Carnavalul de la Veneția 2019 – evenimente și program
Carnavalul de la Veneția este unul dintre cele mai cunoscute carnavaluri din lume, iar începuturile sale ne duc în timp prin secolul al XI-lea. Se spune că acesta a început de la o victorie a Republicii Venețiene împotriva Patriarhului din Aquileia. Bucuroși, oamenii au început să danseze și să se adune în Piața San Marco. De la evenimentele care au împânzit această piață, carnavalul s-a extins în multe dintre insulele orașului plutitor. Chiar dacă festivalul a fost interzis în anul 1797, în secolul al XIX-lea acesta își face simțit iar prezența.
În anul 1979, Guvernul italian a hotărât să reînvie istoria și cultura din Veneția, iar rezultatul este că aproximativ 3 milioane de vizitatori vin la în fiecare an pentru a se bucura de carnaval.
Anul acesta, Carnavalul de la Veneția se desfășoară în perioada 16 februarie – 5 martie și dacă încă nu v-ați gândit să ajungeți acolo, mai puteți să o faceți. Programul carnavalului include nu numai evenimente publice, dar și evenimente contra cost.
Iată programul Carnavalului de la Veneția în 2019:
- 17 februarie – Festa Veneziana – pe apă, între orele 10.30 și 13.00, Rio di Cannaregio. Aceasta este sărbătoarea tipică pentru venețieni și pentru toți cei interesați de tradițiile locale. Muzica și ritmul vor însoți parada apelor.
- 23 februarie – Festa delle Marie – Paradă, între orele 14:30 și 16:00, Via Garibaldi. Tradiționala Sărbătoare a Mariilor va începe la San Pietro di Castello la ora 14:30 cu o paradă care va ajunge pe scena din San Marco la ora 16:00, unde vor fi prezentate cele „12 Marii”, care evocă omagiul adus unui număr de doisprezece fete venețiene frumoase, dar umile.
- 23 februarie – Carnavalul din Mestre (un orășel aflat în apropiere de Veneția), între orele 16:00 și 19:30, în Piazza Ferretto. Pe 23 și 24 februarie și între 28 februarie și 5 martie, orașul Mestre va celebra carnavalul pe străzi, cu muzică live și interpreți. Având în vedere că vă recomand o cazare în Mestre, deoarece prețurile sunt mai bune decât în lagună și puteți ajunge pe insula principală relativ repede, aveți ocazia să alegeți ca zile de vacanțe cele în care au loc manifestări și în Mestre.
- 23 februarie, Cină și Bal, între orele 21:00 și 2:00, Ca’ Vendramin Calergi. Cina și balul oficial reprezintă o experiență exclusivistă în care plăcerile de palat și de petrecere vin împreună. Palatul maiestuos Ca ‘Vendramin Calergi, cu splendidele sale camere renascentiste care au vedere la Canal Grande, va găzdui acest eveniment venețian. Pentru această dată, biletele au fost epuizate, dar mai sunt disponibile pentru datele de 24 și 28 februarie și 1-5 martie. Acestea se pot cumpăra online, accesând linkul.
- 24 februarie, Zborul Îngerilor, Piața San Marco, între orele 12:00 și 13:00. “Zborul îngerului” este un eveniment tradițional care ne întoarce în perioada Serenissima, unde un oaspete necunoscut din Veneția zboară de-a lungul unei funii din turnul clopotniței San Marco spre mijlocul pieței, în semn de omagiu.
- 24 februarie – Concursul pentru cea mai frumoasă mască, între orele 15.00 – 17.00, care se desfășoară în Piața San Marco. Concurenții defilează pe scenă, se sfidează reciproc prin lovituri fantastice și costume, măști și peruci. Și pe 25 februarie are loc, între orele 11:00 și 13:00. În data de 2 Martie se va ține semifinala concursului, în același interval orar, iar în 3 martie are loc finala, între orele 14.30-17.30.
- 28 februarie – Carnavalul din Burano, între orele 15.00 – 22.00, insula Burano.
Mai sunt și alte evenimente publice ori private, detalii despre toate acestea puteți află accesând site-ul oficial.
Veneția este un oraș construit pe o rețea de canale și face parte dintr-un grup de 118 insule. Orașul plutitor este renumit pentru frumusețea sa și nimic nu e mai romantic decât o plimbare cu gondola sau vaporetto pe Canal Grande în care veți avea ocazia să admirați arhitectura magnifică a clădirilor, multe dintre ele palate care au aparținut nobililor și negustorilor bogați. În același timp, puteți admira Podul Rialto, cel mai celebru pod care traversează marele canal.
Vă recomand să urcați în turnul clopotniței catedralei San Marco, pentru a vă bucura de priveliștea minunată a lagunei venețiene. Cea mai mare dintre bisericile Veneției, catedrala îmbină armonios mai multe stiluri arhitecturale. Mai puteți să vă relaxați în Grădinile Regale, să vizitați Palatul Dogilor și să admirați Puntea Suspinelor, construită cu peste 400 de ani în urmă pentru a uni camerele de interogare din palat cu închisoarea și care a fost denumită așa de poetul englez Lord Byron.
Nu ratați vizitarea Muzeului Sticlei de pe insula Murano, iar în timpul Carnavalului de la Veneția puteți prinde adevărate spectacole cu măști și muzică nu numai pe insula principală, dar și pe Burano.
Carnavalul de la Veneția este un eveniment unic, plin de culoare și veselie, iar dacă vreți să vă condimentați și mai mult vacanța, puteți alege o întoarcere în țară din Milano, pentru a petrece o zi și în frumoasa capitală a Lombardiei.
De reținut:
- Din București, Iași și Cluj există zboruri directe până în aeroportul Veneția Treviso, iar tarifele diferă și în funcție de ziua aleasă.
- Biletul de tren din Veneția spre Milano este de circa 30 de euro pentru doi adulți, iar timpul parcurs este de aproximativ două ore (puteți rezerva online pe italotreno.it).
- Informații legate de transportul în Mestre și Veneția aveți aici.
- Informații despre Venezia Unica City Pass găsiți pe www.veneziaunica.it .
- Iubitorii Italiei pot participa la BIT Milano. Borsa Internazionale del Turismo (BIT) care are loc anual în Milano este considerată cea mai mare manifestare de turism din Italia dedicată specialiștilor și publicului. În 2019, BIT Milano se va desfășura în perioada 10-12 februarie, în pavilioanele centrului de afaceri Fieramilanocity – MiCo.
- Dacă nu vreți să vă mai bateți capul cu organizarea unei vacanțe de Carnaval, puteți trimite un email doamnei Mihaela Manoliu pe adresa manoliumiki@yahoo.com, pentru a solicita informații și a vă înscrie la un circuit disponibil.
Citește și Festivaluri internaționale de neratat în 2019
Surse foto: site-ul oficial al Carnavalului de la Veneția.