibliotecă ce însumează zeci de mii de volume și manuscrise rare (una dintre cele mai mari din Republica Cehă), precum și o galerie de artă.

Am văzut și săƒnii superb realizate, adevărate bijuterii în care se plimbau prințesele, unele dintre sănii fiind chiar încălzite cu ajutorul cărbunilor încinși puși într-o cutie sub șezut!

Castelul a fost la un moment dat și o temută închisoare (după rolul sau de castel de vânătoare și reședință regală), pe timpul Habsburgilor, în temnițele acestuia întâlnind tot felul de instrumente de tortură îngrozitoare, aici am văzut niște cuști unde erau țintuiți prizonierii. În interiorul curții am surprins și o expoziție din obiecte din lemn sculptate de localnici.

Mi-a plăcut plimbarea la Krivoklat, un castel superb, aflat într-o zonă atât de puternic ozonată și verde….

Castelul Krivoklat Praga7Castelul Krivoklat Praga13 Castelul Krivoklat Praga12Castelul Krivoklat Praga9Castelul Krivoklat Praga3 Castelul Krivoklat Praga2 Castelul Krivoklat Praga1

Notă: Sursă poză 1

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

1 Response

  1. 24 May, 2016

    […] Castelul Krivoklat este un castel renumit de lângă Praga, aflat la o distanţă de cca 40 de kilometri, în regiunea Berounka, districtul Rakovník. La el se poate ajunge şi cu trenul cu schimbare în staţia Beroun. Krivoklat este unul dintre cele mai vechi castele ale Cehiei. În castel există o bibliotecă ce însumează zeci de mii de volume şi manuscrise rare (una dintre cele mai mari din Republica Cehă). #gallery-2 { margin: auto; } #gallery-2 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 50%; } #gallery-2 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-2 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */ […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.