La ce evenimente mergem de 1 iunie – Ziua Copilului în București și în țară?

Foarte mulți dintre noi am legat Ziua Copilului de Rusalii și am ales să petrecem mini-vacanțe prin țară sau prin alte colțuri de lume. Pentru cei care rămânem acasă, dar vrem să profităm din plin de o zi petrecută cu copiii, m-am gândit la câteva sugestii interesante, pentru a sărbători 1 iunie cât mai plăcut, o parte dintre evenimente desfășurându-se inclusiv în weekend.

Alba Iulia: Cetatea Alba Carolina are pregătit programul de sărbătoare Ziua Copilului în culori, ocazie cu care începe și distracția la Alba Fest. Copiii sunt așteptați la concursuri de biciclete și educație rutieră, ateliere de creație, jocuri, dar și spectacole de teatru, manifestări ce vor continua și în weekend. Pe 1 iunie, în apropierea celor două catedrale, va fi un eveniment la care vor participa peste 1500 de copii din oraș, reunindu-se într-un flash mob, eliberând spre cer baloane colorate (ora 10.00, pe esplanada din fața Catedralei Româno-catolice și în curtea Catedralei Ortodoxe din Alba Iulia).

București:

  • Parada Micilor Bicicliști îi așteaptă pe pitici de 1 iunie, începând cu ora 10.00, în parcarea de la Sala Polivalentă, unde vor invăța cum să pedaleze printre obstacole și cum să se deplaseze în grup.
  • Tot în capitală, poate fi urmărită în Sun Plaza, Expoziția de fluturi vii, special creată pentru sărbătorirea Zilei Copilului , între orele 12.00 și 20.00. Zeci de fluturi colorați sunt lăsati liberi într-un cort special amenajat, unde vor putea fi observați cum zboară și cum mănancă, iar cei mici îi pot studia îndeaproape.
  • Kids Food Fest-first edition, ne așteaptă pe toți la Verde Stop Arena (Bd. Barbu Vacarescu 162-164), între orele 10:00-22:00, fiind considerat singurul eveniment culinar dedicat copiilor și părinților dornici să cunoască rețete delicioase și sănătoase. Zilele festivalului le oferă copiilor prilejul de a gusta bucate speciale pentru ei, dar și o mulțime de activități distractive pentru toată familia.
  • În Orașelul Copiilor, suntem invitați să descoperim arta prin veselie, interacțiune, spectacole și ateliere creative, la un Festival de Voie Bună.
  • La Cişmigiul Copiilor vor fi spectacole de dans, concerte susţinute de coruri de copii, precum şi atracţii interactive. Copiii vor avea parte de distracţie şi veselie în natură pe o vreme foarte frumoasă, cu jocuri, piese de teatru şi face painting. Pe aleile parcului, copiii vor descoperi ateliere de origami, pictură, fun science, percuţie, tobe africane, dar şi un atelier de pantomimă.
  • La Festivalul Copiilor, între orele 10.00-20.00, în Parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle, vor fi organizate evenimente pentru copiii cu vârste între 3 şi 12 ani, care se vor putea bucura de o plimbare cu balonul cu aer cald.
  • Calea Victoriei redevine pietonală în weekend, când vor fi organizate evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, între orele 10.00 – 21.00, fiind invitaţi la a doua ediţie a evenimentului ”La pas pe Calea Victoriei”, un traseu animat de activităţi recreative, între Piaţa Victoriei şi strada ”George Enescu”. Calea Victoriei devine un uriaş teren de joacă, dedicat copiilor, cu diferite ateliere de creaţie.
  • Pe 1 Iunie, toţi copiii pot vizita gratuit Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”.
  • Joi, pe 1 iunie, Orchestra Naţională Radio propune copiilor, părinţilor şi bunicilor un concert-surpriză la Sala Radio, cu intrare liberă, de la ora 11.00.

Citește și Hai să descoperim împreună Calea Victoriei!

Cluj-Napoca: Festivalul de 1 iunie Lolly Bloom, îi așteaptă pe prichindei în Parcul Central cu numeroase activităti educative și jocuri creative.

Mogoșoaia: Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului este organizată și a șasea ediție a unui târg intitulat Nazdra’Fair, un eveniment ce își propune să promoveze arta, tradițiile și meșteșugurile românești, producători locali și naționali, micii meșteri artizani, prin produsele realizate manual de către ei. Locul de desfășurare: Centrul Cultural Palatele Brâncovenești.

Oradea: În ziua de 01 Iunie, între orele 09:00 – 17:00, toți vizitatorii, indiferent de varstă, au acces liber în Cetatea Oradea, iar până duminică, inclusiv, are loc Festivalul pentru copii „Kids Fest”. Tot în oraș, de Ziua Copilului, va circula tramvaiul turistic care pornește de la Nufărul la ora 17:00. Prețul unei călătorii este de 8 lei pentru adulți și 4 lei pentru copii. Traseul este: Nufărul – Gara Centrală – Bulevardul Decebal – Piaţa Unirii – Nufărul.

Timișoara: “Zâmbeşte de ziua ta!”, un îndemn pentru copiii, părinţii şi bunici de a petrece Ziua Copilului, participând la jocuri, concursuri şi la spectacole antrenante, în Parcul Copiilor “Ion Creangă” și în Parcul Rozelor. Formaţiile muzicale şi de dans modern  ale Palatului Copiilor din Timişoara: “Reflex”, „Flores”,  „Torent” și „Arabesque” vor evolua pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor, de la ora 17:00.

Constanța: Pe 1 iunie, copiii vor beneficia de vizite gratuite la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul Marinei Române, precum şi la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (Delfinariu, Microrezervaţie, Planetariu şi Acvariu). Totodată, pe 1 iunie se inaugurează Baby Zoo, în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, în care cei mici vor putea interacționa cu animalele.

Sibiu: Pe 1 iunie, copilăria se va sărbători în oraș cu activități gratuite și multe cadouri pentru cei care vor participa la Festivalul Familiei, eveniment ce se va desfăsura în perioada 1-4 iunie, în Parcul Sub Arini, langă stadion.

 Indiferent unde vom merge, va fi distracție!

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture