Unsprezece ani de “Vacanțe la țară”
Se împlinesc deja câțiva ani de când știu de revista “Vacanțe la țară”, iar pe vremea când mi-a picat pentru prima dată în mână un exemplar al revistei, nici nu îmi închipuiam că va exista o zi în care eu însămi voi fi unul dintre autorii ce scriu despre frumusețile României, despre tradițiile și obiceiurile pe care le avem, parcă mai frumoase decât ale altor țări…
Iată ca au trecut 11 ani de la prima apariție a revistei “Vacanțe la țară”, într-un loc care se bucură de tradiție neștirbită: Casa Capșa (24 ianuarie 2004). În toți acești ani, revista nu a încetat să se dedice promovării turismului rural românesc, a culturii și istoriei noastre, prin rubricile pline de poveste și farmec. Cred că este singura revistă de turism care promovează număr de număr muzee sau/și case memoriale și acest lucru nu poate fi decât de admirat.
Mai mult decât atât, în paginile revistei se regăsesc descrieri de pensiuni și ceea ce este foarte important este faptul ca sunt descrise de cei care fac parte din colectivul redacțional și care au fost în ele și care au testat serviciile. Ce recomandări mai bune pentru a petrece o vacanță cu adevărat reușită în mediul rural?
O revistă completă, plină de evenimente din turism, festivaluri și târguri tradiționale, atât de mult iubite de noi, cu informații utile cu privire la pachetele și serviciile turistice ale agențiilor de turism.
Anul acesta, revista se va îmbogăți cu rubrici noi, una dintre ele fiind “Vacanţe la ţară pe mapamond”, în care vor fi promovate zonele rurale, destinaţiile tradiţionale, obiectivele turistice şi culturale şi obiceiurile din diverse ţări de pe glob.
Revista “Vacanțe la țară” este prezentă an de an la Târgurile de Turism, Saloanele de Carte şi de Presă, Salonul Internațional de Vinuri, diferite conferințe naționale și internaționale de media și turism, infotripuri ale agențiilor şi autorităților de turism şi alte evenimente pe care le organizează sau la care este parteneră.
Anul trecut am fost prezentă la aniversarea a zece ani a revistei “Vacanțe la țară”, la Muzeul Național Cotroceni, unde a fost un eveniment de excepție, iar anul acesta am sărbătorit la Cercul Militar, unsprezece ani de vacanțe cu farmec.
Eu vă fac cu drag invitația să o citiți şi să vă abonați!
4 Responses
[…] adun informaţiile de pe internet. În acelaşi timp, citesc revistele de turism, precum revista Vacanţe la Ţară, ale căror informaţii nu se […]
[…] A povesti despre locurile vizitate nu este simplu şi numai cine nu o face nu îşi dă seama cât efort presupune. Este foarte simplu să citim un articol, dar până ca rândurile sale să fie aşternute pe hârtie sau pe blog sunt multe etape consumatoare de timp şi energie şi nu numai. Şi pot spune asta pentru că ultimul an m-a trecut şi prin mai mult de o sută de pagini scrise în off line în câteva reviste de specialitate, dintre care menţionez Revista “Vacanţe la Ţară”. […]
[…] Cu această ocazie, conf. univ. dr. Maria Stoian – fondator ANTREC România, director Revista Vacanțe la țară și Cristian-Alexandru Catană – redactor șef al revistei, au susținut o scurtă […]
[…] Am umblat, am scris pe blog, am scris pe alte site-uri pentru diverse campanii, am scris pentru reviste de turism şi nu numai. Numai poeziile mele le-am lăsat în urmă, deşi mi-am propus că să le strâng în […]