5 filme noi de văzut la cinema din februarie 2021

Poate că vă era dor de mers la filme într-o sală de cinema… Sperăm ca în 2021 să revenim la normal și să ne bucurăm de petrecerea timpului liber ca altădată.

Cinefilii care doresc să vadă filme pe marele ecran au posibilitatea să aleagă dintre variatele premiere care se lansează la început de februarie. Rețeaua Happy Cinema este acum deschisă în Focșani (Focșani Mall), Buzău (Galleria Mall), Alexandria (Winmarkt), Bistrița (Bistrița Retail Park) și Bacău (Hello Shopping Park). În contextul pandemiei, capacitatea sălilor a fost redusă, și este alocat câte un scaun liber între spectatori.

Următoarele premiere vor încânta publicul în sălile de cinema:

Isn’t It Romantic.  Natalie (Rebel Wilson), este arhitectă în orașul New York. Deși își dă silința la locul de muncă pentru a se remarca, de regulă i se cere să aducă cafeaua și gustările, nu să proiecteze zgârie-nori. Colac peste pupăză, Natalie, cinică în privința dragostei, își pierde cunoștința din cauza unei încăierări cu un hoț și se trezește protagonistă în cel mai negru coșmar al ei: o comedie romantică.

Traducătorii, un mistery thriller în stil Agatha Christie cu Lambert Wilson și Olga Kurylenko. Izolați într-un buncăr de lux, fără posibilitatea de a avea contact cu exteriorul, nouă traducători se reunesc pentru a lucra la ultima parte a unei trilogii de mare succes internațional. Atunci când primele zece pagini ale manuscrisului top secret sunt publicate pe internet și un hacker anunță că dezvăluie și restul acestuia dacă nu i se plătește o sumă colosală, o întrebare obsedantă bântuie grupul: de unde s-au scurs informațiile?

Câini și pisici 3.   Au trecut zece ani de la semnarea Marelui Armistițiu, un sistem eficient de supraveghere, special conceput pentru prevenirea și monitorizarea conflictelor dintre câini și pisici. Toate bune și frumoase până când un hacker diabolic reușește să spargă rețeaua și să manipuleze frecvențele care erau auzite doar de câini și pisici. De aici până la un război în toată regula nu mai e decât un pas. Cine oare va salva situația? Nimeni alții decât o mână de “agenți”, fără niciun fel de instruire sau experiență profesională.

Motherless Brooklyn. Plasată în New Yorkul anilor ’50, acțiunea filmului urmărește povestea unui detectiv particular afectat de sindromul Tourette, Lionel Essrog (Edward Norton), care încearcă să dezlege misterul asasinării mentorului și singurului său prieten, Frank Minna (Bruce Willis).

The Witches. Povestea are în centru un băiat de şapte ani, care dă peste un complot al vrăjitoarelor care ameninţă să lase întreaga lume fără copii. Ajutat de bunica lui, băiatul porneşte la o adevărată vânătoare de vrăjitoare şi încearcă să le demaşte înainte de a fi prea târziu. Va fi transformat în șoarece, dar primește ajutorul neprețuit al bunicii.

Programul îl puteți consulta pe www.happycinema.ro, fiind recomandată achiziția online a biletelor.

Pentru cei care preferă să urmărească filme de acasă, Happy Cinema a lansat în 2020, ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie, o platformă de streaming online cu o varietate de producții. Platforma poate fi accesată aici: https://play.happycinema.ro

povestidecalatorie

Blog de travel si evenimente din industria de turism.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture