10 idei pentru a petrece o vacanță…acasă!

A trecut ceva vreme de când am citit despre o un tip de vacanță pe care poate chiar simți nevoia să ți-o iei uneori, mai alex că promite să fie mai relaxantă, chiar mai puțin stresantă și costisitoare, dacă nu chiar lipsită de costuri. Trebuie să recunoaștem că planificarea unei vacanțe nu este lipsită de stres, numai timpul dedicat alegerii destinației și documentării acesteia poate lua chiar mai mult decât vacanță însăși. Și, paradoxal, aproape întotdeauna când ne întoarcem dintr-un concediu suntem mai obosiți și lipsiți de vlagă, astfel încât ne trebuie câteva zile să ne refacem pentru a reîncepe jobul.

Pentru aceia dintre voi care doriți o vacanță mai liniștită sau care nu puteți pleca în vacanța de iarnă sau chiar de sărbători, o idee interesantă ar fi să o petreceți …acasă! Poate ați și făcut-o adeseori, dar la modul pasiv. Termenul este cunoscut ca și staycation / holistay / daystay / stay-at-home vacation / nearcation și, pe lângă faptul că presupune să petrecem timpul acasă, adică în țară la noi, mai înseamnă și petrecerea acestuia acasă în orașul în care locuim, vizitând atracțiile locale sau împrejurimile, decât să călătorim în altă parte.

Acest tip de vacanță a devenit popular în Statele Unite cu ocazia crizei financiare din anii 2007-2010, ținând cont de scumpirea vacanțelor în străinătate. Dacă ne gândim bine, o vacanță petrecută acasă este însoțită de cheltuieli minime legate doar de transportul local, biletele la obiectivele turistice locale sau de ieșirile la restaurante.

Totuși, chiar și aceasta necesită un pic de planificare pentru a decide cum să o petreceți.

Iată câteva idei pentru a petrece o vacanță acasă:

  1. Dormiți mai mult. Pentru că va puteți permite! O idee bună ar fi să uitați de ceas pentru câteva zile și să petreceți cât timp doriți în propriile așternuturi…Va puteți deconecta și de la device-urile care vă forțează să citiți tot felul de notificări ori să fiți contactat. Doar sunteți în vacanță!
  2. Relaxați-vă citind o carte în fotoliul preferat într-o atmosferă parfumată de lumânări cu mirosuri exotice care să vă ducă cu gândul la vacanțele reale…
  3. Transformați-vă baia într-un SPA cu aromo-terapie… Câteva uleiuri parfumate inspirate în timp ce faceți o baie fierbinte și spumoasă vor face minuni!
  4. Mergeți zilnic la un bazin de înot pentru a vă revigora, după care la o ședință de masaj.
  5. Evident, puteți să vă dedicați și unei ședințe de … shopping în fiecare zi.
  6. Alegeți pentru cina din fiecare seară preparate din bucătăria internațională pe care le puteți comanda de la multe restaurante cu livrare la domiciliu. Creați acea atmosferă specifică, precum cea în care vă petreceți serile în vacanțe ori ieșiți în oraș dacă vă permiteți. Seara o puteți încheia cu bomboane de ciocolată delicioase acompaniate de un pahar de lichior sau vin, după preferință…Dacă aveți copii, ii puteți lăsa la bunici 🙂 .
  7. Urmăriți câte un film plăcut în fiecare zi, lucru pe care sigur nu îl faceți în mod obișnuit, deoarece veți călători cu mintea și vă veți transpune în pielea personajelor trăindu-le fericirea, ceea ce vă va îmbunătăți starea de spirit.
  8. Întâlniți-vă cu oameni dragi pe care nu i-ați mai văzut de multă vreme din cauza preocupărilor de rutină. Mergeți cu ei în … vacanță! Adică ieșiți împreună la un film sau la un restaurant. Povestiți, rememorați cele mai frumoase amintiri petrecute împreună și poate chiar puneți la cale o viitoare vacanță! De data aceasta reală…
  9. Dacă stați la casă și aveți o curte generoasă, ce ar fi să vă instalați cortul? Dacă nu dormiți afară, măcar puteți lua prânzul în grădină sau faceți un picnic în fiecare zi! Sau, de ce nu, cumpărați o piscină gonflabilă dacă nu aveți deja una și petreceți mare parte din timp lenevind în ea și sorbind din când în când un fresh de fructe sau un cocktail.
  10. Începeți ceva nou și timpul nu vă permitea. Fie că vorbim de cursuri de gătit, de yoga, orice vă pasionează și vă umple de bucurie.

Bonus: descoperiți propriul oraș și împrejurimile! Câte muzee ați vizitat? Ori expoziții? Câte clădiri, parcuri și locuri interesante ați văzut? În câte restaurante și cafenele ați mers? Dacă v-ar veni niște prieteni din afară în vacanță la voi și ar dori să le arătați orașul și povestea lui, știți unde să îi duceți și ce să le arătați? Ar fi o idee bună să adulmecați străzile propriului oraș, mai ales la ore la care nu o faceți de obicei. Nu știți niciodată ce descoperiți … Și faceți multe fotografii. O plimbare revigorantă după micul dejun sau după prânz e întotdeauna binevenită, chiar și într-o staycation.

Bineînțeles, o curățenie generală înainte de a decide să rămâneți acasă pentru cel puțin o săptămână nu ar strica (nu o confundați cu zugrăvitul sau diversele reparații…) și poate vă veți decide să renunțați și la balastul de obiecte și lucruri vechi pe care nu le mai folosiți de multă vreme sau cărora nu le mai acordați nicio importanță. O ocazie bună este și să înlocuiți unele dintre ele, o perdea, o draperie, un covoraș sau o lustră ori să cumpărați câteva pernuțe decorative, dacă vă doreați de ceva vreme, acesta fiind momentul cel mai potrivit. Și nu ar fi rău să puneți câte un buchet de flori în fiecare cameră pentru a înveseli atmosfera. Astfel, veți avea un început de vacanță fresh. Scopul acestei vacanțe petrecute acasă este ca la sfârșitul perioadei să vă simțiți mai bine, deconectați de la stresul cotidian, relaxați și odihniți și poate chiar vă veți dori să repetați experiența și cu alte ocazii. Vă dau însă și un sfat: nu spuneți șefului că stați acasă în vacanță! Nu de altă, dar să nu fie tentat să vă cheme din când în când pe la serviciu.
Se vede că simt nevoia unei astfel de vacanțe, nu-i așa?… Voi ce idei mai aveți?

Sursa foto coperta articol

Monica Anghelovici

Specialist în turism şi blogger de travel, îmi place să călătoresc şi să povestesc despre locurile şi atracţiile turistice vizitate de mine pentru a ajuta şi alţi călători în planificarea vacanţelor, dar şi să fiu la curent cu cele mai noi tendinţe din turism, participând la cele mai noi evenimente din industria de travel.

3 Responses

  1. Georgiana says:

    Hei, eu as mai adauga mersul la cumparaturi!In concediu nu depindem de ceas si avem mai multa rabdare sa probam nspe obiecte vestimentare si sa alegem chiar piesa portivita!

  2. FaceItToday says:

    Ai cateva sfaturi foarte bune! Eu stiu ca este greu sa pui pe cineva intro situatie in care nu se simte comod, iar sa iti iei o vacanta la tine acasa este un pic inedit. Multi fac concediile si zilele libere acasa, dar nu toti fac lucruri placute care sa ii faca sa se simta ca in vacanta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Hide picture