Antrec Alba la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2013

Se știe deja fascinația mea pentru frumusețea Apusenilor și minunatele atracții turistice ale județului Alba, anul acesta reușind să ajung de două ori, prilej cu care am vizitat multe locuri atrăgătoare.

La Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2013, care se desfășoară chiar în aceste zile în centrul expozițional Romexpo, au venit atât agenții de turism, dornice să își prezinte ofertele, cât și asociații sau reprezentanți ale unor județe pentru a-și promova zona turistică.

Targul de Turism Romexpo (76)La standul Antrec, filiala Alba (Asociaţia Naţională de turism rural ecologic şi cultural) a fost multă animație, inclusiv un spectacol al Ansamblului 60 Plus Alba Iulia si Formaţia de cântece şi dansuri Sufletul Lomanului și două mese cu bunătăți tradiționale, menite să atragă turiștii în inima Apusenilor. Și cum ai putea să nu ajungi să vezi Peștera Scărișoara, Cheile Rametului, Valea Ampoiului, Cascada Pişoaia sau Peștera lui Ionele? Dumnezeu ne-a fericit cu adevărate minuni care se lasă descoperite ochilor noștri dacă știm să le găsim și tocmai acest lucru se încearcă la astfel de târguri de turism, promovarea zonelor frumoase ale României.

Cei care vin să viziteze aceste zone, au numeroase oportunități de cazare la pensiuni plăcute, cum ar fi Pensiunea Casa Butnarului, Pensiunea Danciu, ori la Templul Cavalerilor. Despre această ultimă pensiune am aflat că a fost cazarmă a Armatei Române, dar și tabără de antrenament a vânătorilor de munte. Nici Pensiunea de Sub Munte Dobra din Gârda de Sus, nu e de lepădat, alături de alte pensiuni din zonă obținând numeroase premii și trofee în decursul timpului, cum ar fi titlul de “cea mai bună bucatarie” la Festivalul Național al Secerișului de la Ampoita și “cea mai spectaculoasă prezentare” la Festivalul Sarmalelor de la Praid, ca să nu mai zic de acordarea premiului pentru “Cel mai bun cozonac cu stafide” la Târgul de Turism de la Albac în 2007, târg la care am participat în acest an.

Și dacă tot vorbim de un târg de turism, să nu uităm că aici putem găsi oferte pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, iar la pensiuni astfel de vacanțe sunt sub auspiciile datinilor și tradițiilor, cum ar fi Tăierea Porcului, Steaua, Colindatul, Plugusorul, Sorcova sau Capra.

Dacă ajungeți la standul Antrec Alba, va recomand să gustați plăcintă cu varză și dulceața de soc și de corcoduşe! Pun pariu că nu ați gustat până acum!

Targul de Turism al Romaniei (9) Targul de Turism al Romaniei (4) Targul de Turism al Romaniei (5) Targul de Turism al Romaniei (6) Targul de Turism al Romaniei (7) Targul de Turism al Romaniei (8)

Targul de Turism Romexpo (75)

Targul de Turism Romexpo (77)Targul de Turism Romexpo (79)

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

9 Responses

  1. Monica esti cel mai important ambasador al judetului Alba. Comunitatea ANTREC Alba te asteapta cu drag sa ne fi alaturi la toate evenimentele noastre.

  1. 17 November, 2013

    […] Județul Alba ne ivită la călătorii inspirate prin Apuseni și vine cu un calendar al evenimentelor pe 2014, din care amintesc: […]

  2. 18 November, 2013

    […] de diferențiere, în general, între standuri. Nimic spectaculos! În afară de județul Allba care a venit cu un schi bob și cu câteva telescaune ori cu garda cetății Alba Carolina și cu […]

  3. 19 November, 2013

    […] Antrec Alba la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2013 […]

  4. 10 March, 2014

    […] Antrec Alba la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2013 […]

  5. 9 March, 2015

    […] anteriori, iar singurii care fac vâlvă sunt reprezentanţii staţiunii Mamaia şi ai judeţului Alba, când vin cu ceata de la Alba […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture